Antena LIVE

Curs valutar

Soldații evacuați din Azovstal au fost duși într-o fostă colonie penală. Aproape toți luptătorii ucraineni s-au predat

Soldații ucraineni evacuați din uzina Azovstal au fost duși într-o fostă colonie penală de pe teritoriul controlat de ruși, citează Euronews. Un înalt oficial militar ucrainean speră că aceștia să fie salvați în urma unui schimb de prizonieri.

De la 18.05.2022, 14:00
WhatsApp
Vezi și:

Soarta soldaților ucraineni evacuați din uzina Azovstal rămâne neclară, după ce luptătorii s-au predat și au fost transportați într-o fostă colonie penală de lângă Donețk, scrie The Guardian. Procurorul general al Rusiei a cerut Curții Supreme de Justiție să declare batalionul Azov drept o "organizație teroristă", scie agenția rusă Interfax. Audierea cazului la Curtea Supremă este programată pe 26 mai.

Anchetatorii ruși au transmis că intenționează să-i interogheze pe soldații ucraineni și că ar putea să-i acuze de „crime comise împotriva populației civile din sud-estul Ucrainei”.

Ministrul adjunct al Apărării al Ucrainei, Hanna Maliar, a declarat că negocierile pentru eliberarea luptătorilor sunt în desfășurare, însă preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, a declarat că "aceşti criminali de război capturaţi nu pot fi daţi la schimb, ci trebuie judecaţi", transmite Interfax.

"Criminalii nu ar trebui să facă obiectul unui schimb de prizonieri. Ţara noastră îi tratează uman pe cei care s-au predat sau au fost luaţi prizonieri. Dar în ceea ce îi priveşte pe nazişti, poziţia noastră aici trebuie să rămână neschimbată: aceştia sunt criminali de război şi trebuie să facem totul pentru a-i aduce în faţa justiţiei", a scris el pe contul său Telegram.

Pe acelaşi subiect

Volodin a susţinut o iniţiativă în acest sens formulată înaintea sa de deputatul Anatoli Vaiserman şi a cerut comisiilor de apărare şi securitate din Duma de Stat să pregătească un proiect de hotărâre în această privinţă, invitându-i pe deputaţi să-l voteze la finalul şedinţei.

Filmul evcuării soldaților din Azovstal

Ministerul rus al Apărării a declarat că 694 de luptători ucraineni ascunși în uzina Azovstal din Mariupol s-au predat în ultimele 24 de ore, a informat agenția de presă RIA. În total, 959 de militari au fost evacuați, dintre care 80 au fost răniți, potrivit RIA, citată de Euronews.

Autorităţile ucrainene afirmaseră săptămâna trecută că 1.000 de soldaţi ucraineni, între care 600 răniţi, potrivit unuia dintre comandanţii lor - se aflau în continuare în galeriile subterane ale imensului combinat siderurgic, devenit simbol al rezistenţei ucrainene de la invazia rusă lansată în 24 februarie.

Ei se retrăseseră la Azovstal după mai bine de o lună de asediu împotriva Mariupolului, port strategic la Marea Azov, în sud-estul Ucrainei, atacat de armata rusă din primele zile ale războiului şi distrus aproape în totalitate.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

armata rusa azovstal batalionul azov schimb prizonieri
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024