Video Militarii din oțelăria Azovstal s-au predat cu fraţii de luptă agonizând pe tărgi. Povestea soldaților care au sfidat Armata Rusă
Bătălia pentru Mariupol, cea mai lungă din războiul lui Putin împotriva Ucrainei, s-a încheiat. Sute de luptători, ascunşi sub uzina Azovstal, mulţi dintre ei răniţi în stare gravă, s-au predat ruşilor în ultimele 24 de ore. Erau ultima redută în apărarea oraşului-port şi sunt eroii care i-au împiedicat pe ruşi să celebreze prima victorie importantă în ţara vecină.
Cu fraţii de luptă agonizând pe tărgi. Aşa au părăsit sute de combatanţi combinatul Azovstal, din Mariupol. Sunt cei care au rezistat cel mai mult, până acum, în acest război.
Militarii lui Putin au lansat asupra lor bombe cu fosfor sau termobarice, care pot topi un om. Au fost operaţi pe viu în catacombe şi tot au rezistat. Au rămas însă fără muniţie şi sunt obligaţi acum să se predea. Vor scăpa din infern doar la schimb cu prizonieri ruşi, dacă acest lucru se va şi întâmpla.
Un deputat rus cere pentru direct pedeapsa cu moartea pentru cei din Batalionul Azov
Nu s-au predat însă toţi. Zilele trecute se ştia că numai luptătorii răniţi sunt cu totul 600, iar până azi dimineaţă doar 51 au fost scoşi şi transferaţi la un spital din Doneţk. Comandantul batalionului Azov nu vrea să se declare înfrânt.
- Rușii sunt incapabili să-i încercuiască pe ucraineni pe frontul de est. Încearcă să distrugă legăturile...
- Primele imagini cu luptătorii scoși din combinatul Azovstal. Rușii susțin că au capitulat, ucrainenii zic că...
- Ce s-a întâmplat, de fapt, la Azovstal? Comandantul batalionului spune că nu a capitulat, şefii Armatei ucrainene...
Denis Prokopenko, comandantul Batalionului Azov: Comandarea unor batalioane implică riscuri. Pe timp de război, planuri sigure şi operaţiuni sigure nu există. Tot timpul rişti.
83 de zile au rezistat atacului furibund. Erau ultima redută în apărarea Mariupolului şi care îi împiedicau pe ruşi să declare cucerirea oraşului port la Marea Azov.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: O zi dificilă. Dar această zi, ca şi toate celelalte, are ca scop salvarea ţării şi cetăţenilor noştri.
Mai la sud, ruşii îşi concentrează acum forţa asupra unui alt oras. Moscova îşi doreşte şi Odessa cu disperare, lucru care se vede după numărul mare de victime civile pe care le fac bombardamentele.
Bombele nu sunt singurele arme ale ruşilor. Zeci, poate chiar sute de ucrainence au fost violate de invadatori. Cele mai multe spun că erau ameninţate că le vor fi ucişi copii. În zonele eliberate de militarii Ucrainei, victimele prind curajul să vorbească.
Vika, victimă: Era foarte agresiv. Avea doar 19 ani, dar era foarte brutal. Complet nebun. Slavă Domnului că nu m-a ucis, că am reuşit să scap.
Iar brutalitatea militarilor lui Putin nu cunoaşte limite. Fie că vorbim de copii, femei sau bărbaţi. Este cazul lui Nicola Kulichenko. A fost torturat, împuşcat în faţă şi îngropat de viu. A reuşit să supravieţuiască totuşi. Fraţii lui au murit în faţa lui.
Rusia aruncă în luptă şi cel mai performant tanc al său. Maşina de luptă a primit porecla Terminator, pentru că poate lovi cinci ţinte deodată. Experţii occidentali spun însă că nu este complet operaţional, iar Moscova l-a aruncat în luptă doar la intimidare. Însă strategia de război a regimului Putin nu mai este privită cu ochi buni nici de ruşi, care încep să simtă gustul amar al izolării.
Mihail Khodarionok, colonel rus în rezervă: La urma urmelor, principala deficienţă a poziţiei noastre militaro-politice este că, într-un fel, suntem într-o totală izolare geopolitică, şi, oricât nu ne place să recunoaştem asta, practic, toată lumea este împotriva noastră. Este o situaţie din care trebuie să ieşim.
Ruşii îşi concentrează forţa asupra estului Ucrainei. În localitatea Artemvisk, un cartier de locuinţe a fost aproape şters de pe faţa pământului. Luptele se apropie iar şi de Kiev. Toată noaptea, ruşii au bombardat Cernigău, dar şi mai la nord, în Liov.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰