"Submarinul cerului". China are un dirijabil de 100 de metri care poate fi folosit pentru spionaj. Ce arată imaginile din satelit
Un dirijabil de mari dimensiuni dezvoltat de armata chineză a fost reperat pentru prima dată într-o bază îndepărtată din deșertul nord-vestic al țării, arată noile imagini din satelit obținute de CNN. Experții în domeniul aerospațial spun că imaginile, realizate cu trei luni înainte ca un balon spion chinez să fie doborât în largul coastei Carolinei de Sud, ar putea semnala o evoluție considerabilă în programul de dirijabile al Chinei, demonstrând existența unei ambarcațiuni mai versatile și mai ușor de controlat decât cele de care erau conștienți occidentalii anterior.
De Redactia Observator la 01.05.2023, 16:13Imaginile, realizate în noiembrie 2022 de către compania americană de imagistică prin satelit BlackSky, arată un dirijabil lung de aproximativ 100 de metri în mijlocul unei piste de aproape un kilometru lungime dintr-un complex militar din nord-vestul Chinei. CNN a prezentat imaginile unui număr de experți din industria aerospațială, care au confirmat că surprind un dirijabil și o pistă folosită pentru lansarea aeronavelor, precum și de un hangar masiv.
Directorul executiv al Institutului Aerospațial din Oklahoma, Jamey Jacobs, a declarat că un astfel de dirijabil ar putea fi folosit ca un "submarin al cerului" și că se pare că are capacități dedicate de propulsie și navigație, ceea ce i-ar permite să survoleze o zonă pentru o perioadă lungă de timp. "Este într-adevăr următorul pas pentru ei în ceea ce privește evoluția ingineriei și susținerea finanțării cercetării în această direcție", a adăugat acesta.
China se orientează către arme "mai puțin costisitoare"
Incidentul cu balonul spion din ianuarie a atras o atenție semnificativă asupra programului de dirijabile al Chinei, dezvăluind cât de utile pot fi navele aeriene pentru activitățile sale de spionaj. Potrivit unui raport din 2018 al Rand Corporation cu privire la strategia de război modernă a țării, aceste tipuri de aeronave sunt atractive pentru chinezi, deoarece sunt "mai puțin costisitoare". și oferă informații mai precise decât sateliții, pe lângă faptul că sunt "mai puțin susceptibili la distrugere" decât avioanele.
Eli Hayes, un cercetător care a studiat programele Chinei susține faptul că acest dirijabil marchează o evoluție importantă în evoluția tehnologiei de care dispune această țară.
"Dacă ar fi să ghicesc, (n.r. dirijabil) probabil un prototip pentru testare", a declarat William Kim, specialist în baloane de supraveghere la Marathon Initiative, o organizație non-profit de cercetare militară și diplomatică. Modul în care programul de dirijabile se încadrează în structura organizațională generală a armatei chineze rămâne un mister, deși brevetele oferă o privire asupra faptului că au creat recent o unitate pentru cercetare și dezvoltare tehnologică.
O serie de brevete care implică tehnologii de dirijare au fost recent realocate unui nou grup al armatei chineze: unitatea 63660, potrivit lui Hayes. O analiză CNN a brevetelor chineze confirmă faptul că noua unitate deține o serie de alte brevete legate de tehnologia și stocarea aeronavelor și că acestea au fost recent primite de la altă unitate.