Antena LIVE

Ucraina a făcut apel la Europa să ignore decizia Rusiei de a plăti gazele ruseşti în ruble. Cum va răspunde UE la anunțul lui Putin

Vladimir Putin a anunţat miercuri o mutare care pune în dificultate ţările care i-au impus sancţiuni. Liderul de la Kremlin vrea că statele cărora le livrează gaze naturale să plătească în ruble.  Mare dependentă de gazele ruseşti, Germania, a anunţat deja că refuză să-şi modifice contractul în vigoare şi să achite în moneda rusească. Şi Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba a făcut apel la statele europene să ignore insistenţa Rusiei de a plăti livrările de gaze ruseşti în Uniunea Europeană în ruble, relatează CNN.
•Război Rusia -Ucraina. Ultimele detalii

De la 24.03.2022, 15:27
Ucraina a făcut apel la Europa să ignore decizia Rusiei de a plăti gazele ruseşti în ruble. Cum va răspunde UE la anunțul lui Putin Shutterstock

”Dacă vreo ţară din UE acceptă solicitările umilitoare ale lui Putin de a plăti petrolul şi gazele în ruble, ar fi şi cum ar ajuta Ucraina cu o mână, iar cu cealaltă ar ajuta ruşii să omoare ucraineni. Fac apel la ţările competente să facă o alegere înţeleaptă şi responsabilă”, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, pe Twitter.

Condițiile de plată în ruble a contractelor pentru gaze vor fi clarificate pe măsură ce se vor stabili contacte cu cumpărătorii de gaz rusesc, a transmis azi Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus. „Președintele a ordonat ieri elaborarea un mecanism în termen de o săptămână și crearea condițiilor pentru ca această plată să se facă în ruble. De îndată ce se stabilesc contacte cu cumpărătorii de gaze, pe măsură ce li se explică condițiile de plată în ruble, aceștia să își formuleze poziția”, a spus Peskov. Întrebat de TASS dacă cumpărătorii europeni ar considera decizia drept o încălcare a contractelor, Peskov a răspuns „să așteptăm până la acel moment”. 

Anunţul făcut de Kremlin cu privire la faptul că Rusia nu va mai accepta plata în euro sau dolari pentru livrările de gaze naturale către Uniunea Europeană este considerat o încercare de determina statele europene să susţină rubla, care s-a depreciat exponenţial de la începutul războiului. De asemenea, această decizie constituie încercarea Moscovei de a aminti cât de importante sunt resursele energetice ale Rusiei, ca mijloc de negociere în relaţiile dintre Kremlin şi Occident.

"Am decis să implementez un set de măsuri pentru a comuta plățile, cât mai curând posibil, să începem cu gazele noastre naturale, pentru a schimba plățile pentru gazele noastre naturale furnizate așa-ziselor țări neprietenoase în ruble rusești" a spus Putin miercuri. Anunţul Moscovei a avut imediat efecte pe plan internaţional. În doar câteva ore, preţul gazelor naturale a crescut cu puţin peste 30 la sută. 

Pe acelaşi subiect

Vladimir Putin nu este supărat pe aşa-numitele "ţări neprietenoase" doar din cauza sancţiunilor impuse Rusiei, ci şi pentru că sute de companii occidentale şi americane au decis să întrerupă colaborarea cu ţara sa. Ori şi-au îngheţat afacerile, ori s-au retras pur şi simplu, cert este că au dezechilibrat puternic bugetul de stat. Marea problemă o reprezintă dependenţa energetică faţă de Rusia a multor state europene, cu Germania în frunte, care promite - totuşi - că va încerca să găsească alte modalităţi de aprovizionare. Dar nu chiar acum.

Germania a anunțat că decizia este o ''ruptură a contractului'', potrivit ministrului german al economiei, Robert Habeck. ''Urmează să discutăm cu partenerii noştri europeni asupra modului în care vom răspunde acestei cereri'', a adăugat oficialul german. Chestiunea ar putea fi discutată de liderii europeni la summitul lor de joi şi vineri.

Și viitoarele contracte încheiate cu agenţia spaţială Roscosmos vor fi doar în ruble, a informat miercuri directorul general Dmitri Rogozin, la câteva ore după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, anunţase că încasările pentru livrările de gaze se vor face doar în moneda rusă. "Acum toate contractele noastre cu străinătatea vor fi exclusiv în ruble", a declarat Rogozin televiziunii de stat Pervîi Kanal. Potrivit lui Rogozin, plata se va face conform "schemei de plată aplicată companiilor de exploatare a hidrocarburilor".

Preţurile angro ale gazelor pe pieţele din Marea Britanie şi Olanda au crescut puternic la închiderea de miercuri

Preţurile angro ale gazelor pe pieţele din Marea Britanie şi Olanda au crescut puternic la închiderea de miercuri, după ce Rusia a declarat că va începe să vândă gaze către ţări ”neprietenoase” în ruble, în timp ce Uniunea Europeană a propus o legislaţie privind nivelurile minime de stocare a gazelor, transmite Reuters, citat de news.ro.

Preţul britanic pentru livrarea în ziua următoare a crescut cu 11,8% pentru a încheia ziua la 246,00 pence pe unitate termică, în timp ce preţul pentru iarna 2022 a crescut cu 11% până la 264,01 pence/unitate termică. Pe piaţa olandeză de gaze, preţul aferent contractului pe o lună a fost cu 14,1% mai mare şi a închis la 113,00 euro pe megawat oră (MWh), în timp ce preţul contractului pentru trimestrul al doilea a crescut cu 15,3%, până la 113,00 euro/MWh.

”Rusia va continua, bineînţeles, să furnizeze gaze naturale în conformitate cu volumele şi preţurile... fixate în contractele încheiate anterior. Modificările vor afecta doar moneda de plată, care va fi schimbată în ruble ruseşti”, a spus Putin în timpul unei întâlniri televizate cu miniştrii de rang înalt.

Începând cu 27 ianuarie, vânzările de gaze naturale ale Gazprom către Europa şi alte ţări au fost decontate în principal în euro, în proporţie de aproximativ 58%. Aproape toate contractele de cumpărare de gaze ruseşti în Europa sunt exprimate în euro sau dolari. ”Ceea ce este totuşi clar este că acest lucru a adăugat un alt element de incertitudine pe piaţa europeană de gaze, deja haotică, complicând achiziţiile de gaze pe care multe ţări au fost reticente să le reducă”, a declarat Vinicius Romano, analist senior la Rystad Energy.

Separat, Comisia Europeană a propus o legislaţie care impune ţărilor UE să-şi umple depozitele de gaze la cel puţin 90% până la 1 noiembrie în fiecare an, începând cu 2023, şi la 80% în acest an. Această măsură va avea nevoie de aprobarea ţărilor UE şi a Parlamentului European, iar traderii au spus că obiectivul va fi greu de îndeplinit chiar şi în perioadele în care cererea este mai scăzută. Pe piaţa europeană de carbon, contractul de referinţă a fost cu 5,3% mai mic, pentru a închide la 76,43 euro pe tonă.

Ți-a plăcut acest articol?

europa gaze ruble rusia vladimir putin
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024