Antena Meniu Search
x

Video NATO cere Chinei să nu ajute Rusia şi să condamne războiul din Ucraina; primele concluzii după summit-ul NATO. Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Bruxelles

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat după reuniunea de la Bruxelles că Alianţa va continua să impună sancţiuni fără precedent Rusiei şi că au fost aprobate patru noi grupuri de luptă inclusiv în România. Mandatul acestuia a fost de asemenea prelungit cu un an la conducerea NATO.

de Redactia Observator

la 24.03.2022, 16:33

Liderii NATO au participat joi la un summit extraordinar pentru a analiza modalităţile în care pot oferi mai mult sprijin Ucrainei pentru ca această ţară să se poată apăra de invazia Rusiei şi pentru a consolida flancul estic al Alianţei cu patru noi batalioane, în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria, transmite EFE. Jens Stoltenberg a catalogat războiul din Ucraina drept „cea mai mare ameninţare asupra securităţii din generaţia noastră”, vorbind despre conflictul din Ucraina drept „războiul preşedintelui Putin împotriva Ucrainei”.

Primele concluzii după summit-ul extraordinar NATO

UPDATE 14:50. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunţat la finalul summitului extraordinar al alianţei consacrat conflictului din Ucraina, că liderii NATO au fost de acord să pună la dispoziţie sprijin suplimentar Ucrainei şi că au fost aprobate patru noi grupuri de luptă inclusiv în România. Stoltenberg a catalogat războiul din Ucraina drept „cea mai mare ameninţare asupra securităţii din generaţia noastră”, vorbind despre conflictul din Ucraina drept „războiul preşedintelui Putin împotriva Ucrainei”.

Acesta a explicat că, la summit-ul extraordinar de joi, liderii statelor membre ale NATO au căzut de acord asupra faptului că este nevoie de o „resetare” privind termenii apărării, în faţa unei noi realităţi.

Pe acelaşi subiect
  • Am terminat un summit extraordinar în care am discutat despre cea mai mare ameninţare din zilele noastre;
  • Ucrainenii se luptă pentru prezent şi viitor. Suntem alături de ei;
  • Vom continua să impunem sancţiuni fără precedent împotriva Rusiei;
  • Au fost aprobate patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, Ungaria, România şi Slovacia. Se alătură celor 4 deja existente, care se întind astfel de la Marea Baltică până la Marea Neagră;
  • Vom avea mai multe trupe pe Flancul Estic;
  • Am aprobat acordarea de ajutor Ucrainei, inclusiv echipamente antitanc şi drone, care s-au dovedit foarte eficace; 
  • Nu voi intra în detalii specifice cu privire la tipurile de sisteme pe care le punem la dispoziţie, dar ce pot spune este că aliaţii fac tot ce pot pentru a ajura Ucraina să se apere, autoapărarea este un drept. Totodată, avem responsabilitatea de a preveni extinderea acestui conflict, să nu devină unul între aliaţii NATO şi Rusia, asta ar fi mai periculos şi mai devastator;
  • Vom acorda şi ajutor umanitar şi medical;
  • Luăm în calcul ajutor şi pentru alte ţări expuse riscului din partea Rusiei, precum Georgia şi Bosnia;
  • Mesajul nostru către China este că trebuie să se alăture restului lumii şi să condamne acţiunea brutală din Ucraina şi să nu ajute Rusia;
  • Trebuie să ne asigurăm că nu pornim un conflict deschis între NATO şi Rusia;
  • Vom lua măsuri care să ajute Ucraina, dar care să ne apere şi pe noi;

Mandatul lui Jens Stoltenberg a fost prelungit

Liderii statelor NATO au convenit la summitul desfăşurat joi să-i prelungească mandatul lui Jens Stoltenberg ca secretar general al Alianţei cu un an, până la 30 septembrie 2023, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Decizia a fost motivată prin contextul generat de invazia Rusiei în Ucraina şi al consolidării prezenţei NATO pe flancul de est.

''Sunt onorat de decizia şefilor de stat şi de guvern ai NATO de a-mi prelungi mandatul de secretar general'', a reacţionat Stoltenberg pe Twitter. ''În timp ce ne confruntăm cu cea mai mare criză de securitate într-o generaţie, rămânem uniţi pentru ca alianţa noastră să fie puternică şi popoarele noastre în siguranţă'', a mai remarcat el.

Stoltenberg ocupă acest post din 1 octombrie 2014. Ca membru al Partidului Laburist norvegian, a fost anterior prim-ministru în 2000-2001 şi 2005-2013.

A început summitul NATO. Stoltenberg a adus un omagiu ucrainenilor

UPDATE 14:30. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi NATO să furnizeze ţării sale "un ajutor militar fără restricţii", pentru ca ea să poată face faţă armatei ruse, pe care Kievul o înfruntă pentru moment "în condiţii inegale", relatează AFP. "Pentru a ne salva oamenii şi oraşele, Ucraina are nevoie de o asistenţă militară fără restricţii. La fel cum Rusia foloseşte, fără restricţii, întregul său arsenal împotriva noastră", a declarat Zelenski într-un mesaj video postat pe contul său de Telegram, în atenţia şefilor de stat şi de guvern din NATO, reuniţi în summit extraordinar la Bruxelles.

UPDATE 12:35. Preşedintele Klaus Iohannis a avut o discuţie, joi, cu preşedintele SUA Joe Biden şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înainte de începerea lucrărilor summit-ului NATO de la Bruxelles, potrivit fotografiilor puse la dispoziţie de Administraţia Prezidenţială.

În imagini, preşedintele Klaus Iohannis discută cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. În imagini este văzut şi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. 

UPDATE 12:00. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a omagiat joi, la deschiderea summit-ului NATO de la Bruxelles, curajul poporului şi forţelor armate din Ucraina, dar şi pe cel al ruşilor care, aflaţi în ţara lor, se exprimă împotriva războiului.

„Ne aflăm într-o perioadă critică pentru securitatea noastră. Suntem uniţi în a condamna agresiunea neprovocată a Kremlinului şi ne exprimăm sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Suntem hotărâţi să impunem noi costuri Rusiei pentru a o determina să termine acest război brutal. Aducem un omagiu curajului măreţ al poporului ucrainean şi al forţelor armate ucrainene care luptă pentru libertate şi pentru drepturile lor. Le aducem recunoştinţă celor din Rusia care vorbesc, cu curaj, împotriva războiului. Le auzim vocile şi acestea contează”, a afirmat Jens Stoltenberg joi, la deschiderea summit-ului extraordinar NATO care se desfăşoară la Bruxelles.

Acesta a precizat că joi se va discuta despre sprijinul aliaţilor din NATO pentru Ucraina, dar şi despre apărarea NATO acum şi în anii care vor urma pentru a răspunde noii realităţi de securitate din Europa.

UPDATE 11:50. Premierul britanic Boris Johnson afirmă joi, înainte de Summit-ul NATO pe la Bruxelles, că preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin a depăşit deja „linia roşie” în ceea ce priveşte barbarismul şi susţine impunere de noi sancţiuni economice regimului condus de Putin.

„Cred că realitatea este că Vladimir Putin a depăşit deja linia roşie a barbarismului şi cred că acum depinde de NATO să ia în considerare, împreună,   îngrozitoarea criză din Ucraina, îngrozitoarea suferinţă a oamenilor din Ucraina şi să vedem ce putem face mai mult să-i ajutăm pe oamenii din Ucraina să se apere, să vedem ce putem face mai mult pentru a intensifica sancţiunile economice în jurul regimului lui Putin. Acestea vor fi unele dintre lucrurile pe care le vom discuta”, a declarat primul ministru al Marii Britanii. 

Boris Johnson consideră că măsurile privind Rusia trebuie luate împreună de către statele vestice, subliniind că ajutorul dat de aceste state Ucrainei este direct proporţional cu duritatea sancţiunilor impuse Rusiei.

UPDATE 11:00. Klaus Iohannis a anunţat înaintea summitului că din informaţiile pe care le are de la secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, NATO a aprobat deja grupul de luptă care a fost solicitat de preşedintele României în discuţiile precedente.

UPDATE 7:46. Secretarul general al NATO a anunţat, încă de ieri, noi măsuri de susţinere pentru statele de pe flancul estic al Alianţei. Vor fi înfiinţate patru noi grupuri de luptă în patru ţări est-europene, inclusiv România. 

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Primul pas este să dislocăm patru grupuri de luptă NATO în Bulgaria, Ungaria, România şi Slovacia.

Presiunile sunt foarte mari şi pentru un răspuns mai direct al aliaţilor faţă de invadarea Ucrainei. Până acum, sancţiunile impuse de occident nu au reuşit să-l oprească pe Vladimir Putin şi este la fel de neclar dacă noile măsuri care urmează să fie stabilite astăzi o vor face. Ucraina cere Alianţei impunerea unei zone de interdicţie aeriană deasupra ţării, o opţiune exclusă, cel puţin pentru moment. 

​Jens Stoltenberg, secretarul general al NATOAliaţii rămân uniţi şi susţin oamenii curajoşi din Ucraina în lupta nemiloasă cu Kremlinul. 

Joe Biden, invitat la întrunirea Consiliului European

Liderii din NATO vor discuta şi despre eventualitatea unui atac cu arme chimice în Ucraina, care, potrivit lui Jens Stoltenberg, ar schimba cu totul natura conflictului. Vor fi examinate şi noi măsuri de protecţie în cazul unui atac nuclear pe care Rusia refuză să îl excludă. 

​Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Rusia trebuie să renunţe la retorica ei nucleară. Este periculos şi iresponsabil. NATO este aici să protejeze toţi aliaţii săi şi vrem să facem clar un lucru pentru Rusia, şi anume acela că războiul nuclear nu poate fi câştigat şi nu ar trebui să existe. 

După summitul NATO, preşedintele Biden va fi prezent şi la o reuniune a Grupului celor Şapte, dar şi, ca invitat, la întrunirea Consiliului European. El va face apoi o vizită în Polonia pentru a-şi exprima solidaritatea cu ţările de la frontiera Ucrainei şi a Rusiei. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » NATO cere Chinei să nu ajute Rusia şi să condamne războiul din Ucraina; primele concluzii după summit-ul NATO. Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Bruxelles