Antena LIVE

Curs valutar

Video

Un medic anestezist a murit în drum spre spital, după ce a intrat cu SUV-ul în duba unui român, pe un drum din Spania. Ambii șoferi au sfârșit pe loc

Tragedie în Spania, pe autostrada N-111, în municipiul Albelda de Iregua, regiunea La Rioja, acolo unde miercuri după-amiază, doi șoferi și-au găsit sfârșitul în urma unui accident înfiorător. Victimele sunt un român de 41 de ani, care se afla la volanul unei dube, și un medic spaniol de 62 de ani, care conducea un SUV. Cei doi au rămas încarcerați după impactul frontal, iar medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva, fiind declarați decedați.

De la 20.01.2023, 11:02
WhatsApp
Galerie (4)
Un medic anestezist a murit în drum spre spital, după ce a intrat cu SUV-ul în duba unui român, pe un drum din Spania. Ambii șoferi au sfârșit pe loc Facebook / Guardia Civil via harodigital.com

Din primele verificări, se pare că unul unul dintre cele două vehicule ar fi putut intra pe contrasens, pe un troson cu linie continuă, unde depășirile sunt interzise. În plus, scrie publicația La Rioja, vizibilitatea este redusă din cauza înclinării drumului. A urmat un impact frontal devastator, în urma căruia ambii șoferi au murit pe loc.

Dos fallecidos en un accidente en Albelda en Videos

Duba era condusă de un român în vârstă de 41 de ani, rezident în Logroño, în timp ce la volanul SUV-ului se afla José María Méndez Bayón, de 62 de ani, medic anestezist la spitalul Viamed Los Manzanos. Locuia în Nalda și, în momentul producerii accidentului, era în drum spre serviciu. 

Pe acelaşi subiect

Cei doi șoferi au rămas blocați între fiare, după impact

La locul tragediei s-au grăbit polițiștii rutieri, pompierii din Logroño, ambulanțe, dar și echipe ale companiei de drumuri din La Rioja. De la momentul accidentului, produs la ora 15.22, până după ora 19.00, traficul în zona respectivă a fost închis, circulația fiind deviată pe un drum alternativ. 

Cei doi șoferi au rămas blocați între fiare, după impact. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi descarcerați, însă, din păcate, niciunul dintre ei nu mai era în viață.

Colegii medicului mort în accident au păstrat un minut de reculegere la intrarea în spital

Medicul José María Méndez Bayón era originar din Valladolid și lucra în La Rioja din 2004. A studiat la Facultatea de Medicină a Universității din Valladolid, ulterior profesând ca medic anestezist la Spitalul General Yagüe din Burgos. Acum lucra în Spitalul Viamed Los Manzanos, reprezentanții instituției exprimându-și condoleanțele prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook. 

Ieri, colegii bărbatului au păstrat un minut de reculegere la intrarea în spital, în memoria medicului anestezist. Profesioniști, colegi și prieteni de aproape două decenii, "și-au luat rămas bun de la dr. Jose Maria Mendez cu aplauze îndelungate, exprimându-și profunda durere pentru o astfel de pierdere ireparabilă".

Slujba de înmormântare a bărbatului de 62 de ani va avea loc vineri, 20 ianuarie, la biserica parohială Saint Martin de Albelda de Iregua, acolo unde medicul mergea în fiecare duminică. José María Méndez Bayón era căsătorit și avea doi copii, Adrian și Angela. 

Românul mort în accident locuia în Logroño. Bărbatul de 41 de ani conducea o dubă a companiei AC Reformas y Decoración, care are sediul în capitala La Rioja, potrivit espanadiario.es.

Primul accident mortal din La Rioja, în 2023

Acesta este primul accident mortal care are loc pe drumurile din La Rioja în anul 2023, după un 2022 închis cu 12 morți și 73 de răniți grav. 

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

roman roman mort spania
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025