Antena LIVE

Horoscop 6 iulie 2020. Noroc în iubire și o ofertă de nerefuzat

Horoscop 6 iulie 2020. Începutul de săptămână aduce ocazii unice pe plan sentimental, dar și provocări în sfera profesională. În timp ce unele zodii se află la un pas de marea dragoste, altele sunt nevoite să ia decizii dificile.

De la 05.07.2020, 15:04
Horoscopul zilei de luni, 6 iulie 2020 iStock | Getty Images

Horoscop 6 iulie 2020 Berbec

Una este să ai speranțe că un anumit lucru se va întampla, iar alta să visezi lucruri aproape imposibile, așa că Berbecii sunt sfătuiți să estimeze cât mai corect șansele de reușită. Altfel, tot ce fac este să pregătească terenul pentru o dezamăgire pe care o puteau vita, dacă erau realiști. Pe plan sentimental, însă, norocul le surâde în cel mai neașteptat moment.

Horoscop 6 iulie 2020 Taur

Taurii trebuie să își urmărească visele cu orice preț, chiar dacă cei din jur le spunsă renunțe. Cu pasiune și determinare vor reuși să ajungăîn locul pe care îl visează, alături de cei dragi. Iar fiecare obstacol depășit îi aduce cu un pas mai aproape de destinație. Chiar dacă situația pare extrem de grea, chiar neagră, continuă să mergi înainte. După orice furtună iese soarele.

Horoscop 6 iulie 2020 Gemeni

Gemenii vor avea în sfârșit timp să exploreze sentimentele pe care le au pentru o persoană cunoscută recent. Au fost prea multe semnale mixte, trimise din ambele părți, așa că ar fi bine dacă măcar tu să  știi ce îți dorești. Poate că ai dat în sfârșit peste persoana potrivită, înși nimeni nu are curajul să facă primul pas.

Horoscop 6 iulie 2020 Rac

Racii sunt puși în fața unei decizii care nu poate fi nici bună, nici rea. Cumva, trebuie să alegi între două opțiuni, care vor avea consecințe, iar niciuna nu pare mai bună ca cealaltă. Așa că ia o monedă și lasa hazardul să hotărască în locul tău. Câteodată, ai doar de ales, nu de ales corect sau incorect. 

Horoscop 6 iulie 2020 Leu

Prieteni apropiați sau chiar rude au planuri mari și trebuie să știți că este important pentru voi să faceți parte din planurile respective. Veți avea de câștigat în cazul în care oamenii știu că se pot baza pe voi. Isinuați-vă în planurile respective prin orice mijloc. Dacă o ușă este închisă, bateți până când oamenii vor deschide și își vor da seama că prezența voastră oferă un plus de eficiență acțiunilor organizate în grupuri.

Horoscop 6 iulie 2020 Fecioară

Nativii Fecioară au astăzi o misiune extrem de dificilă. Trebuie să-și dea seama care sunt persoanele sincere și care nu. Este important să vă dați seama cine vă apreciază cu adevărat și cine vă face complimente doar de complezență. Păstrați întotdeauna o doză de suspiciune și ascultați-vă instinctele. Din punctul de vedere al locului de muncă, ar trebui să vă pregătiți de schimbări majore care s-ar putea să vă prindă cu garda jos.

Horoscop 6 iulie 2020 Balanță

Nativii Balanță au astăzi tendința să se implice prea mult în viața altor persoane. Iar acest lucru s-ar putea să-i coste scump. O anumită persoană, extrem de apropiată, s-ar putea să se simtă lezată și să vă tragă la răspundere. Trebuie să vă vedeți de viața personală, mai ales că astfel evitați posibilitatea de a vă încărca inutil cu problemele și grijile altor persoane. Nu aveți motive să vă asumați responsabilitățile altora.

Horoscop 6 iulie 2020 Scorpion

Scorpionii au parte astăzi de o zi plină de momente emoționale. Indiferent de cât de intense par emoțiile, trebuie să aveți încredere că veți face față încercărilor. O provocare importantă va fi aceea în care trebuie să vă expuneți sentimentele față de o anumită persoană. Asumați-vă, indiferent de reacție, iar dacă răspunsul este sub așteptări, puteți să mergeți mai departe gândindu-vă că ați scăpat de un stres care vă afecta destul de mult.

Horoscop 6 iulie 2020 Săgetător

Săgetătorii care fac același lucru mereu și se așteaptă la alte rezultate vor avea parte de dezamăgiri. Încearcă o metodă neconvențională de a merge înainte, caută soluțiii inedite, chiar bizare, și nu te feri de riscuri. S-ar putea să realizezi într-o zi lucruri care altfel ți-ar fi luat luni sau ar fi fost chiar imposibil de înfăptuit.

Horoscop 6 iulie 2020 Capricorn

Nativii din zodia Capricorn care se simt ținuți în loc din cauza propriilor greșeli trebuie să își asume întreaga responsabilitate. Nu aștepta ca ajutorul să vina din exterior, de la prieteni sau familie. Ai suficiente calități și energie pentru a sparge bariera aparentelor tale limitări, cel puțin pentru o peroadă scurtă de timp, cât să pornești din nou la drum. Vei fi uimit de ce lucruri extraordinare ești în stare dacă îndrăznești.

Horoscop 6 iulie 2020 Vărsător

Vărsătorii ar putea primi mesaje care să le puna inima pe jar, de la o persoană cunoscută de curând. Interesul există, chimia e aproape perfectă, mai ramâne ca cineva să aibă curajul de a pune marea întrebare. S-ar putea ca lucruri extraordinare să se întâmple cu o viteză uluitoare, iar în doar câteva luni viața ta să fie complet alta.

Horoscop 6 iulie 2020 Pești

Peștii nu prea au chef de muncă sau efort, în acest început de săptămână, așa că ziua de luni va fi pentru ei doar o prelungire a weekendului. Seara atmosfera s-ar putea schimba complet. Deși nu sunt tocmai norocoșii zodiacului în chestiuni legate de bani sau carieră, s-ar putea ca unii nativi din Pești să primească o ofertă de nerefuzat.

Ți-a plăcut acest articol?

dragoste horoscop zodii
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024