Cine este "magicianul" român din spatele focurilor de artificii din marile orașe ale țării. A fost școlit în China
Focurile de artificii, care bucură oamenii la aniversări și zile importante, au reguli clare, pe care mulți nu le cunosc. Un chimist şcolit în China, însă, este extrem de pasionat sa vadă ce e dincolo de lumina de pe cer. Toate show-urile din marile oraşe sunt orchestrate într-o mică localitate de lângă Timişoara. În spatele unui spectacol care aprinde cerul sunt însă multe detalii care țin de rigurozitate, de proceduri şi care trebuie să respecte reguli stricte.
De Iulia Pop la 02.12.2022, 16:39În spatele unui astfel de foc de artificii este multă muncă, precizie şi rigoare. Cel putin 18 oraşe din România vor străluci în noaptea dintre ani sub spectacole pirotehnice gândite, pas cu pas, la Săcălaz, lângă Timișoara.
Dan Pintilie, manager: Peste tot în lume noaptea de Revelion e altceva. În afară de artificii și o șampanie nu ne dorim nimic în plus. În 18 orașe voi crea jocuri de artificii, că și număr 36 în total de jocuri de artificii pe care le avem noi. În toată țara am un număr de 874 de pirotehniști cu care lucrez și toți vor fi prinși în noaptea de Revelion.
Cei aproape 900 de oameni care aprind cerul sunt coordonați de Dan Pintilie, omul care a vrut să vadă ce e dincolo de showurile de artifici. Și a reușit. Conduce acum cel mai mare depozit de materiale pirotehnice din România.
Dan Pintilie, manager: Depozitul este la o capacitate de 2.000 de tone, în momentul asta sunt 860 de tone. Tot timpul trebuie să aud acel wow, acea gălăgie, în care să spună da, a fost extraordinar, n-am mai văzut.
- ANM anunță temperaturi de primăvară în Decembrie, posibil și de Sărbători. Prognoza meteo de Crăciun și...
- Afacerea de succes pornită de o familie de români acum 28 de ani aduce magia Crăciunului în Europa şi SUA
- Focul de artificii din noaptea de Revelion va fi înlocuit la Iaşi cu un spectacol de drone. Motivul: artificiile...
Dan Pintilie, un chimist pasionat, școlit în China
Dan Pintilie este singurul om din romania care are autorizatie sa producă de la A la Z materiale pirotehnice.
Dan Pintilie, manager: În China e altceva, nu-mi imaginam că voi ajunge să lucrez într-un laborator în care eu să concep culoarea efectul și să vin cu ele în România și să fiu aplaudat de mii de cetățeni.
La mare căutare sunt acum artificiile de zi, cea mai nouă gama intrată pe piață și care de la Timișoara ajunge în toată țară. Cu ajutorul dispozitivelor wireless, tragerea e mult mai bine controlată și ajunge la o cadență mai mare.
Depozitul de la Timișoara va fi în curând extins și completat cu prima fabrică din România unde se vor produce artificii.