Antena LIVE

Curs valutar

Video

Şase tineri au fugărit pogăniciul, într-un sat din Mureş. "Tradiţia e de când mă ştiu eu. Din moşi strămoşi"

Au participat la slujba de Paşti, s-au înfruptat cu bucate alese, iar apoi au fugit pe dealurile din sat, urmăriţi, bineînţeles, de alţi săteni. Vorbim despre fugăritul pogăniciului, un obicei respectat cu sfinţenie într-o localitate din județul Mureș. Aşa cum spune tradiţia, tânărul care iese primul la arat, este alergat de alţi săteni, care abia aşteaptă să îl prindă şi... să îl arunce în pârâu. 

De la 06.05.2024, 11:42
WhatsApp
Vezi și:

Imediat după slujba de Paşti, şase tineri din Sânmihaiu de Pădure au fugărit pogăniciul, a cărui ţel este să urce în turla bisericii şi să tragă clopotele fără să fie prins.

Băiat: În fiecare an, de Paşti, se face această tradiţie. Se spune că cel mai harnic băiat trebuie să fugă, adică cel care a arat primul anul acesta, şi vedem dacă el este cel mai harnic din tot satul.

Este vorba de un test al anduranţei, pe care pogăniciul îl are de trecut pentru a-şi salva reputaţia. În caz contrar, acesta riscă să fie aruncat în pârâul care trece prin sat.

Localnică: Dacă nu îl prind, îl aduc la biserică, îl pun pe spate cu mâinile aşa, în formă de cruce, şi e împrejurat cu ouă roşii şi se cântă "Hristos a înviat".

Pe acelaşi subiect

Localnic: Pogănici îi zicea la ăla care dădea cu biciul în cai sau în vite ca să meargă. Şi apoi îl fugăreau ăştia pe deal şi dacă nu-l prindeau, dacă putea să fugă să nu-l prindă, când venea la biserică, trăgea clopotul şi trebuia să stea pe spate şi să-i pună la picioare 10 litri de vin, la cap - un kilogram de ţuică şi, în jur, ouă.

Pogăniciul a fost prins și aruncat în pârâu

Dincolo de spectacol şi amuzament, oamenii spun că tradiţia le oferă şi motivaţie.

Localnic: Îi făcea pe oameni să fie mai harnici, adică se grăbea să meargă la plug.

Localnică: Tradiţia asta cu pogăniciul e de când mă ştiu eu. Din moşi strămoşi. 

Anul acesta, pogăniciul a fost prins și aruncat în pârâu. Pedeapsa pe care trebuie acum s-o suporte primul gospodar al satului este este să-i cinstească pe toţi flăcăii care l-au prins.

Sorin Tanţoş
fugaritul plugarului traditie paste fugaritul poganiciului
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024