Bienala de la Veneţia 2024. De ce privilegiu are parte România şi cărei ţări a fost dat pavilionul Rusiei

Au fost zile de avanpremieră la Bienala din Veneția, cel mai important eveniment din lumea artei, iar joi seară a avut loc și deschiderea oficială a pavilionului României. Artistul Șerban Savu a reinterpretat imaginile propagandistic - glorioase cu eroi ai muncii pe care le vedeați pe blocurile comuniste, de exemplu, și le-a dat sensuri noi, într-o meditație contemporană despre ce reprezintă munca, timpul liber și înstrăinarea. 

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

Ediția de anul acesta e și cea mai controversată din punct de vedere politic. Aflaţi mai multe de la Ioana Ciocan, comisarul României la Bienală.

Pavilionul României la Bienală s-a deschis oficial

Marius Pancu: Pentru început, ajută-ne să înţelegem contextul în care se desfăşoară Bienala, pentru că e poate anul din istoria recentă în care s-a vorbit cel mai mult despre Bienală la ştiri, nu neapărat datorită sau din cauza artei, ci din cauza controverselor pe care le-a iscat - politice cel mai adesea. Pe deoparte pavilionul Poloniei la un moment dat, care a fost schimbat pentru că ar fi reflectat o politică populist-naţionalistă a Guvernului, care şi el a fost schimbat între timp, pe de altă parte de pe urma boicotului Israelului şi ulterior a refuzului de a deschide pavilionul israelian până la un armistiţiu în Gaza şi eliberarea ostaticilor. Am setat eu cumva contextul ăsta social, dar vreau să ne ajuţi să înţelegem pentru cei care nu sunt specializaţi în artă - ce reprezintă Bienala de fapt, care este tema din acest an şi de ce e important ca o ţară să facă o "figură frumoasă" la Bienală? 

Tema ediției: străini pretutindeni

Ioana Ciocan, comisarul României la Bienală: Pentru artişti, artiştii vizuali, Bienala de la Veneţia este categoric cel mai important eveniment care există. Înfiinţat de Veneţia în 1895 ca pavilion curatoriat care să reflecte arta italiană, s-a dezoltat ulterior prin prezenţa ţărilor cu pavilioane naţionale. Bineînţeles, trebuie să spun că România este una din ţările privilegiate, România are pavilion naţional - adică o clădire în care noi putem să arătăm arta ţării din 1938. Este extrem de interesant că România are un pavilion. Alături de noi se află Germania, Marea Britanie, Israelul, Statele Unite ale Americii, deci ţările puternice, G7 este alături de România. De fiecare dată pavilioanele reflectă, lucru care se întâmplă, şi bineinteles acum putem să vedem reacţia artiştilor faţă de evenimentele importante. Aşa cum ai zis, Israelul a refuzat să deschidă pavilionul, a fost foarte multa presă în aceste zile aici la Veneţia şi au aşteptat cu toţii să vadă ce au făcut toate ţările, inclusiv Israelul. Din păcate Israelul a hotărât ca porţile pavilionului să rămână închise. Alt lucru interesant care s-a întâmplat este că pavilionul Rusiei a fost deschis şi dat Boliviei  - o ţara care nu are pavilion şi interesant este că pe clădire scrie Rusia, dar în clădire putem să vedem arta Boliviei. România anul acesta respectă tema curatorului - Străini peste tot - şi vorbeste despre muncă; pentru că românii muncesc în Italia, dar alte naţionalităţi muncesc în România şi vedem acest tip de migraţie la nivel internaţional, iar curatorul a ales să vorbească despre străini şi despre lucrurile pe care le fac străinii în general. Bineînţeles că este un pavilion foarte interesant, curatoriat de Ciprian Mureşan, artistul este Şerban Savu. 

Marius Pancu: Românii au văzut câteva dintre operele lui Mihai Savu expuse în pavilionul României şi rezonează cu estetica pe care o vedeau în timpul comunismului, sunt cumva nişte motive preluate din comunism şi transformate acum pentru a reflecta tranziţia asta de 35 de ani şi a le da un nou sens în modernitate. Care este pentru tine sensul? 

România reinterpretează estetica socialistă

Ioana Ciocan, comisarul României la Bienală: Sunt imagini cu care noi suntem obişnuiti, sunt mozaiucuri de mari dimensiuni, cred ca noi suntem obişnuiţi doar cu această tehnică pe care noi o vedem prin marile oraşe ale României, dar nu neapărat cu ceea ce fac oamenii. Sunt oameni care muncesc, dar care, în timpul muncii au multe momente de pauză: stai pe telefon, răspunzi unui mail personal sau pur şi simplu te uiţi pe fereastră; acele momente din timpul muncii în care tu eşti relaxat, sunt surprinse de Şerban Savu. Este un pavilion foarte interesant şi am citit presa - toată lumea, ca de fiecare dată, trebuie să recunosc, vorbeşte extrem de bine de pavilionul României. 

Marius Pancu: Cronica în avanpremieră din Financial Times este extrem de elogioasă la adresa operelor lui Şerban Savu. Dacă ar fi să faci tu, cu ochiul tău de curator, istoric de artă, să faci această evaluare, ce îţi aduce ţie în modernitate estetica aceea comunistă? 

Ioana Ciocan, comisarul României la Bienală: Să ştii că este tinereţea părinţilor noştri, la asta mă gândesc şi mai ales tehnica, pentru că tehnica mozaicului a fost extrem de faimoasă în anii '80, iar acum vedem cu toţii cum revine din nou la modă. Nu doar Şerban Savu are aceasta tehnică prezentă în pavilion, dar şi curatorul principal are în selecţia lui mai multe lucrări realizate în această tehnică. 

Pavilionul israelian, închis până la armistiţiu în Gaza

Marius Pancu: Întorcându-ne la povestea asta cu controversele, zilele trecute multe reacţii au fost de tipul: "dar ce treabă are domne' arta cu politica sau arta cu războiul?". Din nou apelez la tine, care ai trecut cu ochiul critic prin diferite perioade istorice ale artei. Ajută-ne să înţelegem. Ce treabă are arta cu politica, cu societatea şi ce impact are arta asupra acestor teme? 

Ioana Ciocan, comisarul României la Bienală: De la înfiinţarea Bienalei, arta a fost o reacţie asupra politicii. Bienala nu are cum să nu fie racordată la ce se întâmplă în lume, pe planetă. În 1937, Hitler a vizitat pavilionul Germaniei - momentul în care fascismul a existat. Pavilionul a fost închis când a venit dictatura comunistă. Conţinutul pavilionului României a fost cu totul şi cu totul altfel, iar acum când trăim libertatea de expresie aproape totală în Europa, cei care avem noroc să trăim în libertate, nu se poate să nu avem o reacţie la ceea ce se întamplă în lume, în general.