Rezultat istoric pentru România la Dakar. Cheloo şi Mihai Ban au terminat cel mai dur raliu din lume
România a avut o performanţă fanastică la ediţia cu numărul 44 a Raliului Dakar de anul acesta, încheiată în urmă cu fix o săptămână. Echipajul format din Cheloo şi Mihai Ban a avut un rezultat istoric.
De Redactia Observator la 21.01.2022, 16:32- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Este primul echipaj auto românesc, atenţie, care termina tehnic celebrul raliu, în 40 de ani de competiţii. Cei doi sunt pe locul 54 în clasamentul general al grupei auto şi pe locul 26 la clasa lor. Cu un loc în urma unui concurent care a câştigat de 5 ori Dakar-ul. Iar provocarea din Arabia Saudită a fost de data aceasta mai mare decât până acum. Cheloo şi Mihai Ban au fost prezenţi în studioul Observator şi au explicat de ce.
Raliul Dakar 2022 a avut loc între 1 și 14 ianuarie. Ediţia din acest an a fost marcată şi de o tragedie chiar în ultima zi. Un mecanic francez şi-a pierdut viaţa în deşert, după ce un vehicul de asistenţă s-a ciocnit cu un camion. Nasser Al-Attiyah a câştigat pentru a patra oara Dakarul la clasa auto. Englezul Sam Sunderland e noul campion la moto.
Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.