Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mercur Retrograd: Zodia pusă la cea mai mare încercare. Previziuni astrale în luna aprilie

Ce rezervă luna aprilie pentru fiecare zodie în parte, dar nu aşa, în mod general, ci din perpectiva lui Mercur... care, aţi ghicit, e retrograd. Asta până pe 23 aprilie, ceea ce înseamnă că trebuie să fim mai atenţie la ce şi cum comunicăm. Cei mai vizaţi sunt berbecii! Să nu uităm nici de eclipsa de soare de zilele trecute, vizibilă peste Ocean, care încă are efecte. Pe scurt, la ce trebuie să fim atenţi luna aceasta, în funcţie de zodia în care ne-am născut ne spune Risvan Vlad Rusu, specialist în astrologie şi metafizică chineză.  

de Redactia Observator

la 12.04.2024 , 16:32

Risvan Vlad Rusu, specialist în astrologie: În perioada aceasta, pentru anumite zodii, oportunităţile nu sunt cele ma catifelate. Acem Mercur retrogragrad care stă până pe 23 după care intră într-o perioadă staţionară, deci se simte tot cam ca un Retrograd. Mercur Retrograd nu înseamnă ceva de rău, înseamnă lucrurile care ţin de comunicare, care ţin de negocieri, care ţin de modul în care noi ne raportăm la sinele nostru şi tot ceea ce ţine de afaceri şi de comerţ sunt un pic cu piciorul pe acceleraţie, dar cu ambreiajul aiurea. Mai dăm în maşarier pentru că a fost şi eclipsa pe 8, tot în Berbec, ca şi Mercur Retrograd şi s-a mai întâmplat şi într-o conjuncţie strânsă cu Chiron, un asteroid foarte interesant care vorbeşte despre traumele noastre nerezolvate. De asta eclipsa a fost o cale de a scoate la suprafaţă pentru anumite zodii, cum ar fi berbec, pentru alte zodii de foc, dar şi pentru aer, spre exemplu Vărsătorul, pentru a scoate la suprafaţă nişte lucrurile nerezolvate. 

Berbec

Berbecul luna aceasta trebuie să îşi redefinească identitatea. Berbecul este pe repede înainte, simte că este pe marginea burnout-ului şi are nevoie să se restabilească ca şi direcţie, dar trebuie să conştientizeze că are resursele ca să fie bine. 

Vezi și

Taur

Pe acelaşi subiect

Taurii trăiesc experienţe absolut extraordinare. Pentru tauri e o perioadă filosofică, contemplativă, mistică, dacă vor să se apuce de studiul astrologiei sau a altor ştiinţe ezoterice este cea mai bună perioadă. Sunt unii dintre cei mai feriţi.

Gemeni

Gemenii vor să îi ajute pe ceilalţi. Gemenii sunt focalizaţi pe exterior, se ignoră pe ei înşişi, ceea ce nu este un lucru foarte bun şi trebuie să aibă grijă de ei pentru a-i ajuta pe cei din jur. Problema lor este alta, că familia îi cheamă, simt nevoia să stea în jurul familiei, dar în acelaşi timp să plece şi să îi ajute pe ceilalţi. Pot să apară conflicte, cu soţul, cu soţia.

Rac

Racii au o perioadă extrem de socială, dacă lucrează în media, de exemplu, vor avea un bum al imaginii lor personale, probabil că o să fie mai urmăriţi pe reţelele sociale. Este o perioadă extrem de bună să se remarce şi să iasă la suprafaţă şi sfatul pentru ei este să ieşiti în faţă.

Leu

Leul are o perioadă fantastică de creştere şi dezvoltare, poate cea mai puţin afectată zodie de toate problemele . El vrea să se exprime, să îşi crească statutul, să călătorească.

Fecioară

Fecioarele trăiesc prin psihologia lor intimă, au nevoie să se dezvolte ca şi gândire. Trec printr-o perioadă de contemplare interioară, dezvoltare personală şi n-ar strică să vorbească cu cineva apropiat, să se descarce. 

Balanţă

Balanţele sunt axate pe relaţii, relaţiile sunt cuvântul de ordine. Unii dintre ei care poate sunt născuţi în primul decan vor să îşi întărească relaţiile în care sunt. Cei din ultimul decan tind să se plictisească de parteneri şi să îşi caute alte supape. Vorbim de relaţii de orice fel

Scorpion

Scorpionii sunt foarte bine în perioada asta pentru că ei au nevoie să crească ca şi valoare proprie. La locul de muncă vor să se remarca şi au mari şanse de promovare, dar locul de muncă este primordial. 

Săgetător

Săgetătorii sunt plini de creativitate. Ideile lor, fericirea lor. o dau în mintea copiilor. Intră în simţul de joacă, ludic, fantastic în care vor să facă glume, bancuri şi să se simte bine. E o posiblitate fantastică de a-şi exprima creativitatea. 

Capricorn

Capricornii sunt axaţi pe familie, ei trebuie să facă curat în casă, să pună totul acolo unde trebuie. Este o lună de organizare. 

Vărsător

Vărsătorii îşi testează puterea de a rezista, puterea psihică. Este o perioadă mentală. Problemele la vărsători sunt două, oameni care din neant apar şi îşi toarnă tot ce e mai rău pe Vărsători, certuri, scandaluri, dar de unde nu te aştepţi, şi posibilitatea de a creşte social dar prin stres intens, iar Vărsătorii trebuie să înveţe detaşarea. 

Peşti

Peştii care sunt destul de neafectaţi. Sunt axaţi pe bani, vor să îi câştige, să îi aibă, să simtă energia banului, dar mare parte dintre Peşti pot avea tendinţa de a cheltui excesiv în luna aprilie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Invitaţii Observator 12-14 » Mercur Retrograd: Zodia pusă la cea mai mare încercare. Previziuni astrale în luna aprilie