"Nu am luat, am dat!". Primarul din Mioveni, reţinut de DNA pentru că ar fi cerut 30.000 de euro mită. Flagrantul, realizat când înapoia 10.000 de euro
Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a fost reţinut noaptea trecută de DNA. Este acuzat că a cerut 30.000 de euro mită de la un chirurg, pentru a-l ajuta să se angajeze la spitalul orăşenesc. Seara trecută a fost prins de procurorii anticorupţie în timp ce înapoia 10.000 de euro primiți avans, pentru că nu a putut asigura angajarea. Flagrantul ar fi avut loc chiar în primăria din Mioveni, iar edilul ar fi găsit şi o scuză în faţa anchetatorilor. Între timp, colegii de la PSD au decis excluderea acestuia din partid.
De Redactia Observator la 05.10.2023, 08:16"Nu am luat, am dat! Nu am luat, am dat!". Este răspunsul scurt al primarului din Mioveni. Seara trecută, puţin după ora 21:00, edilul a ajuns în faţa procurorilor Anticorupţie. Este acuzat că ar fi cerut 30.000 de euro mită pentru a ajuta un chirurg să se angajeze într-o funcţie de conducere la spitalul orăşenesc. Potrivit unor surse, Procurorii DNA au facut două percheziţii, una la primărie si alta, acasă. L-ar fi prins în flagrant chiar în biroul său. Pentru că nu reuşise să îşi ţină promisiunea, Ion Georgescu înapoia în acel moment suma de 10.000 de euro, primită drept avans. Dus la audieri, a susţinut că banii erau parte dintr-un imprumut pe care l-ar fi luat de la tătal medicului.
De-a lungul anilor, mandatele lui Ion Georgescu au fost umbrite de câteva evenimente
"Mâine o să dau declaraţii. Era Un credit rambursat", a declarat primarul la ieşirea de la audieri. După ore întregi de audieri în spatele uşilor închise, primarul a fost reţinut. Este acuzat de trafic de influenţă. "Oricine poate să fie reţinut 24 de ore cu mandat de către procuror, pentru suspiciunea săvârşirii unei anumite infracţiuni. Asta nu înseamnă că s-a dovedit vinovăţia", a declarat Ingrid Alexandrescu, avocatul primarului Ion Georgescu. Ion Georgescu este primar din 2006. Până atunci, timp de 6 ani, a ocupat funcţia de viceprimar. Înainte să intre în politică, în 1998, pe listele Partidului Social Democrat, edilul din Argeş a lucrat ca şef-depozit la cantina fabricii Dacia. Seara trecută, PSD Argeş a decis excluderea lui din partid. Decizia nu îl face însă să îşi piardă şi funcţia.
"PSD condamnă ferm și se dezice de orice faptă în afara legii din partea membrilor săi. PSD rămâne consecvent principiilor sale de integritate și va fi intransigent cu oricine le va încălca", a declarat Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, în urma şedinţei extraodinare. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, depusă anul acesta, edilul Ion Georgescu deţine un apartament de 63 de mp. Un teren intravilan de 1.000 mp și un autoturism Rover, fabricat în anul 2016. Are strânşi aproximativ 40.000 de lei, în cele trei conturi şi deţine acţiuni şi în cadrul unei firme de turism din Mioveni. În 2022 a câştigat în total peste 105.000 de lei din salariul de primar.
- Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, prins de DNA când ar fi restituit 10.000 de euro, bani primiţi mită pentru o...
- Șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, ridicat de DNA în urma a 24 de percheziții....
- "Mă sună și sun eu pe cineva. E bine?" Traseul șpăgii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti: de la...
Edilul din Mioveni, săltat aseară de procurorii DNA are o strânsă legătură cu managemantul Spitalului Orăşenesc. Directorul unităţii sanitare, unde Ion Georgescu promisese că va fi angajată femeia de la care ceruse mita, este chiar ginerele acestuia, doctorul Mircea Stoian, numit în funcţie în vara anului 2021. Spitalul a fost inaugurat cu fast în anul 2019. Construcţia propriu-zisă a durat 3 ani şi jumătate şi a costat 68 de milioane de euro. A fost ridicată de la 0, exclusiv cu bani din bugetul local, motiv de mândrie pentru Ion Georgescu, la vremea respectivă.
De-a lungul anilor, mandatele lui Ion Georgescu au fost umbrite de câteva evenimente. La începutul anului trecut, un interlop, cercetat în numeroase dosare penale a fost acuzat că l-ar fi bătut pe primarul din Mioveni în propriul birou. Dacă o să fie găsit vinovat în dosarul mitei pentru angajare, primarul din Mioveni riscă ani grei de închisoare.