Vom avea oficial un registru al traficanţilor de droguri. Cei care nu se prezintă regulat la poliţie riscă ani grei de închisoare
E oficial, vom avea registrul traficanţilor de droguri. La fel ca în cazul agresorilor sexuali, cei prinşi cu substanţe interzise vor trebui să dea cu subsemnatul periodic la poliţie. În caz contrar, riscă amenzi sau chiar închisoare.
De Redactia Observator la 27.02.2024, 21:02Poliţiştii vor şti în permanenţă unde se află, ce fac, ce serviciu au şi cu cine intră în contact. În funcţie de pedeapsă, fiecare va rămâne în registru între 5 şi 20 de ani.
România numără aproximativ un milion de consumatori de droguri şi cel puţin un dosar penal deschis în fiecare zi pentru trafic stupefiante. Gestionarea bazei de date va reveni în sarcina poliţiei şi îi va ajuta pe agenţii din teren să ştie cu ce oameni au de-a face. În registru vor fi înscrişi atât cei cu cazier cât şi cei prinşi, ulterior, pe picior greşit.
Cei din registru trebuie să se prezinte la poliţie odată la 3 luni
În acest registru nu vor intra minorii, potrivit propunerii care a fost depusă în Parlament, asta deși potrivit datelor pe care le au la acest moment procurorii, din cele 1.700 de persoane trimise în judecată în primele 9 luni ale acestui an, 59 sunt minori.
Acest registru va include atât persoanele care au fost condamnate sau sunt cercetate pentru trafic de droguri, cât şi persoanele care sunt prinse consumând droguri de risc şi de mare risc. Odată introduse în acest registru, ele vor fi fotografiate, amprentate şi li se vor preleva probe biologice. De toate aceste verificări se vor ocupa structurile Poliţiei Române. Odată la trei luni, persoanele incluse în acest registru vor trebui să se prezinte la secția de poliție din apropierea domiciliului, să declare adresa la care locuiesc, persoanele cu care intră în contact, locul de muncă și sursele de venit.