Sentinţa primită de angajatul care a ucis două femei şi a abuzat peste 102 cadavre de la morga unui spital din Anglia
Electricianul David Fuller, angajat al unui spital din Marea Britanie, care a abuzat sexual cel puţin 102 cadavre de femei şi copile, şi-a aflat sentinţa.
De Larisa Andreescu la 16.12.2021, 15:22De asemenea, David Fuller, în vârstă de 67 de ani, a ucis şi apoi a agresat sexual două tinere, Wendy Knell şi Caroline Pierce. Cele două atacuri au fost înfăptuite în zile separate, în anul 1987. Electricianul a primit două condamnări pe viaţă pentru cele două crime şi doisprezece ani pentru abuzul asupra a peste 102 femei şi fete din morga spitalului în care lucra.
Judecătoarea Cheema-Grubb l-a descris pe Fuller ca fiind un „vultur care îşi alege victimile dintre morţi”. „Îți vei petrece fiecare zi din restul vieții tale în închisoare”, a adăugat aceasta.
Bărbatul a fost prins la 33 de ani de la crimele din 1987, în urma unor descoperiri pe bază de ADN. Investigaţiile poliţiei efectuate la domiciliul său au scos la iveală mai multe înregistrări cu acesta abuzând cadavre în morgile mai multor spitale de mai bine de un deceniu, potrivit The Independent.
- "I-aș fi înfipt cuțitul direct în inimă". Reacţia unei mame, când a aflat că un necrofil i-a agresat fiica,...
- Managerul Spitalului Universitar: Anul acesta numărul morţilor de covid este mult mai mare decât anul trecut....
- "Am văzut pe internet fotografia cu copilul meu mort". Mărturiile emoţionante ale rudelor care şi-au pierdut...
Ulterior pronunţării sentinţei, şeful departamentului de poliţie, Paul Fotheringham, a declarat că echipa sa cercetează acum alte cazuri nerezolvate care implică persoane dispărute, violuri şi crime care au avut loc în sud-estul Angliei. Acesta spune că „există toate şansele” ca Fuller să fi comis şi alte crime.
Miercuri, în instanţă, au fost făcute publice mai multe detalii oribile din anchetă. Electricianul ar fi abuzat cadavrele a peste 102 de femei, între care o fată de 9 ani, două de 16 ani şi o femeie de 100 de ani.
Mama uneia dintre victime: "Mă va bântui pentru totdeauna, pentru tot restul vieții mele"
Procurorul Duncan Atkinson a declarat pentru Maidstone Crown Court: „David Fuller a abuzat sexual în mod sistematic și în repetate rânduri zeci de cadavre ale unor femei şi fete”. El a spus că, deși poliția cunoaște numele a 82 dintre victime, alte 20 s-ar putea să nu poată fi identificate vreodată.
„Mă va bântui pentru totdeauna, pentru tot restul vieții mele. Durerea mea – vinovăția pe care o simt pentru că am lăsat-o în acel spital, cel care este menit să fie un loc sigur. Nu am nimic, nicio cale de linişte sufletească, cum mă voi obişnui cu aşa ceva? Cum voi găsi dreptate pentru ea, pentru acel corp mic distrus şi batjocorit de acel om ticălos?”, a declarat mama celei mai tinere victime a lui Fuller, despre abuzul asupra corpului fiicei ei de nouă ani.
Mama lui Azra Kemal, o altă victimă al cărei cadavru a fost agresat într-o morgă a unui spital din Anglia de David Fuller, a spus că, deși s-a făcut dreptate pentru familiile celor două femei care au fost ucise, sentințele au fost prea blânde pentru crimele morbide ale bărbatului. Într-o declaraţie făcută în afara tribunalului, miercuri, Nevres Kemal a cerut o anchetă publică legală. David Fuller a primit câte trei luni pentru cele trei atacuri asupra corpului fiicei sale. Vorbind despre lungimea acestor sentințe, femeia a răbufnit: „Nu cred că este corect și just. Nu este acceptabil, ea valorează mai mult decât atât”. A menţionat de asemenea că oamenii primesc sentinţe mult mai mari pentru posesia de droguri, iar referindu-se la judecător, aceasta a adăugat: „A făcut tot ce a putut, dar legea trebuie să se schimbe. Asta e din inima mea. Nu a fost făcută dreptate pentru familiile crimelor necrofile”.
În declarațiile sale de condamnare, judecătoarea Cheema-Grubb QC a spus că uciderile celor două femei din 1987 au fost „premeditate, planificate și executate cu atenție”.
Ea l-a descris pe David Fuller drept un „borfaş”, iar pe Wendy Knell, una dintre victime, drept „o femeie de succes, fericită și independentă”. Cea de-a doua victimă, Caroline Pierce, a fost descris de judecător ca fiind o tânără „plină de viaţă”, ucisă pe nedrept.
„Odată ce ai ucis aceste femei, ai petrecut timp cu ele pentru a-ți satisface devianța sexuală”, a completat judecătoarea. „Încălcările tale vin împotriva a tot ceea ce este corect și uman, sunt de neînțeles”. Ea a descris infracțiunile din morgă ca fiind „o uimitoare încălcare a încrederii și o violare a vieții private, care s-a repetat atât de mult încât a devenit obișnuită”.
Poliţia crede că ar putea să fi comis şi alte crime
Fuller a pledat vinovat pentru uciderea lui Wendy Knell, în vârstă de 25 de ani, și a lui Caroline Pierce, în vârstă de 20 de ani, la câteva zile de la acest proces, după ce a recunoscut anterior uciderea din culpă prin diminuarea răspunderii. De asemenea, a pledat vinovat pentru alte 51 de infracțiuni, inclusiv 44 de acuzații referitoare la 78 de victime din morgă. Acuzațiile includ, de asemenea, deținerea de materiale pornografice extreme și crearea de materiale pornografice implicând mai ales minori.
Şeful departamentului de poliţie, Paul Fotheringham, a făcut declaraţii în afara tribunalului, ulterior pronunţării sentinţei. „Suntem încântați de condamnare... să primim două condamnări pe viață când sunt atât de puțini dintre cei în țară, arată gravitatea crimelor”. El l-a numit pe Fuller un „monstru” și a spus că „sute dacă nu mii” de oameni au fost afectați de crimele sale. „E unul dintre cei mai gravi infractori în serie pe care i-am văzut vreodată în această țară. Nu va mai vedea niciodată lumina zilei, lucru de care eu și echipa mea suntem absolut încântați”.
Poliţia investighează acum dacă alte crime nerezolvate ar fi putut fi comise tot de acesta în întreaga perioadă de timp în care a simţit că a scăpat basma curată.
Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și