Observator de bine, 28 ianuarie 2022. Un român a devenit erou în Italia
Observator de bine, 28 ianuarie 2022, prezentat de Ioana Scărlătescu.
De Ioana Scărlătescu la 28.01.2022, 16:42Observator de bine, știrile zilei de 28 ianuarie
1) Un român a devenit erou în Italia după o urmărire ca în filme. Poliţia i-a mulţumit după ce a reuşit să prindă un hoţ care jefuise o femeie şi a recuperat obiectele furate.
2) Campionul de raliu Daniel Onoriu s-a trezit din comă după 55 de zile. Vestea cea bună a fost anunţată chiar de fiica acestuia, pe reţelele de socializare.
3) Flori de o frumusețe rară au fost produse, în premieră, la Cluj. Cercetătorii de la Universtatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară au cultivat zambile, narcise şi lalele în toiul iernii.
4) Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat primul medicament antiviral specific pentru Covid-19. Este vorba de produsul PAXLOVID, realizat de concernul Pfizer şi aprobat, deja, în Statele Unite.
5) Apple anunţă că autentificarea facială cu FaceID va merge pe iPhone şi dacă porţi mască. Funcţia va fi activată la următorul update al sistemului de operare.