Anxietatea, o afecţiune din ce în ce mai întâlnită. De unde vine şi cum o putem depăşi
Anxietatea reprezintă o problemă foarte frecvent întâlnită în viaţa de zi cu zi. Însă ea poate să ne transmită că în corpul nostru ceva este în neregulă.
De Redactia Observator la 13.09.2023, 08:51Anxietatea este o afecţiune care afectează viaţa a din ce în ce mai multe persoane. Pentru a înţelege de unde vine anxietatea, este important să acordăm atenţie semnalelor pe care corpul ni le oferă.
Cum reuşim să înţelegem anxietatea
Dr. Mihail Pautov: "Astăzi încercăm să înţelegem anxietatea. Anxietatea nu este o boală, ci un semn pe care corpul tău ţi-l dă. Când primim aceste semnale de la corp?
1. Atunci când nu ești în siguranţă - fie nesiguranţă financiară - rişti să îţi pierzi jobul - fie nesiguranţă fizică reală, în mediul de familie și în apropiere, fie o nesiguranță exagerată, cum ar fi o fobie;
2. nu ai un trib/ grup, ești singur - suntem făcuți să stăm în trib/ grup/ colectivitate, și știm din istorie că cei care plecau singuri în pădure, fie că erau alungați, fie după voia lor, nu se mai întorceau, nu își mai dădeau genele mai departe; ai nevoie de un grup; poate ești într-un grup nepotrivit, căutați oameni care împart aceleași valori cu tine, și posibil că acea nesiguranță/anxietate să dispară;
3. corpul tău este în pericol; fie pentru că nu dormi cât trebuie, fie pentru că mănânci ce nu trebuie, fie pentru că mănânci mult, fie ai o patologie ale carei semne încă nu se văd;
Ce îmi place în medicină, este semiologia - știința simptomelor și a semnelor pe care corpul tău ți le dă; spre exemplu, într-un infarct sau trombembolism pulmonar, înainte de a simți acea durere în inimă sau înainte de a te sufoca, pacienții povestesc despre acea senzație iminentă de moarte; știți ce e aia: anxietate extremă - corpul te anunță că urmează să mori, e posibil să mori, și astfel te roagă să faci ceva.
Sfaturi pentru a scăpa de anxietate
Anxietatea este însă ceva mai domol - anxietatea poate să spună că în corpul tău ceva este în neregula, poate fi o gastrită, poate fi un deezechilibru hormonal, poate fi prea multă mâncare sau un microbiom defect prin atâta mâncare procesată și antibiotice.
Ce să faci? Ia masuri și caută-te; fă-ți prieteni, dormi, asigură-ți o siguranță și independență, într-un cuvânt, ascultă ce îți spune corpul, și simptomele se pot ameliora."