Antena LIVE

Curs valutar

Video

Totul despre implantul de păr. În ce constă procedura, cât durează şi când se văd primele rezultate

Ce paşi trebuie să urmaţi dacă alegeţi să faceţi un implant de păr aflaţi la rubrica medicală.

De la 22.09.2021, 09:21
WhatsApp
Vezi și:

Căderea părului poate afecta atât bărbații cât și femeile, dar de cele mai multe ori bărbaţii sunt cei predispuși; indiferent de nivelul de stres sau stilul de viață, unii bărbați au firele de păr din față programate genetic să cadă (alopecie ereditară) sau fire de par sensibile la hormonii androgeni, care odată ajunși la nivel maxim, în viață adultă, încep să dea jos și firele de par (alopecie androgenica). Indiferent de câte creme am aplica pe scalp sau câte suplimente am lua, firele de par menite să se ducă, duse vor fi, iar în cazul acesta singurul ajutor poate veni din mâna unui chirurg. 

Dr. Felix Popescu, specialist implant păr: Transplantul de păr nu este pentru ce avem pe scalp. Nu avem nevoie de păr ca să nu ne bată soarele, ci este pentru ce avem înăuntru şi problema apare mereu când ne uităm în oglindă  şi nu ne place ce vedem. La bază, procedura presupune redistribuirea firelor de păr dintr-o zonă unde firele sunt rezistene şi nu vor cădea în anumite zone unde firele au avut informația să cadă. Noi folosim o metodă de a extrage fir cu fir, iar implantarea o efectuăm cu ace de siringă, iar firul de păr se lasă în unghiul în care creşte. Astfel încât să avem un aspect cât mai natural. 

Când se văd primele rezultate ale implantului

După finalizarea procedurii, pacienții trebuie să fie atenți câteva zile să nu își atingă părul prea des, să nu poarte pălării sau fesuri și să doarmă cu grijă pentru a nu deranja firele de păr proaspăt implantate. Rezultatele vor fi vizibile după șase luni, dar o schimbare finală se poate sesiza abia după un an de la intervenție. Implantul de păr nu poate însă combate și cauzele care determină căderea părului așa că pacienții care au reușit să își îmbunătățească aspectul trebuie să se îngrijească și de regimul alimentar. 

Pe acelaşi subiect

Dr. Felix Popescu, specialist implant păr: Dacă la bărbaţi lucrurile sunt simple, pentru că vorbim de o singură variabilă, la femei totul se întâmplă diferit într-o lună şi altfel într-o lună. Din păcăte, a crescut incidenţa problemelor la femei ca urmare a alimentaţiei şi a resturilor horomnale din alimentaţie. Această dereglare hormonală are ca efect ulterior căderea firului de păr. Este o cădere difuză, foarte greu de combătut chirurgical. Eu aş elimina puiul din comerţ. Este una dintre cărnile cele mai pline de estrogen.

Acum poate va întrebați care este beneficiul, necesitatea acestui implant. Pentru că părul de pe noi, indiferent că vorbim de scalp, mâini, față - nu are nicio funcție bine definită. Efectiv nu avem nevoie de el - nici noi, nici cei care se uită la noi. Problema însă apare atunci când ne uităm în oglindă. Dacă ceea ce vedem în oglindă ne deranjază și nu ne putem obișnui cu imaginea noastră, atunci începem să suferim. Iar studiile arată clar că odată cu căderea părului, unii pacienți experimentează scăderea stimei de sine și o scădere clară a calității vieții. Iar un chirurg, prin transplant de par, poate reversa cele două procese: căderea părului și scăderea stimei de sine. 

Pe lângă transplantul de păr de pe scalp se poate corectăași aspectul sprâncenelor sau al bărbii. Intervenția poate dura de la 4 ore în cazul unui transfer simplu, de sprâncene, și poate ajunge pănă la 16 ore în cazul unei suprafețe mai vaste ce trebuie acoperită cu fire de par. În această situație, operația va fi împărțită pe parcursul a două zile. Este foarte important ca pacientul să înţeleagă care sunt limitele unei intervenții de natură estetică, iar pentru asta sinceritatea chirurgului este esențială. Și iată cum lucrurile se leagă; implantul unui păr aparent fără nicio funcție, care în final îți crește calitatea vieții. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

implant par stres alimentatie procedura
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024