Preotul Vasile Ioana, interviu exclusiv pentru Observator: "Săptămâna asta, să fim cu Biblia pe noptieră şi să urmărim paşii lui Iisus"
De Redactia Observator la 26.04.2021, 21:12
Sandra Stoicescu: "Dragii mei, intrăm împreună în Săptămâna Patimilor, cea care ne duce cu suflet, cu minte, cu trăire, către cea mai importantă sărbătoare creştină, către miracolul învierii Domnului. Ce vreau să facem împreună este ceva ce eu cred că facem împreună în suflet în fiecare an - să înţelegem, să înţelegem această săptămână începând de luni şi până în noaptea de înviere. prin ce trece Iisus Christos, de ce ajunge, deşi ştie că i se va întâmpla, ajunge să lase să fie voia Domnului, să fie răstignit şi să moară. De ce se întâmplă aceste lucruri? Toată revolta pe care poate o simţim fiind mai aproape sau mai departe de Dumnezeu o să încercăm să o punem la masa discuţiei noastre în Observator astăzi. Să ne închipuim că lucrurile se întâmplă astăzi şi să trecem prin evenimente împreună. Şi ele chiar se întâmplă astăzi, să ştiţi. În fiecare an, în sufletul şi în mintea fiecărui om, se întâmplă acest lucru. Şi vorbesc, sigur, despre creştini, dar vorbesc despre mai mult decât atât. Pentru că aşa m-a învăţat părintele Vasile Ioana, îi mulţumesc tare mult...Astăzi şi în fiecare zi, să parcurgem acest drum, să ne închipuim, părinte, că trăim ce s-a întâmplat atunci, că asistăm şi încercăm să relatăm şi să ne abţinem să schimbăm"
Vasile Ioana, preot: "Aşa este. Cred că cel mai important lucru este că biserica noastră a adus lumii slujba Deniilor, care înseamnă priveghere, priveghi, priveghem împreună, pătimim cu Iisus. Cel mai frumos lucru pe care noi creştinii putem să îl facem de astăzi înainte, până de Paşti, este că împreună pătimim, cu el, pentru că a murit pentru noi. Şi-a dat sângele pentru noi. Şi pentru că a murit pentru noi, ar trebui şi noi să facem ceva. Şi cred că, mai mult ca niciodată, această săptămână este o săptămână sfântă şi pentru că toţi oamenii sau majoritatea lor ţin post, încearcă să fie mai buni, mai smeriţi şi să intre în această atmosferă şi mă bucur că voi, iată, chiar la ştiri, aveţi curajul să abordaţi o temă spirituală, profundă, care să-l ducă pe om din această gândire mercantilă, uşor comercială a lumii ăsteia în care trăim, îl luaţi puţin de acolo şi-l aşezaţi lângă Iisus. Haideţi să ne aşezăm toţi lângă el"
Sandra Stoicescu: "Să ne închipuim că se întâmplă astăzi, să ne închipuim că noi am putea toţi să scriem pe Facebook, ce ştim, ce se întâmplă, să luăm parte...
Vasile Ioana, preot: "Să ştii că aşa a trăit Iisus, exact în perioada aceea, lumea era într-o mare aşteptare. În lumea antică se aştepta ceva. Era o speranţă în oameni şi Iisus, când a venit, era pe acest fond de aşteptare. El când a sosit, la primirea vremii, a venit pe acest fond în care întreaga societate era tulburată. Romanii veniseră şi ocupaseră ţara sfântă, iudeii mai făceau revolte, se revoltau împotriva romanilor şi atunci, pe acest fond de aştepare, Iisus vine şi schimbă istoria lumii prin abordările cu totul noi pe care le aduce. De altfel, un lucru cu adevărat senzaţional... Poate că dacă ar fi fost acolo unul dintre noi în sâmbăta lui Lazăr, pe care am petrecut-o alaltăieri, să vezi că IIsus stă în faţa unui mormânt şi strigă: "Lazăre, vino afară! Lazăre, ieşi afară!" şi să iasă după 4 zile un mort înfăşurat în acel giulgiu în care sunt înmormântaţi iudeii şi să iasă afară din mormânt un om care a murit de 4 zile e ceva uimitor. Şi întregul ţinut, vin oamenii să vadă cum a înviat Lazăr. Această minune uriaşă care se petrece în Betania, iată, la câţiva kilometri de Ierusalim, tulbură întreaga ţară. Şi veneau toţi să-l vadă şi pe Iisus, dar şi pe Lazăr. Şi atunci Iisus vine în Ierusalim pe fondul acestei minuni extraordinare. Lumea îl aclama, îi strigau: "Osana, fiul lui David!", iar el vine smerit, ca un rege al inimilor, smerit pe mânzul asinei şi intră în Ierusalim triumfător. Primit de popor cu dragoste curată, cu sinceritatae, cu frunze de finic, rupeau oamenii frunze din copaci şi le aşezau în faţa asinului, mânzului şi el intră călare prin poarta de aur, triumfător şi ajunge la templul sfânt. Aici, probabil că dacă unul dintre noi am fi fost, făceam fotografii să-l vedem pe el, să îl simţim...Îl filmam, da, uite, a venit Iisus, a intrat în ţara sfântă, a intrat în cetatea sfântă, şi intră în templul sfânt unde ştim cu toţii că se întâlneşte cu o relaitate pe care nu o acceptă. Şi din momentul acesta se crează acest contrast uriaş, găsim la Matei, capitolul 21 şi chiar îi îndemnăm pe cei care ne urmăresc, de acum, înainte, să îşi ia şi ei Bibliile, aici este cuvântul Domnului, să mă iertaţi că e ruptă şi e folosită. Este cuvântul lui Dumnezeu, haideţi, săptămâna asta, să fim cu Biblia pe noptieră şi să urmărim paşii lui Iisus, pentru că voi asta faceţi acum"
Ce s-a întâmplat luni, în Săptămâna Patimilor
Sandra Stoicescu: "S-o luăm pe rând. Este luni. Începe săptămâna patimilor. Haideţi să ne închipuim. Ce aţi scrie pe Facebook astăzi, părinte, dacă aţi fi acolo martor?"
Vasile Ioana, preot: "Aş scrie: Astăzi, Iisus a flămânzit. Pentru că după forfota uriaşă, după atmosfera de ieri de la florii, chiar şi cu noi s-a întâmplat asta. Am mâncat peşte, ne-am simţit bine, sărbătoare... pentru că noi uneori sărbătorim prea în trup. Prea înţelegem din sărbătoare doar mâncare şi băutură şi nu e aşa. Ar trebui ca de sărbătoare să simţi ce s-a întâmplat atunci, să prinzi înţelesurile. După ziua de ieri, când el intră triumfător în Ierusalim, toată ziua îi strigă Osana, Osana! Şi el pleacă, se retrage singur, se duce înapoi în Betania...Coboară şi merge în Betania trei kilometri jumate, patru kilometri... Ca şi cum stai în Otopeni, ieşi din oraş, pleci. A plecat, pentru că el s-a întâlnit cu fariseii şi cu cărturarii. Şi l-au întrebat cărturarii. Iată, el a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, s-a supărat şi a spus acolo "Casa mea este casă de rugăciune, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!" El, iată, se mânie, îl vedem pe Iisus care era blândeţea întruchipată, mânios. Răstoarnă mesele"
Sandra Stoicescu: De unde venea mânia asta, de fapt?
Vasile Ioana, preot: "Din faptul că destinaţia casei Domnului este să te uneşti cu Dumnezeu..." Se întâlneşte cu conducătorii spirituali şi îi spun: "Cu ce putere faci tu aceasta?" Aici este o întâlnire emoţionantă între Regele Inimilor şi stăpânii vremurilor. Cu ce putere? Ce îi interesa pe ei? Puterea! Au văzut că puterea nu mai e la ei. Că oamenii îl urmează pe Iisus. Ei erau interesaţi de putere. Şi Iisus înţelept îi întreabă: Iată, Ioan Botezătorul a venit la voi, voi spuneţi-mi şi mie Ioan Botezătorul cu ce putere a făcut. Şi atunci ei au fost încurcaţi. Că dacă spuneau că Ioan a avut puterea lui Dumnezeu, ei trebuiau să-l urmeze. Dacă spuneau că n-a avut puterea lui Dumnezeu, poporul îl urma pe Ioan Botezătorul. El i-a încuiat. Şi atunci ei s-au despărţit, el a plecat în Betania. Luni, astăzi de dimineaţă, Iisus pleacă din Betania, de la casa lui Lazăr, a Mariei şi a Martei, vine din nou către Ierusalim, către templu. Şi pe acest drum flămânzeşte. Se mergea pe jos, nu se mergea cu maşina, şi atunci când flămânzeşte se îndreaptă către un smochin. Un smochin frumos. Dar era plin de frunze. Şi când încearcă să ia, să se hrănească cu o smochină, nu găseşte nimic în el. Şi atunci se mânie din nou şi spune: Să nu mai dea rod din tine în veac. Şi în momentul acela se usucă smochinul. Iată, el, care a vindecat leproşi, care a înviat morţi, care a făcut numai bine, care a făcut minuni pozitive, în momentul ăsta, prin puterea lui, se usucă smochinul. Şi smochinul acela, care a fost găsit fără rod, e simbolul celui care e mândru, vorbeşte despre lucruri, dar nu face lucruri. Şi atunci Dumnezeu te vrea cu rod. Un copac este frumos cu rod. N-ai rod, vine momentul în care te vei usca... Acum Iisus e blând, dar într-o zi ne va întreba... Ţi-am dat darul vieţii, ţi-am dat tot, ţi-am dat o lume. Ce ai făcut? I-ai iubit pe amărâţi, pe sărmani, pe cei săraci, pe cei orfani, m-ai hrănit prin aceşti amărâţi pe care i-am trimis în viaţa ta? Deci Dumnezeu, prin această întâmplare, vrea să ne arate că degeaba ai frunze, dacă nu ai fructe. Inimă, inimă, El este Regele Inimilor şi el vrea mila ta, pacea ta, dragostea ta, bucuria ta. Dacă nu rodeşti asta, trăieşti steril. Şi el nu vrea asta. Acest cuvânt, crede şi nu cerceta, este o mare înşelătorie. Pentru oamenii simpli, care nu cunosc cuvântul lui Dumnezeu, pe de o parte, sau ştiinţa, pe de altă parte. Nicăieri în Biblie nu scrie asta. Nu scrie nicăieri "Crede şi nu cerceta". Toma, despre care vom vorbi, vine şi spune: "Până nu voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede". Şi Iisus i se arată. Şi spune: "Toma, vine şi cercetează, vino şi pune mâna." Deci Dumnezeu cercetează întrebarea, cercetarea şi căutarea. Sunt două căi care urcă. Calea ştiinţei şi cercetării care merge prin cunoaşterea directă şi calea credinţei, care merge prin cunoaşterea harului lui Dumnezeu. Amândouă ne ajută pe noi. Una nu se exclude pe cealaltă. În mâna unui medic este Dumnezeu. În mâna unui chirurg este Dumnezeu. Credinţa şi ştiinţa sunt două forţe extraordinare pe care Dumnezeu le-a dat omului pentru ca el să crească. Crezi prin ştiinţă şi prin credinţă. Nu se exclud acestea."
Ce s-a întâmplat marţi, în Săptămâna Patimilor
Sandra Stoicescu: "Ştie azi Iisus ce i se va întâmpla în zilele următoare?"
Vasile Ioana, preot: "Absolut. Acest conflict cu fariseii şi cărturarii se ascute. Pentru că ei se sfătuiesc: Toată lumea merge după Iisus Hristos. Ce facem? Ne încurcă. Ne încurcă! Nu numai că ne încurcă, noi rămânem fără obiectul muncii, pentru că are har. Atunci ei s-au sfătuit şi au zis: Mai bine să moară un om pentru popor. Drumul acesta, între Betania şi Ierusalim, iată că el îl face. L-a făcut şi luni, ieri, îl face şi azi, marţi. Pe drum, se oprea mulţumilor le propovăduia cuvântul lui Dumnezeu. El se opreşte şi vorbeşte poporului. Şi atunci el, pregătindu-i pentru ceea ce urma să se întâmple, le spune despre pilda celor zece fecioare. Era mireasa care, în drumul ei spre mire, spre noaptea nunţii, era însoţită de 10 fecioare. Era un ritual superb, 10 fecioare, frumos îmbrăcate, elegante, toate cu candele... pentru că atunci când se făcea soare nu aveau reflectoare de tipul acesta. Dacă ar fi să surprindem de acum 2000 de ani pilda spusă de Iisus, ar trebui să mergem împreună cu fecioarele către mire. Cu candele, cu ulei în candele. Deci aveau la ele lumina. Şi ajung acolo. Când ajung, vine mirele la miezul nopţii, şi, la un moment-dat, la cinci dintre ele, li se sting candelele.
Rămân în beznă, asta trebuie să ne închipuim. Rămând în beznă pentru că au fost indolente, neglijente, lasă că merge şi aşa. Au luat cu ele undelemn puţin. Au intrat în panică şi au zis "Daţi-ne din undelmnul vostru!". Şi celelalte, atenţie, nu vă dăm, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă. Dacă dăm undelemnul, rămânem toate în beznă. Mirele trebuie întâmpinat în lumină. Şi atunci mergeţi la cei ce vând. Adică dacă tu eşti virtuoasă şi colega ta nu este virtuoasă şi nu merge pe calea lui Dumnezeu, tu poţi să-i spui, să-i dai un sfat, unde găseşte harul. Asta este taina. Şi prin această pildă ce arată Iisus. Mirele vine. Nu e suficient că eşti fecioară. Trebuie să ai candela aprinsă. Şi cum să întreţii focul viu? Tot prin fapte. Ce este lumina candelei? Este fapta cea bună. Noi toţi o să ne întâlnim cu mirele. El este mirele şi în săptămâna asta mergem la denie, chiar acum când vorbim, la biserică este denie. În denie suntem fecioarele care îl caută pe mire, mirele este Iisus. Dar dacă n-avem candelă cu ulei în candelă, nu ne putem întâlni cu mirele. Mirele ne aşteaptă. Depinde de noi să punem undelemn în candelă. Şi asta este pilda zilei de marţi"
Ce s-a întâmplat miercuri, în Săptămâna Patimilor
Sandra Stoicescu: "Miercuri. Vine ziua de miercuri. Ce se întâmplă? Şi revin la întrebarea care pe mine mă macină. Ştia deja Iisus ce i se va întâmpla?"
Vasile Ioana, preot: "Ziua de miercuri este o zi deosebit de tristă, drept pentru care noi creştinii ţinem post. În fiecare zi de miercuri din cursul anului. Pentru că este o zi în care se întâmplă două evenimente importante. Dacă am fi pe acolo, prin Betania, ne-am ascunde şi noi în mulţime, l-am vedea pe Iisus la masă cu ucenicii, cu Maria, cu Marta, cele care erau surorile lui Lazăr. Era deja un lucru extraordinar, cunoscut în toată Iudeea, că Lazăr a fost înviat din morţi de Iisus. Şi stăteau cu toţii la masă, pentru că, atenţie, iisus nu era bine primit în Ierusalim. Pleca.
Pleca seara, venea şi pleca, de ce? Pentru că Ierusalimul l-a primit triumfal duminică, dar fariseii, cărturarii, au făcut sfat să-l omoare. El ştia că este urmărit. De aceea apostolii spun: Iisus, nu te duce acolo. Vrem să te protejăm, să nu cumva să mori. Şi Iisus spune: "Înapoia mea, Satano". Fugea de protecţie de o zi, ştia că va muri, ştia planul, ştia totul. Doar că trebuia să se întâmplă toate ca prin tot ceea ce se întâmplă să avem noi un tâlc, un înţeles. De aceea este săptămâna mare. Pentru a înţelege tainele lucrării lui Iiisus. Asta o putea face în Betania, nu în Ierusalim. Nu a venit în centrul Capitalei, s-a dus la marginea capitalei. Acolo, la masă, o femeie păcătoasă - este şi numită Maria - această femeie sparge un vas de mir de mare preţ, deci un mir - în limbajul actual să zicem un parfum deosebit, foarte scump... E atât de fericită că Iisus a salvat-o din păcatul desfrânării, a salvat sufletul ei, atât de recunoscătoare încât îi şterge picioarele cu părul capului. Ea avea părul lung. Şi se umple casa de mireasma mirului. Şi toţi sunt uimiţi de jertfa asta, de recunoştinţă pe care i-o oferă această femeie păcătoasă. Atunci Iuda se supără, e deja indignat, şi spune: "De ce s/a făcut risipa asta"? Ăsta este Iuda, pe care îl găsim în zilele noastre. Des. Degeaba facem risipa asta, nu ne aduce nimic material. Da, da, suntem preocupaţi de treaba asta, pentru că omul care e mercantil şi gândeşte aşa vrea ca toate valorile să se întoarcă la el. Că spune Biblia că pe Iuda nu-l interesa mirul acela, îl interesa să vândă mirul, că el ţinea punga cu bani, el era casierul. Nu doar contabil, ci şi casier în acelaşi timp. El lua punga cu bani şi lua în mod nedrept din ea. Corupţia era lângă Iisus. Omul corupt trăia cu iisus. În echipa lui iisus era un corupt. Care nu doar că lua bănuţi din pungă, voia să transforme totul... Într-o afacere. Într-o afacere, da, da. Păcatul iubirii de argint, Alessandra, este un păcat care e rădăcină şi pentru alte păcate. Iuda, în numele păcatului ăstuia, că iubea banii, face şi alte păcate. Ajunge să trădeze"
Ce s-a întâmplat joi, în Săptămâna Patimilor
Vasile Ioana, preot: "În Joia cea Mare are loc Cina cea de Taină. Toată credinţa noastră în Iisus Hristos, esenţa învăţăturii lui este oferită acum de el, care, la Cina cea de Taină, îi adună pe ucenici, sărbătoresc Pesachul iudaic..La Cina cea de Taină are loc o cuvântare, o predică. În această predică, Iisus Hristos aduce chintesenţa întregii lui învăţături. Şi le spune ucenicilor săi. Să vă iubiţi unul pe altul aşa cum eu v-am iubit pe voi. Nu există dragoste mai mare decât să-ţi pui viaţa pentru aproapele tău. Le dă putere ucenicilor săi. Le spune că puterea lor va veni din iubire şi din sacrificiu. Le dă această temă a sacrificiului din iubire. Şi le spune asta, apoi alege cum să se jertfească mai departe în istorie, pentur că el nu moare doar atunci. Acest astăzi este permanent prin moartea lui atunci şi apoi în fiecare sfântă liturghie. Şi atunci Iisus Hristos alege pâine şi vin şi instaurează sfânta şi dumnezeiasca liturghie. Deci el creează acum, în mod văzut pentru ucenici, aplicaţia. Aplicaţia! Tu, ca să intri într-un program astăzi, ai nevoie de o aplicaţie. Tu nu poţi să intri pe o aplicaţie...Nu poţi să intri să vorbeşti cu cineva, până nu intri în aplicaţie. Această aplicaţie este forma văzută a ceva ce va să se întâmple. Iisus Hristos alege pâinea care e din grâu, grâul care intră în pământ, putrezeşte sub pământ şi înviază, creşte în primăvară, este simbolul Învierii. Vinul este format din ciorchinele de struguri, care e format din bobiţe multe, care devine una. Aşa este Hristos, cu Tatăl şi cu Fiul. Alege materia asta primară, grâu, strugure, ca să fie sângele şi trupul lui... creează aplicaţia. Şi în momentul acela spune: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu". Bineînţeles că pentru ucenici este uluitor, uimitor. Hai să ne gândim, dacă am fi fost noi acum la masă, la Cina cea de Taină, ziceam: "Doamne, ce spune?". Acesta este trupul meu şi acesta este sângele meu. Şi aceasta să o faceţi voi după aceea întru pomenirea mea. Deci eu voi fi cu voi permanent, dacă voi veţi face asta. Şi anume jertfa asta. Este o masă de rămas-bun, în care vedem şi o parte din neputinţele unora dintre ucenici. Iuda îl vânduse deja... Toţi se întrebau, eu, Doamne? Eu te trădez? Se creează acea forfotă. Cine îl va vinde? Cine să fie nemernicul care l-a vândut? Şi atunci el va spune.. cel cu care voi întinde mâna în blid. O face la final, pentru ca Iuda să audă toate cuvintele lui. Şi îi spune atunci: "Mergi şi fă ce ai de făcut". El ştia ce avea să facă Iuda... şi cât de dureros să fie pentru Iisus să simtă cum este trădat de unul dintre apropiaţii lui, căruia el i-a făcut atât de bine. Iar lui Petru, care se lăuda că el Îl iubeşte cel mai mult, el este cel care "oricine se poate lepăda de tine, dar eu nu mă voi lepăda". Deci Iuda trădează şi Petru are un acces de mândrie. Adică, Doamne, eu sunt cel mai fidel. Şi dacă toţi se vor lepăda, eu nu mă voi lepăda de tine. Şi în momentul acela se întâmplă ca Domnul să-l lămurească. Nu va cânta cocoşul de trei ori şi te vei lepăda de mine. Deci cumva aici se vede omul din Petru, care este brav acolo şi, în momentul în care apare frica, se leapădă. Libertatea de acţiune este a fiecăruia. El doar le spune ca tot ceea ce fac să facă în deplină libertate. Dar în iubire. Predica lui Iisus de la Cina cea de Taină este o predică care arată că iubirea ar trebui să coordoneze vieţile lor şi în iubire să trăiască. Şi să aibă puterea de a se sacrifica, aşa cum el se sacrifică. El spune: Uite, eu sunt începător al jertfei şi voi veniţi după mine. Dacă m-au urât pe mine oamenii, vă vor urî şi pe voi. Dacă m-au iubit pe mine, vă vor iubi şi pe voi. Dacă au ascultat cuvântul meu, îl vor asculta şi pe al vostru. Deci practic îi pregăteşte pe apostoli să devină urmaşi. El este primul şi ne aşezăm toţi în spatele lui şi îl urmăm. Ceea ce am făcut eu să faceţi şi voi. Ca să localizăm, eram la marginea Ierusalimului, Ierusalimul, Cetatea Ierusalimului avea la margine această zonă în care era casa lui Ioan. Locul acesta era undeva la periferie. Astăzi sigur că este în centru, dar oraşul era mai micuţ. Era la margine, ca ucenicii să poată să simtă în inima lor că sunt în siguranţă. Era un foişor, acolo are loc această cină de taină. De acolo pleacă Iisus cu ucenicii şi le spune să mergem să ne rugăm. Pleacă, de acum ceasul a venit... Deci Iisus Hristos este pregătit pentru pătimirile sale... El pleacă la pătimiri de la masa Cinei celei de Taină cu toţi ucenicii. Şi merg cu toţii în Grădina Ghetsimani. Coboară... dacă ne imaginăm în Ierusalimul de astăzi, este sus pe colină locul acesta. Şi el coboară până în faţa Porţii de Aur, pe unde a intrat când au fost Floriile, şi merge în grădina Ghetsimani, în rugăciune. Şi merge să se roage. El alege trei ucenici, Petru, Iacob şi Ioan, îi ia cu El. Şi merge deoparte şi începe Iisus să se roage. Cu sudori de sânge, în rugăciune profundă, şi îl roagă pe Tatăl Ceresc, ştiind ce urma să fie: "Tată, dacă este cu putinţă, treacă paharul acesta de la mine." Asta face un fiu. Aici vedem omul din Iisus. Că ne place când îi vedem pe oameni şi vulnerabili. Acesta este momentul când Iiisus arată că a fost şi om, şi Dumnezeu. Dar acum este doar om. Şi spune: "Tată, văd suferinţa, e imensă. Sunt toate păcatele lumii adunate, tot răul lumii, toate păcatele tuturor oamenilor din istorie. Era un rău imens pe care el trebuia să-l asume, să-şi asume vina, deşi nu avea vreo vină, să şi-o asume pentru toată umanitatea. Şi vedea răul acesta imens, mai ales răul părăsirii. Şi îi spune Tatălui: "Tată, dacă e cu putinţă, n-aş vrea să trec prin asta." Dar nu precum vreau eu. Precum vrei Tu, tată. Aici intră în ascultare. Dacă mai marii tăi de aici spun: "Vrem să faci un efort foarte mare". Şi tu spui: "N-aş vrea să fac, dar o fac pentru tine." Şi intri în jertfă, şi intri în smerenie, intri în ascultare şi tot harul vine peste tine. Deci, în urma acestei suferinţe extraordinare... Iisus era în lacrimi şi atunci spune la final: "Dar nu cum vreau eu, ci cum tu vrei, părinte..." Şi în momentul acela, gândeşte-te că cea mai grea suferinţă pentru tine e când suferă fetiţa ta. Nu ai vrea s-o vezi vreodată bolnavă. Gândeşte-te ce a simţit Tatăl ceresc să-şi vadă fiul înlăcrimat şi spunându-i că nu ar vrea să treacă peste asta. Dar tot el îi spune: Dar nu cum eu vreau, Doamne. Adică nu cum omul din mine vrea, ci cum vrei Tu, Doamne. Dacă tu consideri că prin mine vei ierta toate păcatele lumii, le iau eu asupra mea. Şi le-a luat asupra Sa şi le-a topit în iubirea sa. Numai un om superior poate să spună "Cum vrei tu". Omul mic spune Cum vreau eu şi numai cum vreau eu. Aici ar trebui să ne întoarcem la omul modern de astăzi. Să ne gândim aşa. Noi putem să spunem ce a spus Iisus în grădina Ghetsimani? Uite, mi-e greu să merg la serviciu, dar nu cum vreau eu. Ci cum e bine pentru familie. Merg la serviciu. Îmi greu să muncesc mult şi să vin acasă obosit, dar nu precum vreau eu, ci cum e nevoie pentru copiii şi pentru familia mea. Ai intrat, omule bun, în starea de jertfă, şi se face voia lui Dumnezeu prin jertfa ta. Deci jertfa lui Dumnezeu în mare e şi jertfa noastră în mic"
Ce s-a întâmplat vineri, în Săptămâna Patimilor
Vasile Ioana, preot: "E Vineri, e Vinerea Mare. E prins Iisus în zorii acestei zile de vineri. În dimineaţa zilei de vineri are loc de fapt cel mai important act din istoria umanităţii. Cel mai crud act şi anume o judecată nedreaptă. Şi este tratat fiul lui Dumnezeu ca cel mai mare criminal. Cea mai mare durere pentru Iisus a fost în zori, când ce s-a întâmplat? Ucenicii lui au fugit ca năpârcile. Au fugit de frică. Şi s-au dus şi s-au ascuns să stea cu uşile încuiate. Ioan e cu el. Ioan, tânărul Ioan nu-l părăseşte niciodată. Cel mai iubit ucenic rămâne lângă Domnul. Permanent, inclusiv pe cruce. Iisus trăieşte tristeţea părăsirii. Îl părăsesc cei mai preţioşi oameni. Oamenii lui. Sunt părăsiţi. Omul când iese la pensie... nu-l mai caută nimeni, nu-l mai sună. Părăsirea asta este un act de mare tristeţe.
Asta i s-a întâmplat lui Iisus. Da. Părăsirea e o primă tristeţe a Domnului. Apoi merge şi este judecat ca un răuvoitor, ca un nelegiuit, este dus de la Ana la Caiafa şi judecat. Pentru o judecată nedreaptă, când i se spune de nişte martori mincinoşi: ai vrut să dărâmi templul. Şi atunci îi dă o palmă un martor şi el spune: dacă am spus adevărul, de ce mă loveşti? Începe să fie lovit Iisus de către oamenii răi, începe să fie batjocorit, dus de la Ana la Caiafa, judecat. Este de departe cea mai tristă zi, pentru că Iisus este judecat în mod nedrept. Şi pentru că drumul lui, drumul crucii lui, drumul suferinţei lui trece prin oamenii care îl trădează. Arhiereii ar fi trebuit să-l primească ca pe Mesia, ar fi trebuit să-l primească cu bucurie. Dar este respins, el şi toată învăţătura lui. Este tratat ca un răufăcător şi este judecat. Arhiereul îşi rupe hainele de pe el. Aici am putea să surprindem o imagine frumoasă a unui arhiereu care îşi rupe hainele de pe el şi strigă: Blasfemie! S-a făcut pe el fiul lui Dumnezeu. Ce ne mai trebuie? Şi atunci poporul spune să se răstignească. Şi foarte uşor de manipulat, pentru că ei, în momentul în care ştiau că Dumnezeu a fost binefăcătorul orbilor, sărmanilor, a ajutat, a înviat pe Lazăr. Ei ar fi putut să spună... păi cum? Pe el să-l omorâm? El este Fiul lui Dumnezeu, Mesia. Şi asta este o altă tristeţe a lui Iisus. Că nu l-a apărat nimeni. El este judecat şi trimis la Ponţiu Pilat. Ponţiu Pilat, care reprezintă puterea romană, puterea Imperiului Roman, Roma. El încearcă să aibă un dialog cu Iisus. Ponţiu Pilat încearcă obiectiv să vadă cum stau lucrurile. Şi această judecată e o mostră de judecată nedreaptă, pentru că Pilat încearcă să vorbească cu El şi să-i spună: "Pot să te eliberez, pot să te ajut. Spune-mi cine eşti, eşti Împăratul Iudeilor?" Pentru că ştia că l-au dat din invidie lor. Şi atunci Domnul nu-i răspunde. Ponţiu Pilat întreabă ce este adevărul. Voia să ştie şi el ce este adevărul. În momentul discuţiei ăsteia, vine soţia lui, Claudia, la urechea lui şi îi spune: "Te rog să nu faci nimic dreptului acestuia, pentru că mult am suferit în vis pentru el." Claudia, soţia lui Ponţiu Pilat, se vorbeşte puţin despre asta... această femeie află în vis că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Şi îl roagă pe Ponţiu Pilat dacă poate să-l salveze. Iată ce poate să facă o mijlocitoare, femeia bună, femeia blândă, femeia credincioasă, care vine la judecător, la Ponţiu Pilat, şi-i spune: "Te rog, încearcă să-L ajuţi, că e nevinovat!" De câte ori, poate când bărbatul este nervos, vine soţia şi spune: "Hai, te rog, nu face răul pe care ai putea să-l faci." Ea vine şi mijloceşte, aşa cum şi Maica Domnului este o mijlocitoare pentru noi. Şi atunci Ponţiu Pilat încearcă să găsească o soluţie. Eliberarea aceea de la Paşti, când de Paşti era eliberat un răufăcător, a zis să-l elibereze pe el. Nu vreţi să-l eliberăm în numele Pesachului, în numele credinţei noastre? El încerca. Şi ei au spus: "Nu vrem asta, Răstigneşte-L, Răstigneşte-L, pentru că după legea noastră trebuie să moară!" Şi el mai întreabă o dată Ponţiu Pilat: Dar ce rău a făcut? Ce rău a făcut? O întrebare atât de logică. Ce rău a făcut, care sunt faptele concrete. Ca orice judecător corect. Şi ei spun: "Dacă nu-L răstigneşti, nu eşti prieten al Cezarului, pentru că s-a făcut pe El Fiu al lui Dumnezeu". Ei au găsit aici un vicleşug, ca să-l sperie pe Ponţiu Pilat. O să ai tu probleme, dacă îl ierţi o să se clatine scaunul tău. Da, da. Frica de putere l-a cuprins şi omul din el a cedat şi ce a făcut? S-a spălat pe mâini. L-a dat pe mâinile lor. Se şi spune "te speli pe mâini ca Ponţiu Pilat". Prin această spălare pe mâini, lumea romană se eliberează de moartea Lui. Vinovaţii rămân cei din protipendada, cei din conducerea templului de atunci, fariseii şi cărturarii Cei care îl dau la moarte pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu, Mesia, iar ei nu credeau că el este Mesia cel mult aşteptat. Pedeapsa cu răstignirea şi crucea sunt pedepse destinate doar marilor răufăcători. Criminalilor. De acea şi crucea a fost ponegrită ca instrument de tortură, crucea era cel mai cumplit instrument de tortură. Cum să mori pe cruce, timp în care se scurge sângele din tine până la ultima picătură şi simţi şi vezi cum mori în chinuri îngrozitoare. El ia crucea. I se aduce această cruce prin care suferinţa lui atinge nişte cote groaznice. Ia crucea şi porneşte de la Ponţiu Pilat, de la palatul lui Ponţiu Pilat, care reprezenta puterea romană, care era destul de aproape de templu, şi pleacă, i se dă crucea în spate, este dezbrăcat, este din nou umilit, pentru că cămaşa lui a fost făcută de maica lui cea sfântă. Ea purta cămaşa făcută de Maica Domnului. E cămaşa pe care o dă jos şi soldaţii aruncă sorţi pentru cămaşa lui. Adică pierde tot ce e material, Alessandra. Iisus nu mai are nimic. I se ia tot. Şi în momentul acela i se pune o coroană de spini pe cap. Coroana de spini este un alt chin îngrozitor, pentru că o coroană de spini care are nişte spini înalţi şi i se aşează pe cap ca o coroană şi i se presează pe cap şi intră în capul lui... Chinul cumplit al purtării coroanei este pentru că este însoţit de batjocură. Tu, împăratul iudeilor, tu care ai zic să vei fi împăratul iudeilor...Şi pleacă pe drumul Golgotei cu crucea în spate. Şi îşi cară propria lui cruce. Pe acest drum se întâlneşte cu Veronica, o mironosiţă, care din dragoste îi dă un ştergar, să se şteargă pe chip, pentru că curgea sânge pe chipul lui. Încep chinurile groaznice ale Domnului, ea încearcă să-l mângâie şi Domnul îşi şterge chipul şi îi rămâne chipul lui... Şi apoi merge mai departe şi cade sub povara crucii. După ce cade sub povara crucii, cei care au văzut că el a căzut, încearcă să-l convingă pe Simon să-i ducă crucea lui Iisus. Aici este o taină. În drumul acesta cumplit, Via Dolorosa, Drumul Durerii, el cade. Noi toţi avem o cruce în spate. Şi la un moment dat cădem sub greutatea ei şi e chemat Simon să ne care crucea. Şi în viaţa noastră, apare câteodată un om providenţial, un medic bun care te salvează de la o boală, un om care te ajută în carieră, un om deosebit, un om care îţi schimbă viaţa. Dacă el a acceptat să fie ajutat, să acceptăm şi noi asta. Ajutorul unui om superior, care are o putere mai mare decât a ta. Pentru că Simon era în putere şi putea să ducă crucea lui Iisus. Iisus Hristos îşi duce crucea cu demnitate şi nu renunţă la ea.Noi suntem uneori tentaţi să renunţăm la crucea noastră, când spunem că nu mai putem. A urcat Golgota, a urcat dealul Golgotei. În Ierusalimul de atunci ieşeai pe o poartă a oilor, pe acest deal al Golgotei. Unde era Dealul Căpăţânii. Pe platoul acela, însoţit de femeile mironosiţe, de maica lui cea sfântă şi de Ioan, este aşezat şi bătut în cuie. I se bat cuie în mâini şi este ridicat pe cruce. În momentul în care crucea este aşezată, se zdruncină toată fiinţa Lui şi suferă cumplit şi în această suferinţă strigă la Dumnezeu: Eli, Eli, lama sabachtani? Dumnezeule, pentru ce m-ai părăsit? Simte că l-au părăsit toţi, inclusiv tatăl său ceresc. Simte durerea cumplită a părăsirii şi totuşi vede că lângă cruce e mama lui. Mama lui care l-a însoţit în Cana Galileii, mama lui care l-a născut Fecioară, care L-a însoţit pe tot drumul vieţii lui, mama lui care îl iubea atât de mult este lângă cruce. El nobil îi spune lui Ioan, ucenicului lui: Ioane, iată Mama ta. Adică îl roagă pe Ioan să o ia pe Maria acasă, să aibă grijă de ea. El avea o mamă. O mamă de care a vrut să aibă grijă. Răstignit pe cruce, îl roagă pe Ioan să aibă grijă de mama lui. Toţi ar trebui să ne gândim la mamele noastre, că dacă Iisus, răstignit pe cruce, s-a gândit la mama lui, şi l-a rugat pe Ioan să aibă grijă de ea... Pentru noi toţi Maria e mama noastră. Pentru că ea a fost dată lui Ioan, omului, ca ea să fie mijlocitoare. Şi de atunci Maria mijloceşte pentru noi, ca mamă a lui Iisus, sus, în Împărăţia lui Dumnezeu... Răstignit pe cruce, spune: "Mi-e sete". Acest "mi-e sete" înseamnă că îi era sete de noi, oamenii. El însetează de noi, El ar vrea ca noi să venim să luăm trupul şi sângele lui şi noi refuzăm jertfa lui. E o mare durere şi astăzi, când trecem nepăsători pe lângă jertfa Lui. Această jertfă a lui este făcută din iubire şi este perpetuă. Astăzi moare şi înviază pentru noi. Suferinţa lui este dată de păcatele noastre. De aceea am ţinut post, iată-ne astăzi în post negru, nu am mâncat nimic până acum, mi-e foame, şi mie acum sincer mi-e foame, dar încerc să fac şi eu ceva personal, vreau şi eu să sufăr cu infima mea foame. Prin sângele lui care a curs, el a spălat păcatele lumii, pentru că sub cruce era dealul Căpăţânii, unde era căpăţâna, craniul lui adam, cel care a păcătuit pentru prima oară. Spală în primul rând păcatul primordial. Păcatul neascultării şi al mândriei. Îl eliberează pe Adam din iad. Pentru aceasta a venit El, ca să-l elibereze pe omul vechi de păcate şi să ne dea nouă mântuirea prin trupul şi sângele lui.
Ce s-a întâmplat sâmbătă, în Săptămâna Patimilor
Sâmbăta aceasta, sâmbăta cea mare Iisus este sub pământ, iar sufletul lui Iisus, în momentul în care el şi-a dat duhul pe cruce, sufletul lui a plecat la iad. S-a dus în Iad. Şi acolo le-a dat mâna lui Adam şi Evei şi le-a spus: "Aţi primit promisiunea eliberării din păcat. Am venit să vă salvez". I-a salvat pe Adam şi Eva din adâncurile iadului. El eliberează iadul şi îl loveşte pe Lucifer cu crucea lui. În momentul acela, în Ierusalim se întâmplă un fenomen şi asta aş pune pe Facebook. Trupuri ale drepţilor înviau, se ridicau din morminte. În cetatea Ierusalimului ieşeau pe străzi trupurile lor. De aceea vine lumina din cer sâmbătă la prânz, când Iisus e în iad, el eliberează întâi iadul, pe cei care îl aşteptau. În acest timp soldaţii stau şi păzesc mormântul, şi aici e o mare taină, pentru că cărturarii şi fariseii, ştiind că va Învia, s-au dus şi au spus Dă-ne voie, Ponţiu Pilat, să aducem soldaţi, pentru că amăgitorul acela, mincinosul acela...a spus că va învia a treia zi. Suntem sâmbătă seara, aşteptăm cu toţii. Ce aşteptăm cu toţii? Să biruiască odată pentru totdeauna moartea. Ca moartea să nu fie ultima frontieră a noastră. Ca nu moartea să fie totul. Ca nu cu moartea să se termine totul. El ce face, se duce şi cu moartea lui biruieşte moartea. Stăm în aşteptare, ne pregătim, dar seara asta trebuie să fie seara iertării. Poate ne-am supărat cu cineva, hai acum seara, până vin Paştile, să-l sunăm pe cel cu care ne-am supărat să-i spunem Iartă-mă. Pentru ca la noapte să explodeze dintr-odată şi să strigăm cu toţii Hristos a Înviat!
