Video Pe urmele lui Iisus. În Sâmbăta Mare, echipa Observator va transmite în exclusivitate imagini de la ceremonia de Înviere din Țara Sfântă
Istoria lumii creştine s-a scris pe un drum de câteva sute de metri. Drumul Crucii din Ierusalim a fost refăcut de o echipă Observator. Am mers pe urmele lui Iisus, până în locul unde a fost răstignit, ca să înţelegem tot ce înseamnă ziua de astăzi, Vinerea Mare. Observator va fi la Ierusalim şi mâine, când se aprinde miraculos lumina învierii.
- Vinerea mare e ziua în care oamenii l-au ucis pe Dumnezeu, fără să ştie
Sute de credincioşi merg pe Via Dolorosa şi refac drumul patimilor lui Iisus Hristos.
Călugăriță: Drumu pe care l-a făcut Hristos pentru noi. Cu smerenie, ca să ne salveze pe noi de mâna diavolului.
E drumul patimilor şi al iertării. Prin mijlocul a sute de oameni, sub paza soldaţilor, la fel ca în urmă cu aproape două milienii, preoţii cară crucea aşa cum şi Iisus a cărat-o.
Mult mai puţini decât în alţi ani, pelerinii au călcat pe urmele lui Iisus şi au retrăit ziua răstignirii. În unul dintre zidurile Ierusalimului, de pe Calea Crucii, însă se mai vede urma palmei lui.
Călugăriță: Fiind foarte obosit Iisus s-a rezemat în stâlp aici, că nu mai putea duce crucea, de povara crucii, şi ostaşi l-au silit pe Simon să ia crucea şi să o care el până la Golgota.
Preotul Vasile Ioana: Aici este o taină. Noi toţi avem o cruce în spate. Şi la un moment dat cădem sub greutatea ei şi e chemat Simon să ne care crucea. Şi în viaţa noastră, apare câteodată un om providenţial, un medic bun care te salvează de la o boală, un om care te ajută în carieră, un om deosebit, un om care îţi schimbă viaţa. Dacă el a acceptat să fie ajutat, să acceptăm şi noi asta.
Vinerea mare e ziua în care oamenii l-au ucis pe Dumnezeu, fără să ştie
Preotul Vasile Ioana: Este de departe cea mai tristă zi, pentru că Iisus este judecat în mod nedrept. Pedeapsa cu răstignirea şi crucea sunt pedepse destinate doar marilor răufăcători, criminalilor. Cum să mori pe cruce, timp în care se scurge sângele din tine până la ultima picătură şi simţi şi vezi cum mori în chinuri îngrozitoare.
Vinerea mare e ziua în care oamenii l-au ucis pe Dumnezeu, fără să ştie. Dacă am fi trăit în anul 33, am fi asistat la un proces greu de înţeles, în care Ponţiu Pilat se spală pe mâini şi cedează în faţa mulţimii care cerea răstignirea lui Iisus.
Preotul Vasile Ioana: I se pune o coroană de spini pe cap şi i se presează pe capul lui. Chinul cumplit al purtării coroanei este pentru că este însoţit de batjocură.
Punctul 10 din cele 14 de pe drumul crucii ne arată dezbrăcarea lui Iisus Hristos pe Golgota şi mai apoi pironirea lui pe cruce.
Preotul Vasile Ioana: Prin sângele lui care a curs, el a spălat păcatele lumii, pentru că sub cruce era dealul Căpăţânii, unde era căpăţâna, craniul lui adam, cel care a păcătuit pentru prima oară.
După coborârea după dealul Golgotei, Iisus Hristos este aşezat pe piatra ungerii. Aici este miruit şi înfăşurat în giulgiu. Credincioşii vin acum să se roage, ating piatra mirului şi cer ajutor de la Dumnezeu.
Acelaşi loc a fost zguduit în urmă cu aproape 2000 de ani de un cutremur puternic. Puţini şi-au dat seama, dar a fost semnul că va urma un miracol.
În Sâmbăta mare, Lumina Sfântă se aprinde la sfântul Mormânt. Iar candela va ajunge în România mâine seară. Veți vedea în exclusivitate la Observator primele imagini de la ceremonia de Înviere din Țara Sfântă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰