Azilele groazei. Ciolacu cere suspendarea şefilor AJPIS din şapte judeţe şi din Bucureşti. "Este evident că nu şi-au făcut datoria"
Noi demisii cerute de Marcel Ciolacu, în scandalul azilelor groazei. Premierul vrea ca toți șefii Agențiilor Județene pentru Plăți și Inspecție Socială din județele unde au fost găsite probleme, plus șeful agenției municipale București, să fie urgent suspendați din funcție. Cel puţin până la finalizarea anchetelor disciplinare. Mai mult, premierul vrea desfiinţarea inspectoratelor de muncă.
De Redactia Observator la 20.07.2023, 13:27"Este a treia şedinţă de guvern în care discutăm situaţia din centrele pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi. Suntem la finalul controlului la nivel naţionale pe care l-am cerut în şedinţa de Guvern şi deja există date şi fapte clare care ne obligă pe toţi să luăm anumite decizii ferme", a spus premierul în deschiderea şedinţei de Guvern.
Marcel Ciolacu a arătat că există "o situaţie de netolerat, judeţe unde s-au găsit centre fără autorizaţie, centre care funcţionau clandestin, toate sub ochii funcţionarilor statului român, plus alte centre cu probleme grave, închise sau cu activitatea suspendată".
Marcel Ciolacu: Acest lucru este inadmisibil
"Din punctul meu de vedere este inadmisibil acest lucru. Cele mai multe astfel de cazuri sunt în Arad, Giurgiu, Constanţa, Marmamureş, Teleorman, Hunedoara, Vrancea şi Bucureşti, mai ales în Sectorul 1. Solicit noului ministru al Muncii, doamna Simona Bucura Oprescu, ca toţi şefii Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, celebrul AJPIS, din aceste judeţe, plus şeful agenţiei municipale Bucureşti, să fie urgent suspendaţi din funcţie, până la finalizarea anchetelor disciplinare, totul legal", a spus premierul Ciolacu.
- Bilanţul controalelor din azile: 100 de centre au fost închise. Unde au ajuns sutele de bătrâni, unii dintre ei...
- Azilele groazei. Peste 30 de bunici, salvaţi din două centre clandestine din Gorj. Prefectul trimite Corpul de...
- Oamenii Nimănui. Actorul din "Pistruiatul" povesteşte drama trăită de mama sa, bolnavă de Alzheimer, la azil. A...
- Azilele groazei. Din 216 persoane relocate din centrele pentru persoane cu dizabilităţi, 76 au necesitat internare,...
Şeful Executivului a mai spus că "a descoperit că există o problemă uriaşă şi cu munca la negru".
"Câteodată erau condiţii de Evul Mediu în aceste centre în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. Din punctul meu de vedere, este clar că Inspecţia Muncii nu şi-a făcut datoria. Doamna ministru, vă cer să luaţi aceeaşi măsură şi în cazul şefului acestui instituţii. Părerea mea este că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desfiinţăm instituţii cu totul, care şi-au dovedit incapacitatea de a face faţă cerinţelor în acest moment", a spus Ciolacu.
Premierul a cerut schimbarea din funcţie a directorilor DGASPC
Premierul a cerut preşedinţilor de Consilii Judeţene, în subordinea cărora se află Direcţiile Generale de Asistenţă Socială, din judeţele amintite, să înceapă să schimbe toţi aceşti directori din funcţie.
"Este evident că nu şi-au făcut treaba şi datoria. Dacă nu vor face acest lucru, tot dânşii vor răspunde în faţa românilor care i-au votat", a completat Ciolacu.
Premierul Ciolacu a mai afirmat că secretarul de stat Bogdan Despescu l-a anunţat că a dispus deja controale la Inspectoratele Judeţene de Poliţie din Arad, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi la nivelul Poliţiei Capitalei.
"Până în acest moment, 15 persoane care se aflau la conducerea instituţiilor cu probleme au făcut un pas în spate, de altfel social-democraţii cer şi liberalilor să deconteze politic scandalul azilelor groazei şi îi cer, de asemenea, ministrului Culturii, Raluca Turcan, să facă un pas în spate", a transmis Florentina Lazăr, reporter Observator.