Condițiile puse de Austria, pentru a debloca scandalul Schengen. Viena cere inclusiv garduri la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia
Ca să deblocheze scandalul Schengen, Austria are 5 condiţii legate de migraţie. Una dintre ele este ca Executivul European să plătească poliţişti pentru operaţiuni de combatere a migraţiei ilegale.
De Redactia Observator la 14.12.2022, 08:23Viena cere sprijin la frontiera externă, inclusiv garduri la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia. Tot Comisia va trebui să dea o directivă cu privire la returnarea migranţilor. Iar azilul să fie posibil şi în ţări terţe - pe modelul Danemarcei sau Marii Britanii.
Austria ar mai vrea şi un proiect pilot pentru proceduri rapide de azil la frontiera externă a Uniunii, ceea ce ar presupune ca migranții să fie înregistrați în țările de graniță, şi nu în Austria.
Respingerea aderării României la Schengen, dezbătută în Parlamentul European
România si Spaţiul Schengen au fost din nou pe agenda Parlamentului European aseară. Legislativul a dezbătut respingerea ţării noastre, iar majoritatea europarlamentarilor a susţinut intrarea celor două state în zona de liberă circulaţie şi a pus la zid Austria.
- Respingerea aderării României la Schengen, dezbătută în Parlamentul European. Decizia a creat probleme între...
- Noile măsuri de boicot pregătite de români, după votul anti-Schengen al Austriei. Cancelarul Nehammer a făcut...
- O fabrică importantă din România, controlată de austrieci, amendată cu 50.000 de lei. Neregulile descoperite
Veto-ul a fost o greşeală, Ungaria deschide usa migranţilor, nu România şi "Nu trebuie să-i facem cadouri lui Putin", au fost câteva dintre cele mai tranşante declaraţii din plen. Între timp, statul român mută zeci de miliarde de lei din băncile austriece. După exemplul Companiei Naţionale de Drumuri, Căile Ferate si compania de Aeroporturi Bucureşti vor renunţa la băncile austriece. Comisarul Uniunii Europene pentru Afaceri Interne a spus clar că jocul Austriei este periculos pentru blocul comunitar.
Cel mai mare ziar din Austria: Blocarea aderării României la Schengen e un fiasco
Kronen Zeitung, una dintre cele mai mari publicații din Austria, a făcut o analiză a poziției în care acest stat se află după ce a refuzat aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen. Concluzia jurnaliștilor este că țara lor s-a izolat, și-a atras resentimentele românilor și bulgarilor și că, în plus, s-ar putea confrunta cu un proces în fața Curții Europene de Justiție.
Jurnaliștii austrieci subliniază că relațiile dintre cele două țări au avut mult de suferit după decizia luată de guvernul cancelarului Karl Nehammer și că primele măsuri luate de partea română au fost rechemarea ambasadorului la Viena, la care se adaugă scrisoarea deschisă trimisă de către ministrul de interne, Lucian Bode. "Boicotul (n.r din România) ar putea avea repercusiuni și în fața Curții Europene de Justiție (CEJ). Europarlamentarul român Eugen Tomac a cerut Comisiei Europene să dea în judecată Austria pentru veto în fața Curții Supreme a UE. După cum susține europarlamentarul din partea Partidului Popular European, decizia guvernului neagă României drepturi europene fundamentale, în special libertatea de circulație a cetățenilor săi și libera circulație a mărfurilor", notează publicația austriacă.
Boicotul, primul răspuns al României față de decizia cancelarului austriac
Din ce în ce mai mulți români iau parte la boicotul față de produsele și serviciile oferite de firmele cu capital austriac. De exemplu, notează jurnaliștii de la Kronen Zeitung, Federația sindicală națională a industriei alimentare a anunțat că își va închide conturile de la o bancă austriacă și că recomandă tuturor membrilor săi de a face același lucru. Austriecii mai notează că un sondaj recent reflectă și furia românilor față de politica Austriei. Aproape 50% dintre cei chestionați au spus că "factorii externi" au fost factorul decisiv pentru veto; iar 56% au fost de părere clară că România ar trebui să ia "măsuri împotriva intereselor economice ale Austriei".
"Ministrul de externe Alexander Schallenberg a încercat să calmeze lucrurile după fiasco-ul Schengen. După cum a anunțat marți Ministerul român de Externe, în marja reuniunii miniștrilor de externe ai UE de luni de la Bruxelles, Schallenberg a inițiat discuții cu omologul său de la București, Bogdan Aurescu. Subiectul a fost veto-ul Austriei împotriva spațiului Schengen, potrivit Ministerului român de Externe", mai adaugă publicația.