Antena LIVE

Curs valutar

Florin Cîțu, prima reacție după demisiile miniștrilor USR-PLUS: "Declarații au mai dat, să văd demisiile scrise și apoi vorbim"

"Declarații au mai dat, să văd demisiile scrise și apoi vorbim. Au legitimat un partid extremist", a declarat premierul Florin Cîțu, după anunțul că miniștrii USR-PLUS vor demisiona din guvernul pe care îl conduce.

De la 06.09.2021, 21:04
WhatsApp
Premierul Florin Cîțu Observator

"Deci, până la urmă și-au dat demisia? Asta îmi spuneți... Era normal ca în momentul când depui o moțiune alături de AUR să-ți dai demisia din Guvern. Eu nu am văzut nimic, haideți să vedem întâi documentele și discutăm. Să vedem documentele întâi, dar eu cred că răul pentru România a fost făcut atunci când s-au asociat cu AUR. Acela este cel mai mare rău", a fost de părere premierul.

"Avem de aprobat ordonanţa de urgenţă care compensează o parte din facturile românilor, suntem încă în pandemie, avem de gestionat această situaţie cum să fii ministru al Sănătăţii şi să pleci în mijlocul pandemiei? Cum să conduci alte ministere şi să laşi ţara fără guvern în acest moment şi să te asociezi cu AUR?", a mai declarat Cîţu, referindu-se la retragerea miniştrilor USR-PLUS din Guvern. Întrebat dacă mai există loc de împăcare, Florin Cîţu a răspuns: "noi vrem să guvernăm România și trebuie să guvernăm România, nu este vorba de împăcare, este vorba de interesele românilor și aici s-au comportat, din punctul meu de vedere, ca niște copii răsfățați".

Dan Barna a anunțat demisiile miniștrilor USR-PLUS, în aplauzele colegilor: "Nu se mai poate așa!"

Miniştrii USR-PLUS și-au anunțat demisiile în această seară, pe fondul crizei politice stârnite de revocarea ministrului Justiţiei Stelian Ion. Președintele USR, Dan Barna, a fost cel care a făcut anunțul, cu toți colegii alături. "Florin Cîțu a dinamitat conștient această coaliție. Miniștrii USR-PLUS se retrag din cabinet. Ne prezentăm demisiile", a declarat acesta.

"Bună ziua România. Am spus românilor privindu-i în ochi că vom fi un partid altfel. Și am fost un partid altfel. Nu am ezitat să vorbim atunci când ne-ar fi fost mai comod să tăcem. Nu ne-am ezitat să ne asumăm o guvernarea grea. În aceste opt luni de zile, am adus în administrație oameni onești, oameni competenți, oameni a căror performanță a arătat că se poate acum, nu în România de peste 20 de ani. [...] Am rămas pe poziții. Dar văzând ce s-a întâmplat astăzi am decis că nu mai putem merge cu un premier care guvernează fără un minim de respect. Este legitimă lupta internă, dar când este folosită pentru a risipi resursele către primari, e un lucru pe care l-am spus și nu putem să mergem mai departe. Nu se mai poate așa! Aceasta este politica din România. Florin Cîțu a dinamitat conștient această coaliție. Miniștrii USR-PLUS se retrag din cabinet. Ne prezentăm demisiile", a anunțat Dan Barna.

Dan Barna a sosit la declaraţii în aplauzele colegilor săi, miniştri şi parlamentari

"Trebuie să folosim planul B, pentru că planul A era moţiunea de cenzură. Sunt două variante, fie PNL acceptă că USR-PLUS este un partener serios pentru dezvoltare şi mergem mai departe cu un nou premier. Fie PNL merge pe varianta USL, alături de PSD. Este o decizie grea pe care niciunul dintre noi nu am luat-o uşor, dar este un mesaj de care România avea nevoie. După 30 de ani trebuia să vină un moment în România în care un partid să spună aşa nu se mai poate", a explicat Dan Barna.

Demisiile miniștrilor USR PLUS vor fi, marți la prima oră, pe masa premierului.

USR PLUS se afla în Guvern cu șase mandate: Dan Barna – vicepremier, Claudiu Iulius Gavril Năsui - ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Cătălin Drulă - ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ioana Mihăilă – ministrul Sănătății, Cristian Ghinea - ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ciprian Sergiu Teleman - ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

De la ce a pornit scandalul în coaliţia de guvernare

Stelian Ion a fost revocat din funcţia de ministru al Justiţiei de premierul Florin Cîţu, care a precizat că a informat coaliţia în legătură cu această decizie, pe care şi-o asumă. Revocarea a fost determinată de disputa privind avizul pentru Programul Anghel Saligny, destinat comunităţilor locale, în valoare de 50 de miliarde de lei.

Locul său a fost luat cu mandat de interimat de Lucian Bode, care a doua zi de la numire a avizat programul "Anghel Saligny", după discuţiile cu specialiştii din minister şi înlocuirea unuia dintre aceştia, precum a suspendat şi numirea şefilor de parchete. 

USR PLUS a ameninţat cu moţiunea de cenzură împotriva Guvernului dacă PNDL-3 este trecut prin ordonanţă de urgenţă, iar ulterior au şi depus actul împreună cu cei de la AUR: "Pentru ca România să trăiască, este nevoie ca Florin Cîţu să plece''

Birourile Permanente reunite ale celor două Camere au fost convocate până acum de trei ori, vineri seara, sâmbătă şi luni, însă de fiecare dată moţiunea de cenzură nu a putut fi dezbătută din lipsă de cvorum.

La şedinţa de luni, reprezentanţii PNL au introdus pe ordinea de zi şi o cerere pentru înfiinţarea unei comisii care să analizeze validitatea semnăturilor de pe moţiunea de cenzură, moment la care reprezentanţii PSD au părăsit şedinţa. Cererea pentru analizarea semnăturilor a fost respinsă la vot, cu 9 voturi pentru, 7 împotrivă şi 2 abţineri, dintre care una chiar a preşedintelul PNL Ludovic Orban, care a explicat că nu poate accepta "o propunere care nu are bază regulamentară şi constituţională, care amână demersul cu două săptămâni şi care trimite la analiză către o comisie care nu are competenţe în acest sens", pentru care nu a votat împotrivă doar pentru că fusese iniţiată de un coleg de-ai săi.

O nouă şedinţă a Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere a fost convocată pentru marţi. Indiferent de ceea ce se întâmplă acolo, Ludovic Orban va informa Guvernul despre depunerea unei moţiuni de cenzură, care în termen de cinci zile va fi dezbătută în Parlament.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

florin citu coalitie guvernare dan barna demisii usr plus
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024