Antena LIVE

Curs valutar

Florin Cîţu spune că i s-a cerut să plece de la șefia Senatului: "Nu am vrut să îi pun pe colegi în situaţia penibilă de a vota împotriva conducerii partidului"

Florin Cîţu a declarat, miercuri, după ce și-a depus mandatul de la şefia Senatului, că preşedintele PNL şi secretarul general i-au cerut demisia. I s-a spus că i s-a retras sprijinul partidului, așa că nu a vrut să îi pună pe colegii lui senatori în situaţia penibilă să voteze unii dintre ei împotriva conducerii partidului.

De la 29.06.2022, 19:04
WhatsApp
Vezi și:

”Preşedintele partidului şi secretarul general mi-au cerut demisia, mi s-a spus că mi s-a retras sprtijinul partidului, este o funcţie politică, binenţeles că în aceste condiţii, nu am vrut să îi pun în situaţia penibilă să voteze unii dintre ei împotriva conducerii partidului şi am decis, am luat această decizie personal, repet, pentru a nu crea probleme PNL”, a afirmat Cîţu, după şedinţă. 

El a precizat că întotdeauna l-a interesat imaginea PNL. ”Pentru a nu-i face pe colegii mei, de a-i pune pe colegi în situaţia penibilă de a vota împotrivă”, a precizat Florin Cîțu, spunând că declaraţiile sale sunt aceleaşi de ani de zile, ”împotriva unor măsuri care fac rău românilor”. 

”Binenţeles că acele măsuri vin de la PSD, asta este problema, dar sunt măsuri care eu consider că fac rău românilor, eu consider că PNL trebuie să stea aproape de antreprenori, de sectorul privat, iar măsurile care vin împotriva lor întotdeauna le-am considerat nocive”, a explicat Cîţu. 

Ce va face Florin Cîțu în continuare

Pe acelaşi subiect

Întrebat ce va face în continuare, Florin Cîţu a spus că va face politică.

”Politică, exact ce am făcut şi înainte. Acestea sunt funcţii pe care le primeşti în urma unei activităţi pe care o ai, activitatea de senator, funcţia nu este pe viaţă”, a mai spus fostul lider PNL.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, miercuri, după şedinţa grupului parlamentar PNL din Senat, că în urma unor discuţii, Florin Cîţu şi-a dat demisia de la şefia Senatului. El a precizat că discuţiile au vizat activitatea guvernamentală şi parlamentară, responsabilitatea PNL şi nevoia de coerenţă a măsurilor care trebuie luate, la nivelul Guvernului, şi în deplină concordanţă cu deciziile luate la nivelul coaliţie.

Alina Gorghiu preia interimar șefia Senatului

Funcţia urmează să fie exercitată, cu delegare de atribuţii, de către Alina Gorghiu

”Ţinând cont de activitatea guvernamentală şi parlamentară, de responsabilitatea PNL şi de nevoia de coerenţă a măsurilor care trebuie luate, la nivelul Guvernului, şi în deplină concordanţă cu deciziile luate la nivelul coaliţiei, au avut loc discuţii, dezbateri şi în urma acestor discuţii, preşedintele Senatului, domnul senator Florin Cîţu şi-a anunţat demisia, urmând ca funcţia de preşedinte al Senatului, cu delegare de atribuţii, să fie exercitată de către doamna senator Alina Gorghiu”, a spus Nicolae Ciucă, la finalul şedinţei grupului parlamentar PNL din Senat. 

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

florin citu demisie senat
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025