Fără carne, ouă şi lapte. Cum arată vieţile copiilor crescuţi în stilul vegan din dorinţa părinţilor
Un trend controversat are tot mai mulţi adepţi. Părinţii vegani îşi cresc copiii în acelaşi stil alimentar: fără carne, ouă şi lapte. Specialiştii spun însă că acest stil de viaţă poate fi periculos pentru minori, care sunt în creştere.
De Redactia Observator la 24.08.2022, 20:47Cristina Nițu are 24 de ani și nu a mâncat niciodată carne. S-a născut într-o familie de vegetarieni și din 2016 a trecut chiar la stilul de viaţă vegan, adică a eliminat din alimentaţie toate produsele de origine animală, inclusiv laptele şi ouăle.
Cristina Nițu: Bunica mea era bucătăreasă la căminul unde am fost când eram mică şi-mi gătea separat. Toată lumea era curioasă ce mănânc eu astăzi. Şi în şcoala generală la fel, mama îmi făcea sendvişuri cu pate vegetal şi cu ceva ardei murat.
Fata povesteşte că aşa a fost crescută şi nu cunoaşte alt stil de viaţă. Analizele arată că este sănătoasă.
Cristina Nițu: Dacă mâncăm numai fast food şi băuturi carbogazoase şi alte alimente pline de zahăr, chiar dacă mănânci diversificat, dacă nu mănânci cumva curat şi astfel să-ţi asiguri toţi nutrienţii de care ai nevoie, tot nu te vei dezvolta armonios.
- Românii renunţă tot mai mult la carne şi devin vegetarieni, iar restaurantele s-au adaptat la schimbare
- Cât de manieraţi sunt românii atunci când mănâncă la restaurant. În ce oraşe se vorbeşte tare şi cu gura...
- Arome de peste hotare, îndrăgite de gurmanzii români. Mâncarea "de nişă" care devine tot mai populară la noi
Andrei Roşu are doi copii. Băiatul de 14 ani este vegan, iar fetiţa de 11 ani este vegetariană.
Andrei Roşu: Cred că a fost destul de simplu pentru noi ca părinţi şi pentru ei pentru că în momentul în care noi am implementat nişte schimbări în viaţa noastră, am început să ne hrănim sănătos, am început să facem multă mişcare, automat şi ei. Pe măsură ce au crescut şi au înţeles şi fundamentele etice şi filosofice ale unui stil de viaţă vegan lucrurile au fost şi mai simple.
Andrei spune că cei doi copii au parte de suficiente vitamine, minerale şi proteine pentru a se dezvolta normal.
Andrei Roşu: Am studiat foarte mult, am vorbit cu medici nutriţionişti. Pur şi simplu înlocuieşti laptele de vacă cu lapte de vegetale, sunt foarte multe opţiuni, ai lapte de migdale, lapte de ovăz, lapte de soia, lapte de orez, lapte de cocos..cu cereale..sunt o mulţime de leguminoase, de nucifere, seminţe, chiar şi pâinea, pastele, orezul au suficiente proteine, n-am nicio îngrijorare.
Semnalul de alarmă tras de specialişti
Mulţi medici spun însă că nu recomandă un astfel de regim copiilor, atâta timp cât sunt în creştere.
Doina Martaian, pediatru: A-i priva pe copii de o sursă importantă de proteine în care sunt alimentele de origine animală este o greşeală foarte gravă. Proteinele sunt esenţiale pentru creştere, pentru funcţionarea normală a tuturor celulelor corpului nostru. Enzimele sunt şi ele proteine cu care metabolizăm tot ceea ce primim din afară şi asigură funcţionarea normală a tuturor celulelor corpului, inclusiv a neuronilor. Sunt cărămizile din care se construiesc proteinele noastre.
Oana Dumitrache, diabetolog: Trebuie să se adreseze unui medic pediatru care de obicei este specializat şi în nutriţie şi acest plan alimentar trebuie alcătuit de către un medic cu foarte multă atenţie pentru a satisface cerinţele nutritive ale copilului respectiv. Există riscuri de deficite mari care pot duce la rahitism, la întârziere de dezvoltare pe plan fizic cât şi cognitiv, tulburări ale sistemului nervos central.
Cei mai mulţi dintre părinţi spun că nu şi-ar lăsa copiii să devină vegetarieni sau vegani, cel puţin până când aceştia pot să decidă singuri, în cunoştinţă de cauză.
''E un regim de viaţă pe care ei şi-l asumă, e ca şi cu vaccinurile, le faci sau nu le faci.''
''O să fie decizia lui pe viitor dacă vrea să fie vegan sau nu şi care-s motivele pentru care să fie vegan, că sunt unele motive întemeiate, dar sănătatea nu este unul din ele.''
Autorităţile nu pot interveni în astfel de cazuri, atâta timp cât copiii sunt dezvoltaţi normal şi nu sunt neglijaţi.