Antena LIVE

Curs valutar

Video

O soluţie perfuzabilă, cauza infecţiei cu piocianic de la Spitalul din Miercurea Ciuc. Ancheta a descoperit că nici instrumentarul nu era sterilizat corespunzător

A fost descoperită cauza infectării cu piocianic a pacienţilor de la Spitalul din Miercurea Ciuc. Bacteria periculoasă provine dintr-o soluţie perfuzabilă, asta deşi iniţial conducerea unităţii medicale susţinea că bolnavii nu s-au contaminat în spital.

De la 19.01.2022, 20:05
WhatsApp
Vezi și:

Concluzia iniţială a fost bazată pe informaţia potrivit căreia bacteria care provine din mediul spitalicesc este rezistentă la antibiotice. Din fericire nu a fost cazul la niciunul dintre cei 14 pacienţi.

A fost declanşată o anchetă epidemiologică şi, potrivit conducerii spitalului, din cei 14 pacienţi doi sunt în stare foarte bună, iar ceilalţi 12 sunt în ameliorare.

Potrivit primelor concluzii ale anchetei prezența bacteriei a fost relevată într-un flacon folosit la irigare în timpul operației. De asemenea, au fost identificate probleme la sterilizarea instrumentarului în aceste operații.

Potrivit conducerii, concluziile finale vor veni la sfârșitul săptămânii, ulterior se va face o dezinfecție totală a spitalului.

Pe acelaşi subiect

14 bătrâni, operaţi de cataractă, s-au infectat în spital. Reprezentanţii spitalului spun că nu sunt de vină, ancheta DSP îi contrazice

Spitalul nu e de vină, dar pacienţii sunt la un pas de a orbi. Primele concluzii ale anchetei de la Spitalul Judeţean Harghita, după ce 14 vârstnici operaţi de cataractă s-au infectat cu bacilul pioceanic, au şocat pe toată lumea. Bacteria nu vine din spital, spun reprezentanţii unităţii medicale, deşi inspectorii DSP îi contrazic: vine chiar din sala de operaţie!

Bolnavii au rămas în acelaşi spital de unde au luat infecţia

Bolnavii au rămas în acelaşi spital de unde au luat infecţia. Au fost operaţi din nou pentru a-şi recăpăra vederea şi sunt trataţi cu antibiotice. Pericolul însă nu a trecut. "Evoluţia lor până acum este favorabilă, dar fiind vorba despre un loc sensibil, ochiul nu are sistem imun propriu sperăm să evolueze în continuare bine", a declarat Tar Gyöngyi, director executiv DSP Harghita.

Situaţia de la Spitalul Judeţean Harghita nu este singulară. Infecţiile nosocomiale sunt la ordinea zilei, sunt mortale şi nu au leac în România. În perioada pandemiei au fost raportate peste 23.000 de cazuri, însă inspectorii sanitari recunosc că s au făcut mult mai puţine anchete epidemiologice în spital. Oficial, 45 de români au fost ucişi intr un an de infecţiile din spitale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

piocianic spitalul miercurea ciuc
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024