Antena LIVE
Video

Pacienţii din România aşteaptă şi câte 4 luni pentru un RMN. Medic: O întârziere de câteva luni poate însemna chiar şi moartea

În România, dacă eşti bolnav şi nu ai bani, rişti să mori cu trimiterile de la medicul de familie în mână. Cine are nevoie de un RMN, de exemplu, are de aşteptat şi patru luni, perioadă care poate face uneori diferenţa între viaţă şi moarte. Autorităţile ştiu despre această situaţie dar ridică din umeri: fondurile nu sunt suficiente pentru ca statul să deconteze toate aceste investigaţii.

De la 03.08.2023, 21:35

Ioana este din Bacău şi are mai bine de trei luni de când aşteaptă un diagnostic şi o soluţie de tratament sau operaţie pentru o tumoare în ureche. A trecut deja pe la patru medici, a făcut două fonoaudiograme, trei rânduri de analize, un Computer Tomograf şi un RMN, toate plătite. 

Ioana, pacientă: "Mi s-a spus că am nevoie de un RMN. Mi-am făcut programare la un RMN la o clinică privată, după o lună de zile, m-a costat 1.700 de lei. Este un RMN cerebral, în zona urechii, cu soluţie de contrast." 

Dacă nu avea aceşti bani, treceau câteva luni bune până când găsea un loc gratuit pentru această procedură. Medicii de familie nu pot recomanda direct un examen de rezonanţă magnetică, ci trimit pacienţii la medicul specialist. 

Valentina Boboc, medic de familie: "Vine mine, îl consult şi constat că este o suspiciune de hernie de disc. Eu n-am cum să-l ajut pentru că noi nu avem dreptul să dăm RMN-urile. Îi iniţiez un tratament ca să încerc un pic să se liniştească, după care îl trimit la neurolog, îi dau bileţel de trimitere. Acum, problema este unde va găsi programare. E un coşmar pentru că au nişte dureri insuportabile uneori, accentuate de mişcare. Ei ajung pur şi simplu imobilizaţi la pat şi dependenţi de familie."  

Pe acelaşi subiect

Coşmarul prin care trebuie să treacă pacienţii

Cu o recomandare pentru un consult la un medic neurolog, mergem mai departe să căutăm specialistul care ne-ar putea primi fără să trebuiască să plătim consultaţia, afică aceasta să fie decontantă de stat.

Reporter: "Cam când aş putea să fac o programare la dumnealui?"

Asistentă: "În octombrie." 

Reporter: "Tocmai în octombrie? Dar fără trimitere?"

Asistentă: "Nu face fără trimitere."

Reporter: "Mai este un alt medic aici, neurolog?"

Asistentă: "Nu, e singurul."

La altă clinică găsim loc puţin mai repede. 

Reporter: "O trimitere la un neurolog, când aş găsi un loc pentru un consult?"

Asistentă: "Cu bilet de trimitere, primul loc disponibil e 23 august, după amiază. Cu plată, cel mai repede mâine dimineaţă sau la prânz, 150 de lei consultaţia."

Următorul pas este să găsim un loc la o investigaţie de tip RMN, mergem să vedem dacă există un astfel de loc liber 

Adelin Cucuruzan, asistent imagistică: "În cazul diagnosticului de hernie de disc lombară, un tomograf sau un RMN de coloană lombară, fiind vorba de un segment, cu bilet de trimitere, programarea poate dura de la o lună jumătate, până la două luni, în cazul nostru iar cu plată, la noi se face programarea în 2-3 zile lucrătoare, preţul fiind de 550 de lei." 

Acest timp de aşteptare este printre cele mai mici. În alte locuri...

Reporter: "Când găsesc şi dacă găsesc la dumneavoastră un loc liber pentru un RMN de coloană lombară?"

Asistent: "La Fundeni vă pot ajuta cu  listă de aşteptare de aproximativ patru luni, pe Ritmului vă pot ajuta cu programare prin Casa de Asigurări pe data de 12 octombrie."

Reporter: "Şi dacă vreau să fac cu plată?

Asistent: "Şi săptămâna viitoare, joi."

Pentru unii bolnavi, această aşteptare poate fi fatală

Valentina Boboc, medic de familie: "Dacă este vorba de o suspiciune de cancer, trei luni de întârziere poate să însemne chiar moartea pacientului." 

Fost pacient: "De exemplu, eu tomografia am plătit-o. Casa de asigurări nu decontează tot. Cu toate că plătim asigurarea, ne ia o grămadă de bani. Nimic nu se face imediat."  

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate ştie despre această situaţie dar dă vina pe lipsa fondurilor. 

Larisa Mezinu, purtătoarea de cuvânt a CNAS: "Unul dintre motive poate fi slaba finanţare. Primim sesizări din partea asiguraţilor. Se pot adresa oricărui furnizor din sistemul de asigurări indiferent de judeţ." 

Instituţia prin care se decontează analizele a anunţat că lucrează la o platformă care să adune toate clinicile cu locurile disponibile şi fondurile existente în timp real. Cel mai devreme, aceasta va fi funcţională abia anul viitor. 

Ți-a plăcut acest articol?

pacienti rmn computer tomograf
Întrebarea zilei
V-aţi vaccinat sau urmează să vă vaccinaţi împotriva rujeolei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 13 mai 2024. Balațele trebuie să-și găsească echilibrul....
CaTine
Publicat 12.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cât de fierbinte e Soarele. Experții au dezvăluit temperatura fantastică la...
Useit
Publicat 12.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Elveția a câștigat Eurovision 2024. Nemo a spart trofeul la scurt timp de la...
ZU
Publicat 12.05.2024
Rulouri cu cremă de mascarpone și frișcă. Rețetă simplă și rapidă
Hello taste
Publicat 12.05.2024
Zborul cu un bebeluș: ce trebuie să știi înainte de a pleca
Deparinti
Publicat 12.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Mahassine Merabet a câștigat un premiu important petnru rolul său în serialul...
Happy
Publicat 10.05.2024
Băuturi pentru creșterea părului. Ce efecte pot avea asupra firelor și scalpului
Medicool
Publicat 12.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024