Testul revoluţionar care ar putea să salveze milioane de vieţi: 50 de tipuri de cancer, depistate înainte de apariția primelor simptome
Cancerul este principala cauză de deces la nivel monadial dar există speranţe. Milioane de vieți ar putea fi salvate în fiecare an graţie unui test revoluţionar care poate depista 50 de tipuri de cancer înainte de apariția primelor simptome. Este folosit deja în Statele Unite, iar Marea Britanie a început săptămâna aceasta cel mai mare studiu clinic la nivel global. La noi în ţară va ajunge cel mai probabil în 2-3 ani.
De Simona Moloiu la 16.09.2021, 20:45Diferenţa dintre viaţă şi moarte poate sta într-o singură picătură de sânge. Un simplu test ar putea avea un impact revoluţionar în lumea medicală.
Stuart Reed, medic: Are calitatea că detectează aceste 50 de tipuri de cancer în faza incipientă a stadiului 1 şi este recomandat tuturor celor cu risc ridicat de a face cancer.
Ideea le-a venit oamenilor de ştiinţă americani, după ce au observat în sânge fragmente de celule genetice cu compoziţii chimice suspecte. În momentul în care au analizat modificările, au ajuns la concluzia că ele apar în cazul unui pacient care are cancer sau care ar putea avea cancer. Şi-au dat seama atunci că sunt în faţa unei descoperiri uriaşe.
Megan Hall, director de comunicare Grail: Sunt doar 5 tipuri de screening recomandate pentru cancer în acest moment. Ele acoperă cancerul de sân, colorectal, de prostată, cervical şi la pacienţii cu risc crescut, cel pulmonar. Dar există peste 100 de tipuri de cancer.
- ''Cancerul nu discriminează și nu ţine cont dacă ai familie!'' Mamă şi fiică, diagnosticate la doar cinci...
- ''Este remarcabil. Tumoarea s-a topit pur şi simplu.'' O pastilă minune, în stadiu experimental, ar putea salva...
- O mamă diagnosticată cu cancer a decis să-şi amputeze piciorul pentru a salva viaţa copilului nenăscut, în...
Testul revoluţionar care ar putea salva vieţi
Din echipa care l-a dezvoltat face parte şi Julia, care şi-a pierdut tatăl la vârsta de 13 ani din cauza cancerului pancreatic. Şi-a făcut un scop în viaţă să ajute alţi copii să nu mai treacă prin ce a trecut ea.
Julia Feygin, medic: Putem detecta cu acurateţe foarte mare unde în corp este cancerul. Medicii pot astfel să pună un diagnostic mult mai eficient, dacă au şi aceste indicaţii.
Marea Britanie este prima ţară din lume care îl testează acum pe scară largă, la studiul clinic urmând să participe 140.000 de oameni. Testul este deja folosit în Statele Unite. Costă aproape o mie de dolari şi se face doar la recomandarea medicului. În timp, cel mai probabil va intra pe lista analizelor de rutină pe care le facem în fiecare an.
Steve Lipshetz, activist: În viitor, un astfel de test de sânge îmi poate salva copiii.
Cât despre momentul când vom putea găsi şi la noi un astfel de test....
Virgil Păunescu, director Oncogen Timişoara: O să vină, l-au anunţat şi o să vină. Probabil, nu ştiu, într-un an, doi, trei.
Dintre toate bolile, cancerul omoară an de an cei mai mulţi oameni la nivel mondial. Un inamic tăcut, care ataca nemilos organismul uman, însă, care, dacă ar fi descoperit la timp, poate fi combătut.
Virgil Păunescu, director Oncogen Timişoara: În cancerul de sân, în stadiul 1 este 95 % vindecabil, stadiul 2 este 80% vindecabil, stadiul 3 este 60% vindecabil, stadiul 4....
Aproape 55.000 de români au murit anul trecut de o formă sau alta de cancer şi 10 milioane în toată lumea.