VIDEO Mărturiile răniţilor duşi la spital după incendiu din Bamboo: "Anul trecut mă uitam la televizor, la Colectiv, acum trăiam asta"
Tinerii care s-au salvat din club au ajuns la Spitalul Floreasca fără arsuri. Totuşi, o parte dintre ei au fost duşi la terapie intensivă, iar medicii monitorizează cu atenţie starea lor.
De Redactia Observator la 21.01.2017, 20:11Tinerii care s-au salvat din club au ajuns la Spitalul Floreasca fără arsuri. Totuşi, o parte dintre ei au fost duşi la terapie intensivă, iar medicii monitorizează cu atenţie starea lor.
La ora 3.32 un apel la 112 anunţa incendiul. La scurt timp, oameni şi ambulanţe se întâlneau pe străzi sau la intrările clubului Bamboo. Mulţi dintre tineri erau speriaţi, unii au sărit de la balcon, au fugit prin apa din piscină sau au inhalat fum. Peste 50 de persoane au primit îngrijiri medicale pe stradă sau în ambulanţe. 44 dintre ele au ajuns la spitalele din Bucureşti. Unii tineri - din proprie iniţiativă. Doar cinci dintre ei au mai rămas internaţi.
Sute de oameni ieşeau panicaţi din club. În spatele lor, focul muşca adânc din selectul club bucureştean. Flăcările i-au speriat pe toţi. Unii au apucat să sară pe geam, alţii au traversat piscina ca să se salveze. Cei care au ieşit mai greu, deja erau intoxicaţi cu fum.
-Apă, apă, apă! Cer apă!
-Şi am şi în faţă, un băiat, băgat. A căzut în apă, băiatul.
În altă ambulanţă, trei tineri vorbesc agitaţi. Un paramedic îi ascultă prin uşa maşinii.
-La spital, la spital! La spital la Floreasca! Am dureri aici în spate!
-Ok, ok!
După ce uşa ambulanţei s-a închis, tânărul simte nevoia să-şi strângă prietena în braţe. Care, şi ea, suspină, speriată şi îngheţată. Răniţii din incendiul de la clubul Bamboo s-au împărţit între cinci spitale din Bucureşti. 24 au ajuns la Spitalul Floreasca, câte 6 la Universitar şi Elias, 5 la Spitalul Pantelimon şi alţi trei la Spitalul Colentina. În total, 44 de persoane au ajuns la spital.
-Cea mai solicitată unitate sanitară a fost în această dimineaţă Spitalul Floreasca din Capitală. În doar câteva minute, Camera de Gardă s-a umplut de victime, rude, dar şi prieteni ai răniţilor. S-a declanşat imediat Planul Alb, iar victimele au fost triate în funcţie de cât de gravă a fost starea lor de sănătate. A venit şi personal de acasă, în total 60 de medici şi 85 de asistente s-au ocupat de toţi răniţii.
-Toate sunt persoane care au fost expuse la fumul rezultat din incendiu şi au prezentat intoxicaţii cu fum, cu monoxid de carbon. Din cele rămase, trei au fost internate în secţia de ortopedie, este vorba de două femei şi un bărbat, din care două prezentau traumatisme lombare ca urmare a căderii de la înălţime, în timpul incendiului se pare că au sărit pe geam. Şi una, fractură de gleznă.
Bogdan şi Letiţia erau împreună, în club. El ieşise să fumeze o ţigară, pe terasă. Fata era înăuntru, în zona scenei, când a izbucnit incendiul.
-Ne-am ajutat unul pe altul, cineva a reuşit să sară gardul, după aceea îi trăgea şi pe ceilalţi care erau în jos, cei care erau în jos, la fel, încercau să ne prindă, să ne ridicăm şi ne ridicam unii pe alţii.
Deşi era afară, lui Bogdan i-a fost mai greu să iasă. Terasa clubului era înconjurată de un gard înalt, iar dincolo de el era o piscină.
-S-a făcut scăriţa, la început lumea a fost calmă şi civilizată, când a început să iasă fumul foarte puternic în spate la locul de fumat, nu mai aveai ce să respiri, era un fum groaznic, a început lumea să se agite. Prin agitaţia asta, deja s-a transformat într-o mare învălmăşeală, panică, ţipete, urlete. Am văzut exact Colectiv în faţa ochilor, acum un an mă uitam la televizor şi mă îngrozeam şi acum trăiesc chestia asta.
Bogdan şi Letiţia au făcut hipotermie şi s-au intoxicat cu fum. După câteva ore au fost externaţi. Doar cinci răniţi au mai rămas în spitale. Patru la Spitalul Floreasca şi unul la Spitalul Pantelimon.