Antena LIVE

Curs valutar

Autismul virtual e marele pericol la care ne supunem copiii când îi lăsăm prea mult la televizor sau pe dispozitive mobile

O nouă formă de autism afectează din ce în ce mai mulţi copii. Un aşa-numit "autism virtual" cauzat de tehnologie.

De la 22.01.2018, 21:36
WhatsApp
Vezi și:

O nouă formă de autism afectează din ce în ce mai mulţi copii. Un aşa-numit "autism virtual" cauzat de tehnologie. Din cauza orelor petrecute pe tabletă, la telefon sau în faţa televizorul, cei mici nu mai aud atunci când sunt strigaţi şi nici nu mai sunt atenţi la ce se întâmplă în jur. Specialiştii spun însă că există soluţii. 

Charlize e în lumea jocurilor. Nu îl mai aude pe fratele ei mai mic, aşa că şi el se resemnează şi se refugiază în ecranul telefonului. Gabriela, mama celor doi,  este specialistă în parenting şi cunoaşte bine pericolele tehnologiei.

Ea încearcă să limiteze accesul copiilor la tehnologie. Chiar dacă e greu, într-o eră în care cei mai mulţi copii au deja telefoane de la câţiva ani. 

Aşa se face că tot mai mulţi copii ajung în secţiile de psihiatrie, avertizează specialiştii în neurologie de la Spitalul Alexandru Obregia. 

Pe acelaşi subiect

După mai mult de 30 de minute în faţa televizorului, atât adulţii, cât şi copiii sunt ca şi hipnotizaţi. Ritmul cerebral este încetinit treptat, se produc modificări biochimice, iar creierul intră într-o stare asemănătoare cu cea a somnului. De aceea, nu mai suntem atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi nici nu mai auzim dacă suntem strigaţi.

Soluţia este una simplă: timpul de calitate petrecut cu copiii noştri, departe de tehnologie. 

Ultimele studii arată că un român petrece în medie, 5 ore pe zi în faţa telvizorului şi cel puţin trei ore cu ochii în ecranul telefonului. Specialiştii ne recomandă să ne limităm la o singură oră de tehnologie. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

autism copii observator19 social
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024