Biserică veche de 200 de ani, salvată de la prăbuşire: "Am învăţat că nu trebuie să aştept ca ceilalţi să ajute, ci să fim noi cei care putem să îi ajutăm pe semenii noştri"
O biserică veche de 200 de ani a fost salvată în ultima clipă chiar de comunitatea locală. Este vorba despre un lăcaş de cult Săliștea Veche, judeţul Cluj, iar momentul este cu atât mai remarcabil cu cât în sat trăiesc acum doar 48 de suflete care au contribuit cu tot ce au putut pentru ca biserica lor să nu se prăbuşească. Preoţii din sat au fost cei care au făcut tot posibilul să strângă banii.
De Alex Prunean la 12.07.2021, 17:40Biserica de lemn din Săliştea Veche poarta hramul "Sfântul Apostol Pavel" şi îşi poate primi acum credincioşii. În urmă cu 2 ani, din ea mai erau doar câteva scânduri distruse de tip şi de vreme.
Un părinte protopop a hotărât să ia soarta lăcaşului de cult în propriile mâini.
Dan Hognogi, părinte protopop: "Am învăţat că nu trebuie să aştept ca ceilalţi să ajute, ci să fim noi cei care putem să îi ajutăm pe semenii noştri".
Claudiu Salanta- arhitect șef consiliul judetean Cluj: "Prin efortul comunităţii de acolo s-a reuşit strângerea unor sume consistente pentru a fi dezmembrată şi refăcută într-o hală şi remontată apoi acolo. La nivelul judeţului Cluj ar trebui să găsim mai multe astfel de iniţiative pentru că avem peste 80 de astfel de biserici".
- Povestea preotului luteran din Roșia care a ținut 14 ani slujba într-o biserică goală. ”Am știut că Dumnezeu...
- Scandal în Italia. Vaticanul a făcut o intervenție fără precedent în politica țării și se opune unei legi...
- Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nectarie, adusă de la Muntele Athos, a ajuns în Sibiu: "Dumnezeu face...
Salvată de la prăbuşire
Pentru strângerea fondurilor s-au organizat mai multe evenimente iar comunitatea locală s-a implicat.
"Am cumpărat foarte multe, începând de la cruci pe biserică, familia noastră a participat, nici nu îmi vine să spun că îmi vine sa plag, o fost ceva dezastru".
Vasile Perța, preot Sălistea Veche: "Biserica a păstrat ce se vede vechi. Portalul de la intrare cu pomul vieţii care este cel mai important element. Acoperişul a fost schimbat în totalitate, s-au păstrat doar stâlpii de susţinere, şi crucile au fost refăcute şsi a fost montat un paratrasnet".
Biserica de lemn "Sfântul Apostol Pavel" este monument istoric de secolul XVIII. Ultima dată, s-a intervenit în 1997. Vasile Perța, preot Sălistea Veche: "Avem o masa de piatră. Masa de piatra este originala din momentul aducerii ei de la sanmartin. 25.02 ca si datare masa este de secol 18 ca si biserica in forma ei originala"
Biserica de lemn din Sălistea Veche poate fi vizitată si de turiști, iar accesul este gratuit.