Bitcoin, un pariu periculos! Valoarea monedei a scăzut cu aproape 25 de procente în doar câteva zile
Bitcoin, moneda virtuală care i-a transformat pe mulţi în milionari, trece prin cea mai neagră perioadă.
De Redactia Observator la 19.01.2018, 22:00Bitcoin, moneda virtuală care i-a transformat pe mulţi în milionari, trece prin cea mai neagră perioadă. Simple zvonuri că ar putea dispărea au făcut ca valoarea sa să scadă la jumătate, în numai câteva zile. Speriaţi, mulţi şi-au retras investiţia, după ce şi-au văzut conturile subţiate. În numai 48 de ore, un jucător a pierdut, atenţie, un milion de dolari!
Zeci de milioane de oameni din întreaga lume şi-au investit economiile în bitcoin. Un pariu periculos, a demonstrat-o ultima săptămână.
Acum o lună, un singur bitcoin valora aproape 20.000 de dolari. În câteva zile, valoarea sa a scăzut la jumătate. Astăzi, o monedă valorează puţin peste 11.900 de dolari.
Scăderea a simţit-o, pe propriul buzunar, şi Gregoire Vigroux, un investitor care a pierdut, în numai 48 de ore, UN MILION DE DOLARI. Nu-şi face însă griji, pentru că profitul este încă mare, după ce, la începutul anului trecut, a investit 250.000 de dolari în diferite monede virtauale. "Averea mea totală în criptomonede a ajuns la două milioane şi jumătate de dolari. Şi din aceasta am pierdut un milion de dolari în două zile."
- Programul Start Up Nation, un eşec. Doar 300 de afaceri finanţate, peste 8.000 aşteaptă. Guvernul promite mai...
- Elevii şi părinţii sunt întrebaţi de Ministerul Educaţiei dacă vor vacanţe mai lungi, sau mai scurte
- Zeci de copii, terorizați de haita de câini de la o școală de lângă Capitală. Primarul din Snagov încă mai...
Deprecierea bruscă a fost influenţată şi de faptul că anumiți bancheri și economiști au spus fie că moneda trebuie interzisă, fie că piaţa trebuie atent supravegheată. Odată cu Bitcoin, au scăzut şi celelalte monede virtuale.
Peste 600 de miliarde de dolari sunt investiţi acum în monedele virtuale. 200 de miliarde, numai în Bitcoin. Iar un sfert din aceşti bani, s-au pierdut în universul virtual.
Nu doar Bitcoin a crescut puternic anul trecut: moneda digitală Ripple a înregistrat o creștere de 37.000%, ceea ce l-a îmbogăţit pe fondatorul acestuia cu 37 de miliarde de dolari. Însă, în ultimele două săptămâni, şi valoarea Ripple a ajuns la jumătate. Atenţie, aşadar, cât investiţi şi până unde riscaţi.