Trenul Regal, călătorie prin patru judeţe ale României. "Sunt atât de emoţionată şi mi se pare unic momentul"
Ziua Regalităţii a fost marcată de o nouă călătorie a Trenului Regal. După un ceremonial militar fastuos, la ora 11.00 fix trenul a pornit la drum, marcând astfel cele 11 călători ale familiei regale.
Custodele Coroanei Regale, Majestatea sa Principesa Margareta, alături de Principele Radu şi Principesa Sofia au ajuns cu trenul în 4 judeţe unde oamenii i-au aşteptat cu bucurie.
Zeci de oameni au venit în Gara Baneasa să vadă plecarea trenului regal. La ceremonia militară au participat şi Principesa Margareta alături de Principele Radu şi Principesa Sofia. După 4 ani de pauză trenul regal a plecat din nou de aici din Gara Băneasa la 11.00 fix. Este a 11 a călătorie a familiei regale cu trenul construit pe vremea regelui Ferdinand. Trenul a fost atent pregătit atent înainte de a porni în călătorie.
"Suntem de o săptămână pe tren. S-a făcut curățenie generală, s-au încărcat bateriile, apa pentru lavoare, băi, toalete. E o plăcere, am atâtea curse cu Familia Regală şi pentru mine e onoare", le-a declarat jurnaliștilor mecanicul trenului
Prima oprire a avut loc la Ploieşti, unde numeroşi oameni au aşteptat Familia Regală.
"O onoare pentru noi, nu este prima dată când Majestatea sa şi Casa Regală ne fac onoarea să vină în Ploieşti", a declarat primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici.
- Principesa Margareta, sprijin pentru refugiaţii ucraineni. Majestatea Sa a vizitat vama Isaccea
- Acum 145 de ani, Carol I proclama independenţa României. Lupta decisivă cu Imperiul Otoman, reconstituită la Calafat
- S-a născut strănepotul regelui Mihai. Ce nume va purta băieţelul fostului principe Nicolae
"Un moment foarte important, sunt atât de emoţionată şi mi se pare unic momentul, este pentru prima dată când am oportunitatea să ajung aici", a spus unul dintre cei care au așteptat Familia Regală.
"Am venit astăzi aici ca să celebrăm Ziua Independenței şi Ziua Regalității, Ziua Regelui. E o dată importantă în istoria României şi noi reprezentăm populaţia tânără şi e important pentru Casa Regală să vadă că are susţinere", a adăugat un alt participant la eveniment.
Prin ce județe a trecut trenul regal?
Trenul Regal şi-a continuat apoi drumul spre Buzău şi Brăila. Acesta a fost comandat în anul 1926 de regele Ferdinand, care, din păcate, nu a mai apucat sa îl folosească. Regina Maria a fost însa prima care a călatorit cu acest tren. Garnitura de astazi are patru vagoane.
Alături de Familia Regală au fost alături şi voluntarii Crucii Roşii, elevi olimpici, dar şi beneficiarii tuturor proiectelor umanitare susţinute de Majestatea Sa.
"Astăzi sărbătorim ziua regalităţii şi ca de obicei suntem alături de familia regală. Cu atât mai mult cu cât Principesa Margareta este preşedinta Crucii Roşii Române", a declarat un voluntar.
Destinaţia finală a călătoriei a fost Galaţiul, unde publicul a avut ocazia să viziteze vagoanele trenului regal.