Antena LIVE

Curs valutar

Carnea în untură, la modă în restaurante

Carnea la garniţă nu-i ajută doar pe gospodari să treacă iarna, ci şi pe clienţii restaurantelor să-şi facă pofta cu o masă ca pe vremea bunicii. Fie vară sau iarnă, românii caută tot mai des în meniu vestita carne frăgezită în untură, cu mămăligă şi usturoi.

De la 18.09.2019, 22:03
WhatsApp
Vezi și:

Carnea la garniţă nu-i ajută doar pe gospodari să treacă iarna, ci şi pe clienţii restaurantelor să-şi facă pofta cu o masă ca pe vremea bunicii. Fie vară sau iarnă, românii caută tot mai des în meniu vestita carne frăgezită în untură, cu mămăligă şi usturoi. Aşa a ajuns o metodă de consevare a cărnii, ingenioasă şi foarte folosită în trecut, să nu lipsească din arsenalul unui bucătar care se respectă. 

Aroma specială de afumătură şi gustul fraged al cărnii de porc în untură îţi fac poftă indiferent de anotimp. Preparatele cer timp. Carnea este ţinută cel puţin două zile într-un loc răcoros cu sare, boia, piper şi usturoi. 

După alte câteva zile, când untura se întrepătrunde cu gustul cărnii, preparatul e numai bun de potolit foamea şi nostalgia. Bucătarul o încălzeşte câteva minute în tigaie cu o crenguţă de rozmarin şi puţin cimbrişor.

Cu mămăliguţă şi o salată de murături, te lingi pe degete.

Studiile au arătat că untura este mai sănătoasă decât uleiul deoarece conţine vitamina D care ajută la întărirea sistemului imunitar și previne răcelile și gripa, dar are şi acid oleic, care previne depresia. 

Reţeta e veche, din vremea când oamenii nu aveau frigidere sau congelatoare. Era un mod de a păstra carnea de porc cât mai mult timp după Crăciun. Pe lângă bucăţi de muşchi, se puneau în untură coaste şi cârnăciori. Perparatele rezistă astfel mai mult de un an. 

Bunicii nu aruncau untura. Era folosită la alte prăjeli şi la deserturi. Cu untură, gogoşile ies mai pufoase, iar cornuleţele mai fragede. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

carne gospodari muraturi restaurant untura
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024