Castravetele amar, afacerea de succes a unei familii din Gorj: "Noi din asta trăim, asta este singura sursă de venit"
Originar din Nepal, castravetele amar a devenit popular pe plaiurile noastre. O familie din Gorj are una dintre cele mai mari culturi de castravete amar din ţară. Totul a pornit de la o singură legumă primită în dar. Ciudata plantă este considerată tratament pentru cei bolnavi de diabet.
De Alin Stan la 14.07.2021, 17:28- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Aşa arată un castravete amar, numai bun de pus în salată. Până aici, însă, e muncă multă, iar în România puţini sunt cei care au astfel de legume exotice în solarii.
Victor Calotă - cultivator: "Să faci o asemenea cultură necesită foarte multă muncă. Şi dimineaţa şi seara, în fiecare zi să stai în poziţie de drepţi".
În Gorj o singură familie a investit în cultura de castravete amar. Totul a pornit de la o legumă primită în dar.
Elena Calotă- cultivator: "Un prieten al soţului meu i-a dat un castravete amar acum câţiva ani de zile şi a fost un pic copt, a avut câteva seminţe, şi noi am hotărât să îl luăm şi să-l cultivăm la noi în solar. În primul an am avut 8 fire de castraveţi, apoi ne-am extins".
- Străinii fac afaceri cu apartamentele din București, mult mai ieftine în comparație cu locuințele din alte...
- Producţia de zmeură, grav afectată de ploile abundente urmate de caniculă: "Au mucegai; dacă plouă continuu...
- Afaceri născute din pură pasiune: Doi soţi din Olt au pus pe picioare propriul business cu trandafiri pentru...
O afacere cu castraveţi amari
Acum familia Calotă trăieşte din afacerea cu castraveţi amari. Victor Calotă - cultivator: "Noi din asta trăim, asta este singura sursă de venit, pensia fiind foarte mică". Indiferent că are culoarea galbenă sau verde castravetele amar poate fi consumat în salată, sub formă de pastă sau fresh de legume.
"Punem 4 sau 5 felii de castravete, în cazul nostru acum punem coacăze negre, se pot pune şi afine şi mure sau coacăze roşii, două felii de lămâie. Acum dăm la blender. Din pulpa castravetelui se face o pastă, un nectar de castravete amar, care se consumă câte o linguriţă înainte de masă", este reţeta indicată de familie.
Nutriționiștii recomandă consumul castravetelui amar în special celor care suferă de diabet.
Lucreţia Pârcălăboiu - medic nutriţionist: "Îl recomand cu toată încredere pacienţilor cu diabet. Nu înseamnă că înlocuieşte o anumită medicaţie sau că trebuie să renunţe la o anumită medicaţie".
Leguma ajunge să fie vândută în ţară mai ceva ca pâinea caldă, un kilogram de castravete amar costă 20 de lei.