Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afaceri născute din pură pasiune: Doi soţi din Olt au pus pe picioare propriul business cu trandafiri pentru dulceaţă şi cosmetice

Când faci ce îţi place, nici nu simţi că munceşti. Pentru doi soţi din Criva, judeţul Olt, trandafirii au devenit în ultimii ani mai mult decât o pasiune. Sunt o afacere profitabilă şi un stil de viaţă. Cei doi produc dulceaţă, sirop şi chiar cosmetice din trandafiri. Iar clienţii sunt din ce în ce mai mulţi.

de Redactia Observator

la 06.07.2021 , 17:25

Pentru Stela Florescu, trandafirii sunt în primul rând o pasiune. Din care s-a născut şi o afacere. Ideea i-a venit în urmă cu cinci ani când s-a hotărât să îşi ocupe timpul cu ceva care să o facă fericită. 

''Sunt foarte frumoşi, eu îi iubesc, deşi uneori sunt depăşită. După 30 de ani într-un birou, mi-am dorit ceva pentru mine. Sunt pasionată, sunt pasionată de trandafiri.'' 

Acum, pe tot terenul pe care în trecut creştea porumb, sunt tufe parfumate de trandafiri de Damasc. 

Vezi și

Stela Florea, producător: Am vrut să mă întorc la copilărie, am trecut printr-o perioadă grea, nu mă regăseam. Inițial am vrut să îmi pun un trandafir, doi pentru dulceață. Bunica mea făcea dintr-un singur trandafir dulceață. De-a lungul vremii am tot căutat dulceață aceea prin târguri și nu am găsit-o. 

Pe acelaşi subiect

Afacerea cu trandafiri, privită iniţial cu scepticism de către soţ

Chiar dacă iniţial a fost sceptic, soţul Stelei o susţine acum cu totul şi o ajută când vine vorba de treburile mai dificile. 

Mili Costache, producător: Este greu să ai o astfel de afacere

dacă îți place, nu este greu.

Reporter: Cum ați primit ideea soției de a porni o astfel de afacere.

Mili Costache, producător: Reticent, pentru că nu se practică în Oltenia. Sunt bucuros că a avut o astfel de idee.

Dacă sunt bine îngrijiţi, trandafirii înfloresc din mai până în noiembrie. Iar din petalele lor ies o grămadă de bunătăţi: dulceaţă, sirop de trandafiri, apă de trandafiri, ceai sau chiar oţet. Clienţii nu sunt uşor de găsit, însă cine încearcă măcar o dată produsele este cucerit şi se întoarce. 

Ana Maria, reprezentant pensiune turistică: Vin turişti care li se par ceva interesant sau nou, dulceaţa de trandafiri sau sirop. Sunt curioşi şi par foarte încântaţi. 

Cei doi îşi vând produsele la târguri de profil şi au deja clienţi fideli. Reuşesc să vândă chiar şi online, deşi îşi bazează afacerea pe interacţiunea directă cu cei care le iubesc produsele. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Afaceri născute din pură pasiune: Doi soţi din Olt au pus pe picioare propriul business cu trandafiri pentru dulceaţă şi cosmetice