Antena LIVE

Curs valutar

Cât alcool ai în aerul expirat după ce ai mâncat o salată cu oţet

Șoferii prinși băuți la volan invocă o serie de scuze pentru a dovedi că ei nu au consumat alcool și le folosesc pentru a scăpa de amendă sau de suspendarea permisului. Ei se bazează pe anumite ”mituri” și sunt chiar convinși că aceste mici trucuri îi vor convinge şi pe polițiștii de la rutieră.

De la 18.08.2023, 12:30
WhatsApp
Cât alcool ai în aerul expirat după ce ai mâncat o salată cu oţet Arhivă Observator

Polițiștii de la rutieră se confruntă zilnic cu o mulțime de șoferi care se urcă la volan, după ce au consumat un păhărel de "ceva", suficient, cred ei, cât să nu le scoată la iveală o alcoolemie peste limitele admise de lege, în cazul unui control oficial al Poliției.

Ce se întâmplă dacă sufli în etilotest după ce ai consumat oţet

Este posibil ca oțetul dintr-o salată să indice existenta unei cantități de alcool în aerul alveolar expirat? Bineînțeles că nu. Gradele din oțet, sunt acetice, nu alcoolice. Dacă cineva consumă prea mult oțet, cel mai probabil, se va alege cu un ulcer, nicidecum cu o stare de ebrietate. Explicația este simplă: oțetul nu este un alcool, ci un acid provenit din fermentația alcoolului.

Oțetul nu are alcool în conținutul său. Acidul acetic este ingredientul principal pe care bacteriile îl produc prin fermentarea etanolului sau a alcoolului. Potrivit publicaţiei străine The Beer Exchange, în timp ce oțetul este dezvoltat, alcoolul utilizat în proces trece la acidul acetic, fără a mai rămâne urme de alcool în substanță.

Pe acelaşi subiect

Cum se face oţetul

Conținutul de acid acetic al oțetului poate varia până la aproximativ 20 la sută, o opțiune standard de piață având până la 10 la sută. Oțetul are o serie de arome și poate consta din ingrediente variate, inclusiv “ minerale specifice, taninuri și acid citric. ” Fiecare producător va adăuga propriile elemente unice pentru a face diferite tipuri de oțet distincte mărcii lor.

Nu tot oțetul se bazează pe etanol. Bazele pot fi surse variate, inclusiv sucuri, fructe, bere sau vin și mai departe. Oțetul de cidru de mere, în special, se bazează cu alcool din cereale, la fel ca oțetul alb. Oțetul balsamic folosește struguri, în timp ce oțetul de orez se face cu orez fermentat.  Astfel că, sticlele de oțet sunt nealcoolice și este puțin probabil să testeze pozitiv pentru alcool.

Ajută oţetul de mere la mahmureală

Unii oameni cred că oțetul de mere este un bun leac pentru mahmureală. Acest lucru nu a fost dovedit. De fapt, specialiştii susţin că acidul acetic este la fel de iritant ca alcoolul, în special pentru cei cu stomac sensibil, mai mult decât dacă ai îndura doar mahmureala.

Există mulţi şoferi care se bazează pe anumite trucuri pentru a păcăli etilotestul, dar să vedem ce părere au şi autorităţile despre asemenea situaţii.

De ce nu poţi să păcăleşti etilotestul

De cele mai multe ori, autorităţile se amuză când vine vorba de păcălit etilotestul, fiind convinse că acest lucru este aproape imposibil. În special pentru că etilotestul transformă, practic, etanolul din respiraţia unei persoane în acid acetic şi apă, iar în urma acestei reacţii chimice primim informaţii relevante despre gradul de alcoolemie din sânge.

Totuşi, originali din fire, românii au promovate numeroase legende despre cum ar putea fi păcălit etilotestul, iar noi vedem mai jos câteva dintre ele.

Ce metode de a păcăli etilotestul ar exista

Câteva dintre cele mai uzuale legende vizavi de păcălirea etilotestului sunt cele care prevăd utilizarea, în prealabil, de produse precum gumă de mestecat, usturoi, apă de gura sau oţet. Autorităţile dau asigurări că aceste produse nu fac diferenţa, pentru că nu au cum să scadă, efectiv, nivelul de alcool din sânge.

Două legende parţial adevărate despre păcălirea etilotestului sunt cele care presupun că aparatul poate fi păcălit dacă expirăm sau inspirăm puternic înainte de a sufla în etilotest ori că persoanele masive au capacitatea de a rezista mai bine la alcool. În legătură cu prima variantă trebuie luat în seamă faptul că suflarea în etilotest se face de faţă cu echipajul de Poliţie, care se asigură că şoferul suflă corespunzător în etilotest, în timp ce persoanelor masive li se recomandă să nu se bazeze pe ideea că dacă sunt masive rezistă mai bine la alcool, pentru că etilotestele moderne sunt din ce în ce mai eficiente.

De asemenea, autorităţile dau asigurări că nici consumul excesiv de apă şi nici regurgitarea mâncărurilor nu oferă posibilitatea de a păcăli etilotestul.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alcool salata otet
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025