Chipul lui Alex prinde iar contur, după ce a fost mutilat într-o explozie
Băieţelul de doar doi ani, din Mureş, era complet desfigurat, iar o echipă de medici din Turcia a făcut adevărate minuni. Chirurgii au reconstruit parţial faţa micuţului. Parţial, pentru că Alex mai are nevoie de multe operaţii pe care medicii nu le pot face acum. E prea mic pentru un transplant de piele
De Redactia Observator la 28.08.2015, 20:05Băieţelul de doar doi ani, din Mureş, era complet desfigurat, iar o echipă de medici din Turcia a făcut adevărate minuni. Chirurgii au reconstruit parţial faţa micuţului. Parţial, pentru că Alex mai are nevoie de multe operaţii pe care medicii nu le pot face acum. E prea mic pentru un transplant de piele
După 11 ore de operaţie, Alexandru şi-a găsit liniştea la pieptul mamei. Ore care s-au scurs greu pentru părinţii lui Alex. Abia dacă au schimbat două vorbe. Amândoi s-au rugat. Din sală, a ieşit un copil care va putea să deschidă ochii să-şi privească mama. Şi va putea să mănânce.
Doar pe mâini mai are urmele grave ale arsurilor. Deocamdată medicii nu pot face nimic. E prea mic pentru un transplant. Reconstrucţia se va face cu paşi mici. După ce va împlini 7 ani, medicii îi vor reface ţesuturile de la degete şi de la urechi.
Costurile pentru următoarea operaţie ajung la 40.000 de euro. Alex, va rămâne în Turcia, pentru că medicii trebuie să-l supravegheze.
Campania umanitară continuă în cadrul organizaţiei noastre. Alexandru mai are nevoie de bani atât pentru a doua intervenţie care costă 40 de mii de euro, cât şi pentru tratament recuperatoriu.
Alex a fost ars, după ce maşina bunicul său a explodat. Băieţelul se afla în curte, foarte aproape de locul exploziei.