Episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu, omagiat de Papa Francisc
Este doliu în Biserica catolică din România. Sute de oameni şi-au luat rămas bun de la Florentin Crihălmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, răpus de COVID-19 în urmă cu câteva zile. Înaltul prelat a avut parte de o slujbă cu onoruri militare şi însuşi Papa Francisc a transmis un mesaj de condoleanţe.
De Alex Prunean la 16.01.2021, 21:49- Florentin Crihălmeanu a fost înscăunat episcop de Papa Ioan Paul al II-lea, în 1997.
- Înaltul prelat a avut parte de o slujbă cu onoruri militare şi însuşi Papa Francisc a transmis un mesaj de condoleanţe.
Câteva sute de oameni au venit la slujba de înmormântare a episcopului Florentin Crihălmeanu, ţinută în aer liber, pe esplanada din fața Catedralei greco-catolice din Cluj-Napoca.
Tot acolo a fost şi înmormantat, în subsolul lăcaşului de cult.
Cristian Capătă, preot: ”Era iubit, precum se vede si astazi, indurand acest frig, cata multime a venit sa-i aduca un ultim omagiu”.
Dorel Vișan, actor: ”Prea Sfintitul Florentin nu poate sa mearga in intuneric pentru ca a plecat asa cum a trait, cu Dumnezeu de mână”.
Florentin Crihălmeanu, înscăunat episcop de Papa Ioan Paul al II-lea
Înscăunat episcop în 1997 de Papa Ioan Paul al II-lea în bazilica Sfântul Petru, a fost la acea vreme cel mai tânăr episcop catolic din lume. Acum, 24 de ani mai târziu, Papa Framncisc l-a condus cu gândul pe ultimul drum.
Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc: ”Și înâlțând rugăciuni fierbinți către Dumnezeu pentru a-i oferi acestui zelos păstor răsplata promisă slujitorilor săi fideli, doresc să-mi manifest apropierea spirituală și mă unesc la doliul acestei biserici”.
Şi reprezentantul Bisericii Ortodoxe, mitropolitul Andrei Andreicuţ, a venit la slujbă.
IPS Andrei Andreicut, mitropolitul Clujului: ”Episcopul Florentin a fost un om credincios, devotat misiunii lui și în același timp un om al dialogului”.
Înmormântare fără coroane de flori
A fost o înmormântare cu mai puţine flori decât suntem obişnuiţi, asta pentru că una dintre dorințele trecute în testament de episcopul Florentin a fost ca banii pe care oamenii i-ar fi cheltuit pe coroane să fie donați săracilor.
Episcopul a murit marți, în ultima zi de carantină impusă de Covid-19. Starea lui de sănătate părea că se ameliorase, însă o criză cardio-respiratorie i-a fost fatală.