Antena LIVE

Curs valutar

Este a patra zi de pelerinaj, iar credincioşii continuă să vină în număr mare la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

Printre ei şi-a făcut apariţia şi noul episcop al Huşilor.Aseară, peste 25 de mii de oameni au luat la pas străzile Iaşului, într-o procesiune religioasă.

De la 13.10.2017, 14:18
WhatsApp
Vezi și:

Printre ei şi-a făcut apariţia şi noul episcop al Huşilor.Aseară, peste 25 de mii de oameni au luat la pas străzile Iaşului, într-o procesiune religioasă impresionantă. Patru kilometri au parcurs pelerinii pe Calea Sfinţilor. Dar, spun ei, pentru Sfânta făcătoare de minuni, niciun drum nu e prea lung.

În centrul Iaşului a fost noaptea credinţei. Noaptea în care s-a urmat o singură cale: cea a sfinţilor. 

În sunet de toacă, glasurile preoţilor au umplut străzile dimprejurul catedralei. Au fost 25 de mii de credincioşi, în frunte cu peste 200 de slujitori ai bisericii. Cu toţii, părtaşi la unul dintre cele mai emoţionante momente ale pelerinajului anual. 

O bucurie pe care, spun ei, nu o pot simţi decât dacă vin în inima Moldovei, în aceste zile de sărbătoare. 

Şi nici nu ar putea trăi pe pielea lor minunile care li se întâmplă an de an, de fiecare dată când ajung la racla sfântă. 

Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Iaşi: "Această procesiune vine să ne aducă aminte nouă, oamenilor, că am ieşit de la Dumenzeu şi ne întoarcem la Dumnezeu. Pentru că noi plecăm dintr-un punct şi ne întoarcem în acelaşi punct, după un traseu pe care îl parcurgem prin lume, prin oraş."

Iar pentru ca procesiunea să devină şi mai solemnă, pelerinilor li s-au alăturat şi Lupii Negri. 

Patru kilometri au străbătut credincioşii. Numai că, de data aceasta, nu distanţa a contat, ci puterea rugăciunii. 

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: "Dăm slavă Lui Dumnezeu pentru această Procesiune Sfântă, închinată Sfintei Parascheva şi Sfintei Mare Muceniţe Tecla, fiind spre bucuria ieşenilor, a celor din Moldova şi a pelerinilor veniţi din toate colţurile ţării să se reculeagă pentru o clipă în faţa raclei cu Sfintele Lor Moaşte"

Asta vor face şi în orele următoare. Sâmbătă, chiar de Sfânta Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi sunt aşteptaţi să ajungă peste 200 de mii de oameni. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

catedrala episcop husi iasi observator13 social
Întrebarea zilei
În zona în care locuiţi s-au înregistrat pagube din cauza vremii rele de Crăciun?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e...
Fanatik.ro
Publicat 26.12.2024
Un centru pentru migranți care costă Italia un miliard de euro a devenit...
spotmedia.ro
Publicat 24.12.2024
Fără lamentații, despre candidatura lui Crin Antonescu. Pariul foarte riscant
spotmedia.ro
Publicat 24.12.2024
Cum afli dacă telefonul tău este ascultat. Semnele clare că ți se ascultă...
Gandul
Publicat 26.12.2024
Neurologul vă spune care sunt cele trei lucruri care vă pot scăpa de insomnie:...
Adevărul
Publicat 26.12.2024
Cele 10 alimente sau mâncăruri care te îmbătrânesc. De ce e bine să le...
A1
Publicat 25.12.2024
Horoscopul zilei de 27 decembrie 2024. Berbecii se simt împliniți. Află ce se...
CaTine
Publicat 26.12.2024
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului...
spynews.ro
Publicat 23.12.2024
Sportiva olimpică Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, în condiții teribile
GSP
Publicat 24.12.2024
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de...
Click.ro
Publicat 23.12.2024
Salariile medii din Europa. Ce loc ocupă România în top
Useit
Publicat 26.12.2024
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redacţia.ro
Publicat 25.12.2024
Ungaria ștearsă de pe harta Europei, într-un experiment controversat pe...
libertatea.ro
Publicat 26.12.2024
Chrissy Teigen și John Legend au sărbătorit Crăciunul în familie. Cuplul...
ZU
Publicat 26.12.2024
Ce poți face cu friptura de porc rămasă de la grătar. Rețete care te vor...
Hello taste
Publicat 26.12.2024
Fursecuri cu banane pentru copii. Rețeta simplă și rapidă
Deparinti
Publicat 26.12.2024
Cele mai frumoase nume de băieți și fete din lume: Top 100 populare în...
ziare.com
Publicat 26.12.2024
Julian Gil nu va petrece sărbătorile de iarnă alături de fiul său. Ce a...
Happy
Publicat 26.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de sănătos este consumul de jeleuri. Care sunt beneficiile și efectele...
Medicool
Publicat 26.12.2024