Justiţiarul din Berceni. Povestea tânărului care se dă drept minoră, se întâlneşte cu presupuși pedofili şi îi dă pe mâna poliției
Într-o lume în care mulţi întorc capul când se întâmplă o nedreptate sau se fac că nu o văd, un tânăr din Bucureşti încearcă să ne arate că se poate şi altfel. Folosindu-se de un cont fals, se dă drept minoră, își dă întâlnire cu presupuși pedofili, iar apoi îi predă poliției. Speră că astfel va da o mână de ajutor justiției şi va face orașul un loc mai sigur.
De Bogdan Dinu la 24.07.2022, 10:21Alexandru Constandachi are 31 de ani. Ziua lucrează în comerț, la o corporație. Iar noaptea organizează acțiuni de flagrant pentru a prinde presupuși pedofili. Își spune Justițiarul de Berceni, asemenea locului în care s-a născut. Iar pe indivizi nu-i caută. Vin singuri la el.
Alexandru Constandachi, Justițiarul de Berceni: Cine sunt pe internet? Alexandra. Sunt Alexandra de 14 ani, o adolescentă ce nu prea întelege ce se întâmplă acolo pe internet, nu înțelege pericolele și las bărbații să îmi explice cum vor să fie prieteni cu mine și să mă scoată la o plimbare fără să se întample nimic, să am încredere în ei...
Filmează mereu şi apoi urcă totul pe rețelele de socializare, acolo unde Justițiarul a strâns peste 6 milioane de vizualizări. Iar pe contul fictiv de adolescentă a ajuns să primească zeci de mesaje din partea bărbaților de toate vârstele.
Alexandru Constandachi, Justițiarul de Berceni: Inițial nu m-am gândit vreodată că o să reușesc să prind vreun prădător, aveam filmul ăsta în capul meu...
- Se dădeau babysitteri, câștigau încrederea părinților și apoi abuzau copii. Un scandal uriaș de pedofilie...
- "Nu am mai văzut un asemenea nivel de brutalitate". O uriaşă reţea de pedofilie a şocat anchetatorii germani
- Zeci de copii, victime nevinovate ale unor pedofili. Erau abuzaţi şi filmaţi, într-o casă a ororilor din Australia
A pornit singur pe acest drum, iar în timp i s-au alăturat şi alţii.
Alexandru Constandachi, Justițiarul de Berceni: Am un coleg de încredere, Alex, o fată care ne ajută în discuții, căci indivizii au nevoie să și audă o voce de fată și mai sunt diverse persoane în spatele camerelor care ne ajută.
Alexandru Preda, colegul Justițiarului de Berceni: Îl urmăream pe social media și îmi plăcea ce face. I-am scris, i-am spus că dacă are vreodată nevoie de ajutor poate să îmi scrie liniștit.
Justiţiarul din Berceni se întâlneşte cu presupuși pedofili şi îi predă poliției
Fiecare episod de-al Justițiarului de Berceni se încheie la secția de poliție, acolo unde ajung și indivizii care își dau întâlnire cu Alexandra, minora în vârstă de 14 ani. În funcţie de probe, poliţiştii pot începe o anchetă.
Alexandru Preda, colegul Justițiarului de Berceni: Măcar băgăm frica în ei.
Apropiații lui Alexandru sunt conștienți de riscurile la care se expune tânărul, dar...
Mihai, prieten din copilărie: Dar el pune corectitudinea și dreptatea pe primul loc, înante de risul propriu. A avut întotdeauna o înclinație față de corect. Este genul de persoană care, dacă merge pe stradă și vede ceva în neregulă, nu se poate abține să nu intervină.