Antena LIVE

Curs valutar

Liceul Eugen Lovinescu a intrat într-un program de "reabilitare"

Eugen Lovinescu a fost un scriitor. Liceul care-i poartă numele nu e deloc demn de renumele lui. E locul unde elevii se înjură şi se bat ca pe maidan. În sălile de clasă şi pe holuri se învaţă suferinţa, frica şi pericolul.

De la 01.04.2014, 20:28
WhatsApp
Vezi și:

 Reporterii Observator au intrat în liceul în care o elevă a ajuns să se taie pe mâini după o campanie de înjurături organizată de colegii ei. Aşa am aflat că eleva nu este singura victimă. Acum poliţia îi caută pe elevii, iar liceul a intrat într-un program de "reabilitare".

Această elevă a ajuns să se auto-mutileze după ce luni de zile a fost agresată de colegii ei. Astăzi Dana şi-a amintit prin tot ce a trecut în faţa poliţiştilor.

Poliţiştii au deschis dosar penal, iar colegii Danei vor fi şi ei audiaţi. Însă Dana nu este singurul copil care suferă la Liceul Eugen Lovinescu din Capitală. Se aruncă cu scaune. Avem un copil care are astm pe sistem nervos şi mereu îl întărâtă şi o ia razna.

Reporterii Observator au intrat în Liceul Eugen Lovinescu ca la ei acasă. Nimeni nu i-a întrebat nimic. Oricum, la ei în şcoală, respectul şi prietenia se câştigă scump.

Dramele copiilor de la Lovinescu au ajuns şi la urechile oficialilor din Educaţie. De aceea şcoala a intrat într-un program de educare. Specialiştii au venit astăzi să le explice profesorilor şi elevilor ce să facă în momentul în care un copil e înjurat.

Liceul Eugen Lovinescu nu este singurul cu astfel de probleme. Specialiştii vor merge luna aceasta în 20 de unităţi de învăţământ pentru a preveni agresivitatea.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

program reabilitare social
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024