Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rabla 2025. Mircea Fechet anunţă că programul va fi lansat în curând. Care ar putea fi valoarea tichetelor

Programul Rabla 2025. Ministerul Mediului, Mircea Fechet, susține că informațiile despre Programul Rabla, ediția 2025, ar putea să apară curând. „Săptămâna viitoare îmi propun să dau o veste bună românilor”, a spus Fechet.

de Redactia Observator

la 25.03.2025 , 13:01

Rabla 2025. Programul ar putea fi lansat săptămâna viitoare, iar valoarea eco-tichetului ar putea creşte Rabla 2025. Programul ar putea fi lansat săptămâna viitoare, iar valoarea eco-tichetului ar putea creşte - Shutterstock

Anunțul a fost făcut marți. „Programul va începe imediat ce vom avea bugetul aprobat (...) sunt convins că în aprilie va fi lansat Programul Rabla, a declarat Mircea Fechet, în timpul unei intervenții la Digi 24.

Fechet a dezvăluit că se va renunța la edițiile de primăvară și toamnă ale programului. „Vom avea un singur program până la epuizarea bugetului”, a explicat ministrul Mediului.

Valoarea eco-tichetului pentru mașini electrice ar putea creşte

Articolul continuă după reclamă

El a arătat și care ar putea fi valoarea tichetelor alocate prin program. „De la 7.000, sper să ajungem în jurul valorii de 10.000 de lei”, a spus ministrul Mediului referindu-se la tichetul pentru mașini clasice.

De asemenea, valoarea eco-tichetului pentru mașini electrice „plafonată la 5.000 de euro anul trecut ar putea să crească”, a mai spus Mircea Fechet. Modificarea ar putea să se facă la solicitarea unor producători auto.

„Unii producători au solicitat majorarea la 8.500 de euro, alții au solicitat menținerea plafonului de 5.000 de euro (...) săptămână viitoare îmi propun să dau o veste bună românilor”, a precizat Fechet.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că vor mai fi eliminate vizele pentru România în mandatul lui Trump?
Observator » Ştiri economice » Rabla 2025. Mircea Fechet anunţă că programul va fi lansat în curând. Care ar putea fi valoarea tichetelor