Mărturii EXCLUSIVE din Cighid, lagărul de exterminare a copiilor din România
Lagăre de exterminare. Aşa le numesc cei care, cumva, printr-o minune, au supravieţuit unui regim care-i voia morţi! În căminul spital Cighid au fost internaţi mii de copii. Peste 100 s-au stins ...la ordin! De foame, frig sau în urma torturilor. Cei mai mulţi aveau între trei şi cinci ani. Puţini sunt cei care au reuşit să scape printre ghearele sistemului criminal. Renata a supravieţuit. Nimic nu o va face să uite anii unei condamnări în care a învins o moarte, aproape obligatorie, nedorită şi nemeritată. Povestea ei, în exclusivitate, pentru Observator!
De Redactia Observator la 01.06.2017, 19:53
Lagăre de exterminare. Aşa le numesc cei care, cumva, printr-o minune, au supravieţuit unui regim care-i voia morţi! În căminul spital Cighid au fost internaţi mii de copii. Peste 100 s-au stins ...la ordin! De foame, frig sau în urma torturilor. Cei mai mulţi aveau între trei şi cinci ani. Puţini sunt cei care au reuşit să scape printre ghearele sistemului criminal. Renata a supravieţuit. Nimic nu o va face să uite anii unei condamnări în care a învins o moarte, aproape obligatorie, nedorită şi nemeritată. Povestea ei, în exclusivitate, pentru Observator!
Slabi. Murdari. Îmbolnăviţi cu forţa. Un decor greu de descris în cuvinte. La treizeci de ani de la masacrul tacit, azi, pentru prima dată, e oficial. Lagărul de la Cighid a ucis 138 de suflete.
Ea este Renata. A fost abandonată la câteva zile de la naştere. În scurt timp, regimul comunist a plasat-o în căminul spital Cighid. Diagnostic: irecuperabil. Renata a trăit în Iad timp de cinci ani. Dar nu a uitat nicio secundă: "Mâncarea era pe raţie. Mizeria la ea acasă. Condiţii de neimaginat. Ştiu că ne dădea dintr-un castron, ne dădea la mai mulţi, cu aceeaşi lingură. Eram şi câte doi în pătuţ, că nu erau locuri. Erau legaţi. Îi spăla cu furtunul. Nici animalele nu poţi să le tratezi în halul ăsta..."
Nu a crezut nicio clipă că va scăpa vreodată. Până când, cea care ar fi putut să-i fie călău, a salvat-o: "M-a salvat. Din infern. Ea era educatoare. Şi acum e. Mă mai ducea în vacanţe la ea. Atunci eram şi mai comunicativă, mai sociabilă. Şi, o fi prins drag de mine şi, aşa, m-a luat... până când m-a luat de tot."
Puţini sunt cei care au reuşit să scape dintre gratiile reci şi murdare ale paturilor de cămin. De vremurile de atunci îşi aminteşte şi Aurel Buz. Un fost administrator. A intrat în Centru pentru prima dată în 1990: "De la începutul începutului ideea a fost de irecuperabili şi condiţiile erau create la acest nivel. Practic, ei, aşteptau, pe rând, să îşi termine viaţa în condiţii destul de mizere acolo."
Lagărul de la Cighid arată acum altfel şi poartă un alt nume. Centru de recuperare şi reabilitare pentru persoane cu handicap. Un loc parcă făcut să spele păcatele trecutului.
După ororile din acea vreme nu au rămas multe urme. Dovada încă vie a celor ce-au murit fără vină stă într-un cimitir. Cel al îngerilor fără nume. Un spaţiu mărginaş, cu cruci albe şi mici.
