Gregorian Bivolaru s-ar ascunde la Paris
Gregorian Bivolaru a dat Suedia pe Paris. Informatia a fost dezvaluita in exclusivitate de doua dintre ultimele sale victime: o romanca si o finlandeza. Totul a fost dezvaluit intr-un documentar difuzat la televiziunea nationala finlandeza
De Redactia Observator la 14.05.2013, 15:08Informatiile socante despre activitatea lui Gregorian Bivolaru la Paris au fost dezvaluite chiar de doua dintre victimele sale. Prima, o finlandeza adepta a miscarii yoga care ar fi fost contactata de persoane cu legaturi in MISA pentru ca Gregorian Bivolaru vroia sa o cunoasca. Se intampla in 2010. Pe aeroportul din Helsinki, Reeta a primit un bilet de avion cu destinatia Paris. Odata ajunsa in Franta, tanara a fost luata prizoniera si abuzata de guru. Si asta sustine chiar ea, in documentarul difuzat aseara in Finalnda. Dar nu a fost singura victima a lui Gregorian Bivolaru.
“Mama mea e yoghina. Nu stia nimic despre partea ciudata a acestui cult. Ea credea ca e un grup perfect legitim, un grup de yoga. Am vrut si eu sa vad despre ce e vorba asa ca m-am alaturat”, povesteste Roxana Chirila.
Romanca spune ca, sub pretextul unei sesiuni spirituale, tinerele erau duse in fata liderului MISA, care le obliga sa intretina relatii sexuale cu el.
Gregorian Bivolaru a fost arestat in Romania in 2004, fiind acuzat de abuz asupra minorilor si trafic de carne vie. Ulterior, a fost eliberat si a fugit in Suedia, unde a primit azil politic. Reporterii finlandezi sustin ca guru este ascuns de o miscare yoga in Franta, unde are activitati asemanatoare cu cele pentru care a fost arestat in Romania.
Reportajul difuzat de televiziunea nationala finlandeza, a fost filmat in Finlanda, Franta si Romania.
Abuzurile comise de Bivolaru au ajuns in atentia jurnalistilor finlandezi, dupa ce o tanara de 23 de ani din Finlanda a ajuns victima acestuia.