"Mie îmi place să ajut". La 17 ani, Patricia e voluntar ISU, luptă cu flăcările alături de pompieri și visează să devină medic
S-a născut şi a crescut în Spania, iar acum este voluntar la ISU Dobrobea. Este povestea impresionată a unei adolescente care locuieşte de doi ani şi jumătate în Constanţa şi vrea să ajute oamenii din jur. Fata merge la liceu iar în timpul liber participă la intervenţii cu echipa de pe ambulanţa SMURD şi se luptă cu flăcările alături de pompierii din Constanţa.
De Cristina Niță la 07.11.2023, 21:23Ea este Patricia, o adolescentă curajoasă de doar 17 ani care de un an de zile lucrează cot la cot cu salvatorii din Constanţa. Mai întâi ca voluntar pe ambulanţa SMURD, iar acum alături de pompieri.
- Patricia, voluntar ISU: Este o meserie foarte grea, mai alex nomexul cântăreşte foarte mult şi butelia şi accesorile. Doar că mie îmi place să ajut foarte mult oamenii şi de aici porneşte totul.
Patricia, singura fată care lucrează pe autospeciala de stingere a ISU
Tânăra este de altfel şi singura fată care lucrează pe autospeciala de stingere. Prima misiune a ei a fost în urmă cu doar câteva zile, atunci cand o maşină a luat foc în parcarea unui supermarket.
- "Un exemplu pentru ai noştri!" Trei studenți din Africa, printre voluntarii care îi întâmpină pe credincioșii...
- Ce i-a adus înapoi în ţară pe Dan şi Isabelle, după 27 de ani în Germania. Şi-au lăsat joburile bine...
- Afacerea deschisă de 2 români în țara care "deține secretul fericirii": "Te trage rădăcina, e ceva sentimental"
- Patricia, voluntar ISU: Colegii m-au lăsat să vizionez, să văd cum stau lucrurile. I-am ajutat cu uneltele de pe autospecială, cu completarea actelor.
- Laurențiu Gheorghe, comandant de echipaj ISU: Tura trecută a fost cu noi. Am participat la o intervenţie. Un autoturism care a luat foc. Am văzut-o, e foarte implicată, am rămas surprinşi ca o damă să facă voluntariat pe maşina de stingere. A fost foarte cooperantă cu noi tot echipajul şi cu şeful de tură.
- Sorin Grecu, șef gardă intervenție și stingere ISU: Este o voluntară foarte inteligentă, este implicată, participă cu noi la toate intervenţiile de stingere.
Intervenţia care a marcat-o cel mai mult a fost însă pe ambulanţa SMURD, atunci când echipa din care făcea parte a fost solicitată pentru salvarea un bebeluş.
Patricia, voluntar ISU: Era acasă, a fost lăsat nesupravegheat de către mama sa şi s-au agravat lucrurile şi a trebuit să îl ducem direct pe camera roşie de resuscitare în urgenţă.
Tânăra, care s-a născut şi a trăit cea mai mare parte a vieţii în Spania, este acum la liceu în Constanţa şi visează să devină medic.
- Patricia, voluntar ISU: În Spania este un sistem mult mai dezvoltat decât cel din România şi îmi doresc să profesez ca medic şi să dau o culoare Spitalului Clinic din Constanţa.
Cei care vor să devină voluntari ISU trebuie să îndeplinească anumite condiţii, să participe la o pregătire şi apoi să suţină un examen în urma căruia primesc titlul de voluntar.
Programul Salvator din Pasiune, criterii pentru voluntari
- Să aibă între 16 şi 65 de ani
- Să fie apt medical
- Să nu fi fost condamnat
- Să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar ISU