Noapte de distracție în Centrul Vechi al Capitalei. S-a dansat în stradă, ca înainte de pandemie. ”Ne distram și noi, ce putem să facem?”
Dacă e weekend, atunci e vremea distracţiei! Dornici de petrecere, mii de tineri au umplut străduţele din Centrul Vechi, unde au cântat şi au dansat ca înainte de pandemie. Mare le-a fost însă dezamăgirea când patronii clublurilor au dat stingerea. Chiar dacă în unele localuri acest lucru s-a întâmplat mult după miezul nopţii.
De Alexandra Bucuroiu la 06.06.2021, 20:14Plin ochi de oameni veseli şi dornici de distracţie, după atâtea luni de restricţii. Aşa a arătat azi noapte Centrul Vechi. ”Ne distram și noi, ce putem să facem?”, spune un tânăr. Fără rezervare făcută din timp, a fost aproape imposibil să găseşti un loc liber la terase.
”Mă aşteptam să fie foarte liber, n-am mai văzut aşa de câţiva ani. La terasă nici măcar”, spune un tânăr care a ieșit cu prietenii, sâmbătă seară, în Centrul Vechi al Capitalei. Puțin mai departe de el, o tânără spune că mai nimeni nu respectă normele de distanțare fizică.
Păstrarea distanţei, ultima grijă a petrecăreţilor
”Tuturor ne era dor de atmosfera asta. De vin, de tot”/ ”Oricărui adolescent îi era dor să iasă cu prietenii”.
Cu greu au fost convinşi tinerii după ora 12 noaptea că barurile trebuie să se închidă. Aşa că au mutat petrecerea pe străzi. Nu toate localurile au închis fix la miezul nopţii. Unele doar au stins lumina, dar au lăsat muzica pornită, spre bucuria clienţilor.
Tânăr: ”În străinătate sunt foarte stricţi, aici sunt mai ok, putem să ne şi relaxăm. Tot acasă e mai bine”.
Un risc asumat de deţinătorii cluburilor, mai ales că poliţia începuse să îşi facă simţită prezenţa pe străzi.
A fost distracţie la cote maxime şi în cluburile de pe litoral. Barurile, cluburile şi discotecile sunt deschise la 50% din capacitate, însă numai persoanele vaccinate cu ambele doze au acces în interior.