O altă poveste, o altă viaţă pierdută din cauza infecţiilor nosocomiale din secţia de Mari Arşi de la Timişoara: A avut ghinion
Într-un spital din România au murit opt oameni în mai puţin de trei luni. De mai bine de o săptămână, Observator arată negru pe alb că toţi aveau infecţii nosocomiale. De mai bine de o săptămână, Ministerul Sănătăţii tot adună informaţii despre pacienţii din secţia de Mari Arşi de la Timişoara şi ezită să pornească o anchetă.
De Redactia Observator la 02.04.2021, 20:19- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Se bazează doar pe datele primite de la spital, spital care susţine sus şi tare că niciun deces nu a fost cauzat de infecţii. Rudele morţilor ne-au spus lucruri sfâşietoare: medicii le-au transmis că, uneori, pacienţii au ghinionul să moară din cauza infecţiilor.
Mia Gintaru, 53 de ani. Pacienta 0 la Casa Austria. Asta reiese, până acum, din actele care sunt în posesia Observator. Un moment de neatenţie în bucătărie şi femeia suferă arsuri provocate de apă clocotită. Iniţial, a fost îngrijită la spitalul din Drobeta Turnu Severin. Aici, medicii i-au tratat arsurile doar cu cremă. În lipsa unei secţii speciale, Mia Gintaru este transferată pe 16 decembrie la Casa Austria din Timişoara. Avea arsuri de gradul 2 si 3.
Spera la recuperare
"Îşi dorea foarte mult sa ajungă aici crezând că lucrurile vor merge mai bine şi mai repede şi că se va recupera rapid", spune nora sa.
- Opt morți cu infecţii intraspitaliceşti, nicio anchetă serioasă făcută de Ministerul Sănătăţii
- Anchetă Observator: Șapte pacienți au murit în 2021 după internarea la secția de Mari Arși din Timișoara....
- Noi detalii tulburătoare, despre pacienţii infectaţi la Spitalul Judeţean Timişoara, ies la iveală în urma...
Ceea ce ar fi trebuit să fie salvarea femeii, a devenit condamnarea la moarte. Starea s-a agravat rapid si a fost intubată.
"Ne au spus că-i au fost recoltate probe să se vadă dacă este o infecţie.
La internare?
Nu, la două zile după".
Chiar dacă pe fişa pacientei scrie că analizele au fost recoltate la internare. Într-un răspuns trimis Observator, DSP Timiş confirmă că, la începutul anului 2021, în secţia de Mari Arşi de la Casa Austria erau prezente 8 bacterii, inclusiv cele care apar în fişa Miei Gintaru.
"S-a confirmat şi medicii ne-au spus că a venit de la Severin cu doua bacterii - enterococus şi acinetobacter baumanii. Ne-a spus ce riscuri implică această infectare şi ne-au asigurat că ei fac tot ce este omeneşte posibil ca să o salveze", spune nora pacientei.
Pe 2 ianuarie, femeia intră în şoc septic, iar două zile mai târziu moare.
"Cu siguranţă din cauza bacteriilor, pentru că ulterior la finalizarea cazului am aflat că de fapt toate organele au cedat din cauza faptului ca a contactat acele bacterii".
O infectare cu ghinion
Medicii au pus infectarea pe seama unui...ghinion.
"Nu e singurul spital care se confruntă cu aceste bacterii. Ne-a spus că şi la Timişoara au fost cazuri şi că până la urmă este un ghinion să contactezi această bacterie. La unii pacienţi dintr-un ghinion produc decesul, alţii se vindecă, mi-au spus că depinde foarte mult şi de Dumnezeu. Cauza decesului este şoc toxico-septic".
Monica Althamer, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: "Cauza principală a morţii in niciun caz nu a fost sepsis cu acineto baumanii".
Am sunat-o din nou pe Monica Althamer. Este secretarul de stat care se ocupă de cazurile de la Timişoara. Acum, la Casa Austria este internat un singur pacient. Acelaşi care era şi înainte de ancheta Observator.
Monica Althamer secretar de stat Ministerul Sănătăţii: "Cel puţin din 19 martie nu s-au mai transferat pacienţi către Timişoara". Abia astăzi spitalul a notificat că are 3 locuri disponibile şi unul pentru pacient cu COVID.
DSP Timiş încă ignoră ministerul. "Aştept răspuns şi de la DSP în funcţie de răspunsul primit de la DSP, Ministerul Sănătăţii decide cu INSP necesitatea trimiterii corpului de control şi a INSP".
Practic, toate măsurile luate până acum de instituţia care ar trebui să vegheze la sănătatea pacienţilor, se bazează doar pe răspunsurile puse la dispoziţie de spital. Spital care neagă orice legătură între decese şi infecţiile nosocomiale.