Poliţistul care a mers să se penseze în timpul serviciului ''se afla într-o misiune secretă''. Omul a ratat două intervenţii în acel timp
Un poliţist intră într-un coafor. Nu este începutul unui banc, ci al unei poveşti despre nu una, ci două intervenţii ratate. Mai preocupat de aspectul său fizic decât de îndatoririle de om al legii, un agent din Bucureşti a mers, în timpul programului, la un salon de înfrumuseţare pentru a se pensa. Colegul său de patrulă, un jandarm, l-a dat de gol.
De Andre Rotaru la 27.04.2021, 20:18- Poliţistul care a mers să se penseze în timpul serviciului ''se afla într-o misiune secretă'', spune o voce care îl apară
- Omul a ratat două intervenţii în acel timp
23 ianuarie, ora 20. În faţa unui coafor din Bucureşti opreşte o maşină de poliţie. Din ea, coboară un agent cu programare la pensat. Agentul de poliție este încadrat la secția 23, care se află la mai bine de 6 km de salonul de înfrumusețare. Așa că, spun cei care îl anchetează în prezent, nu avea niciun motiv să se afle acolo.
Conform unor documente obţinute de reporterii Observator, timp de aproximativ 15 minute poliţistul s-a îngrijit de aspectul fizic, fără să îşi anunţe şefii. Între timp, ar fi ratat, nu una, ci două intervenţii. O bătaie în care ar fi fost implicate 10 persoane, aşadar o urgenţă de cod 2, la care ar fi trebuit să participe toate echipajele din zonă şi un deces din cauze naturale. Asta deşi în seara respectivă erau puţini poliţişti în tură.
Dumitru Coarnă, fost lider Sindical: Este o abatere disciplinară pentru că a părăsit programul de lucru și a mers la acel salon. E clar că avem un prejudiciu grav de imagine.
Poliţistul ''se afla într-o misiune secretă''
Apărătorii poliţistului spun că, de fapt, acesta se afla într-o misiune secretă.
Lider sindical, apărătorul poliţistului: Este vorba despre o misiune de culegere de informaţii după cum rezultă din raportul poliţistului. Nici măcar şeful poliţistului nu are voie să cunoască sursa de unde se culeg aceste informaţii.
''Informaţii despre ce? Cât durează un pensat? Nu mi se pare normal. Acolo... bănuiesc că are un superior. Un avertisment verbal, aşa, cred că ar merita.''
Tânărul poliţist fusese încadrat în 2019. Este acum cercetat disciplinar şi riscă să se aleagă cu salariul tăiat timp de mai multe luni.