Povestea lui Călin, primul jandarm care salvează vieţi de pe placa de snowboard: "Îmi fac treaba cu plăcere!"
De pe schiuri, ATV-uri sau snowmobil... pe snowboard. Este povestea unui jandarm montan din Braşov care a devenit primul militar al Jandarmeriei Române, ce foloseşte placa de snowboard în interes de serviciu. Astfel, tânărul jandarm reușește să întoarcă zilnic privirile tuturor turiştilor aflaţi pe pârtia Postăvaru.
De Claudiu Loghin la 25.03.2023, 14:01Călin are 23 de ani, este sergent major al Jandarmeriei Montane Braşov de şase luni, iar acum omul care asigură ordinea şi protecţia turiştilor, de pe placa de snowboard.
Călin Corboş, jandarm: Muntele pentru mine reprezintă putere, liniște și armonie. În momentul în care ești pe munte, poți să te liniștești, poți să-ți pui gândurile în ordine, altfel poți să-ți faci activitățile.
Tânărul a participat deja la două acțiuni dificile
Chiar în primul sezon pe pârtie, ca militar al Jandarmeriei Montane, tânărul a participat deja la două acțiuni dificile, de recuperare a unor turiști rătăciți în masivul Postăvarul.
- Locul din România unde încă mai sunt zăpezi de 10 metri. Preţul unei nopţi de cazare de Paşte
- Băiat de 10 ani, accidentat pe o pârtie de schi din Sinaia. A fost preluat de un elicopter, după ce a suferit o...
- Starea pârtiilor de schi din România. La Sovata şi Muntele Mic s-a încheiat cel mai scurt sezon din istorie
Discuţie jandarm - turist: Am zis că dacă vă pot ajuta cu ceva, nu, mersi fain. Să ştiţi că aveţi tot sprijinul din partea noastră.
Călin Corboş, jandarm: Îmi fac treaba cu plăcere, adică activitatea, acțiunea pe care o desfășor o fac cu placa de snowboard, însă sunt lucruri pe care trebuie să le facem cu seriozitate maximă, ca lucrurile în stațiune să fie așa cum trebuie.
Iar admiraţia turiştilor nu a întârziat să apară.
Reporter: Vi se pare o idee bună?
Turistă: Sperăm să nu fie nevoie de prea multe intervenţii, nici pe placă, nici pe schiuri.
Primul militar al Jandarmeriei Române, care foloseşte placa de snowboard în interes de serviciu
Chiar dacă sezonul de snowboarding e pe sfârșite în masivul Postăvarul, pentru misiunile Jandarmeriei Montane nu există final.
Luiza Dănilă, purtător de cuvânt IJJ Braşov: Rolul nostru principal este acela de a face posibil ca totul, pe pârtiile de schi, să se desfășoare în cele mai bune condiții, să fie oamenii echipați corespunzător. Mai sunt și situații în care persoane se rătăcesc și aici este rolul nostru, de a-i aduce în stațiune.
Tânărul este primul militar al Jandarmeriei Române, care foloseşte placa de snowboard în interes de serviciu.